Fotografii istorice rare care arată viața de zi cu zi pe o navă a Marinei americane în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, 1942-1945
Principalul scop al acestei unități fotografice a fost acela de a promova recrutarea de piloți special pentru Marina Militară. Radford, șeful Marinei, credea că exista o concurență pentru un bazin limitat de talente între Marina Militară și Corpul Aerian al Armatei și că o fotografie atractivă și de calitate superioară în presă, afișe și pliante ar ajuta Marina Militară să își atingă cota de 30.000 de noi piloți în fiecare an.
Edward Steichen, unul dintre cei mai renumiți și mai bine plătiți fotografi din lume, a fost rugat să formeze o echipă și să conducă unitatea fotografică a aviației navale.
Unii dintre fotografii recrutați, cum ar fi Wayne Miller și Horace Bristol, aveau să devină celebri pe cont propriu. Unul dintre membrii mai puțin cunoscuți ai unității a fost un tânăr sublocotenent pe nume Alfonso „Fons” Iannelli.
Fons a început să lucreze în cadrul unității ca asistent, dar a fost promovat fotograf. I s-a încredințat sarcina de a documenta emoțiile oamenilor de pe navă și și-a dezvoltat stilul său „fly-on-the-wall”.
Fotografiile sale au fost publicate într-o colecție editată de Steichen, intitulată U.S. Navy War Photographs: Pearl Harbor to Tokyo Harbor (1945) și au fost incluse în expoziția Power in the Pacific: Battle Photographs of our Navy in Action on the Sea and in the Sky (Putere în Pacific: Fotografii de luptă ale marinei noastre în acțiune pe mare și pe cer, Al Doilea Război Mondial), la Muzeul de Artă Modernă în 1945.
După război, fotografiile lui Iannelli prezintă o imagine complexă și paradoxală a vieții americane. Iannelli a devenit un fotojurnalist de mare succes pentru McCall’s, Life, Fortune, Collier’s și The Saturday Evening Post. Fotografiile sale pentru secțiunea „How America Lives” din Ladies Home Journal „How America Lives” portretizează cu simpatie aspirațiile consumiste postbelice.
Alte imagini documentează faptul că securitatea, fericirea și liniștea promise la sfârșitul războiului au fost evazive pentru mulți. La sfârșitul anilor 1940, se zvonea că era cel mai bine plătit fotograf de revistă din New York.
Era cunoscut pentru abilitatea sa de a depăși situațiile dificile de iluminare și se spune că a introdus în fotojurnalism tehnicile de iluminare mai blândă prin ricoșeu (bounce-light).
În 1948, Iannelli a fondat Scope Associates, o agenție cooperativă condusă de fotografi. Mai mulți membri din unitatea navală a lui Steichen au fost reprezentați de Scope, inclusiv Horace Bristol și Victor Jorgensen. În 1951, Iannelli și-a înființat propriul studio de producție cinematografică, Filmscope Inc.
Iannelli a continuat să realizeze fotografii și filme până în anii 1980. În 1982, studioul său a luat foc și multe dintre fotografiile și echipamentele sale de epocă au fost distruse. Fons Iannelli a murit în 1988.
