Strania epidemie care a grăbit retragerea SUA din Vietnam

 

În anii 1970, armata americană a adoptat un nou termen: „fragging”. Însemna lichidarea unui comandant detestat cu o grenadă de mână.

Un astfel de asasinat a avut loc pe 23 octombrie 1970. Doi soldați din infanteria marină, dintre care ni s-a păstrat numele unuia – Gary Hendricks – au fost prinși dormind în post în baza Hill 190, în Vietnam. Sergentul lor, Richard Tate, i-a ocărât bine dar nu a luat nici o măsură disciplinară.

A doua zi, Tate a fost găsit mort, sfârtecat, cu picioarele rupte de corp. Ancheta a descoperit că Hendricks lăsase pe sergentul adormit, la ora 1 dimineața, o grenadă de mână cu cuiul scos. Era vorba de o grenadă de mici dimensiuni, cu fragmentație. care avea efecte devastatoare când exploda în apropierea țintei.

În jargonul militar, acestor grenade li se spunea „frags” (de la „fragmentation”), de unde și termenul de „fragging”.

Richard Tate trebuia să se întoarcă acasă, la soția și copilul său, peste numai trei săptămâni.

„Fragger” și criminolog

Un oarecare căpitan C. Tower l-a apărat pe Hendricks în fața Curții Marțiale. Soldatul le destăinuise crima colegilor: „în sfârșit a încasat una”. Hendricks a recunoscut și în fața anchetatorilor, așa că lui Tower nu îi mai rămânea altceva decât să pledeze nebunia clientului.

Examenul psihiatric nu a demonstrat însă existența vreunei maladii, așa că Hendricks a fost ccondamnat la moarte, dar pedeapsa i-a fost comutată la închisoare pe viață într-un peniteciar militar.

Hendricks a fost eliberat condiționat după opt ani și nouă luni de închisoare, în noiembrie 1980. După eliberare, a obținut mai multe diplome post-universitare, dintre care una în criminologie.

Asasinarea sergentului Tate nu a fost nici pe departe un incident izolat. Cazuri de „fragging” au fost semnalate în Asia de Sud-Est din 1966, iar numărul lor a explodat (!) către sfârșitul războiului din Vietnam.

Potrivit Vintage News, între 1969 și 1972 au fost raportate aproape 900 de cazuri, însă există mărturii despre 1017, provocând 86 de morți și 714 răniți.

Chiar și în zilele noastre se mai înregistrează cazuri de „fragging”, însă nici pe departe cu o asemenea amploare. „Vârful” fenomenului se explică prin lipsa de popularitate a războiului din Vietnam în rândul opiniei publice americane și, implicit, în armată.

Sfârtecă dar nu lasă urme

Grenadele cu fragmentație par să fi fost alese de atacatori ca armă favorită pentru că nu lăsau nici o dovadă balistică și nu putea fi identificat un utilizator unic. Însă au fost utilizate și mine, alte substanțe explozive sau arme de foc.

Majoritatea incidentelor au avut loc în rândurile Marine Corps și USArmy, fiind mult mai rare în Navy și US Force, deoarece aici grenadele și alte arme erau mai puțin accesibile.

Ofensiva comuniștilor vietnamezi sprijiniți de sovietici din 1968 și incapacitatea forțelor americane de a o stăvili au constituit o puternică lovitură pentru opinia publică americană.

Washingtonul avea dificultăți tot mai mari să explice continuarea războiului și miile de morți, în condițiile sporirii propagandei marxiste pe teritoriul american, mai ales în rândurile tinerilor (Mișcarea Hippie).

Această mișcare de rezistență a infestat și trupele americane, iar drogurile au pus capacul.

Panică printre ofițeri

Armata a răspuns la criza „fragging” prin restrângerea accesului la grenade și alte arme. Unități întregi, în care astfel de incidente au avut loc, au fost izolate, în încercarea de a opri răspândirea „virusului”.

În mai 1971, distribuirea de grenade a fost stopată. S-au făcut inventarieri ale arsenalelor și au fost dispuse percheziții asupra soldaților. Totuși, aceste măsuri au avut un efect destul de redus, dat fiind că grenadele și aproape orice alt fel de arme se puteau procura lesne de pe piața neagră.

Ofițerii au luat și ei o serie de măsuri de precauție față de riscul de a fi „fragmentați”. Unii și-au schimbat locurile de culcare, alții se suiau în pat înarmați…

De asemenea, au început să treacă cu vederea încălcările de regulament – mai ales consumul de droguri – pentru a nu-și sui trupa în cap.

Au mers până acolo încât negociau cu subordonații misiunile și programul de pregătire, ajungându-se până la anularea unor operațiuni.

Opt luni de închisoare pentru că ți-ai „detonat” șeful

Cum „fraggerii” erau greu de identificat, puțini au ajuns în fața tribunalelor militare. În practică, erau greu de deosebit un „fragging” de o acțiune de sabotaj. Martorii erau greu de găsit, deoarece autorii – învățându-se minte, după cazul vorbărețului Gary Hendricks – au renunțat să se mai laude, iar camarazii nu erau dispuși să-i toarne.

Doar zece „fraggers” au fost condamnați pentru crimă, însă majoritatea au efectuat pedepse cu închisoarea scurte.

Cea mai scurtă a fost de zece luni, cea mai lungă, 30 de ani.

Cascada de „fragmentări” din sânul armatei a fost un factor important pentru retragerea SUA din Vietnam.

Armata a înțeles că recrutarea obligatorie nu mai este o soluție – ultima încorporare a avut loc în 1973.

Mai mult, o amplă reformă a dus la reducerea stricteții regulamentelor militare și la introducerea unei discipline mai moderate.

Dar „fragmentarea” încă se mai produce. În războiul din Irak, din 2003, trei militari au fost condamnați pentru astfel de crime.