Memoriile lor relatează întâlnirea cu negustorii Rudolf Orghidan, Jipa şi Iuga cel bătrân, în zilele de 16-18 iulie 1836, la Arpătac, unde s-a discutat şi despre proiectul „de a înfiinţa o foaie literară” la Braşov.
Un prim pas a fost apariţia revistei săptămânale „Foaia Duminicii”, cu subtitlul „spre înmulţirea cei de obşte folositoare cunoştinţe”, la 2 ianuarie 1837, având ca redactor pe Ioan Barac şi tipograf pe Johann Gött.
Primul număr a fost susţinut financiar de comercianţii Rudolf Orghidan şi Dimitrie Marin în mod egal, celelalte numai de Orghidan.
Până la 25 decembrie 1837 au apărut în total 52 de numere.
Foaia Duminecii, Brașov, Ianuarie-Iunie 1837:
„Foile Duminecii spre Înmulțirea cei de obște folositoare cunoștințe. Alcătuite de o Soțietate de Învățați. În taotă Sâmbăta ivite. A jumătate de An a Scripturii 26 Numeri de la 2 Ianuarie pănă la sfârșitul lui Iunie 1837. Cu cheltuiala a D. Rudolf Orghidan. Brașov. S-au tipărit în Tipografia a lui Ioann Gătt, 1837.”
Șarpele Idolesc (Boa Constrictor).
În părțile mărilor, unde lumea hearălor poartă haracterul celor mai mari, au făcut firea și pre șerpii cu deosebită puteare și frumseațe.
Însă numitul Șarpe Idolesc sau Înpăratul Șerpilor covârșește pre toți șerpii de uriași, și care să țin de soiul lor.
Acest Șarpe Idolesc are un cap rătund lungueț, și pre spinare are fața cea mai frumoasă.
Eschimoșii
Acest norod, care lăcuiaște la portul cel dinafară de la Labrador, este cu adevărat un soiu de oameni deosebiți, carii să văd a fi rânduiți să trăiască pururea în zăpadă și în gheață, și să umble cu urși cei de gheață, și cu vulpile ceale albe pre câmpurile cele de zăpadă nevăzute.
Pedeapsa robilor
Această istorie ce să povesteaște în jos, este întemeiată prin adevăr, sau scos din niște scrisori englezești.
După ce am trecut noi de la portu S. Thoma, am apucat să meargem cătră insola S. Coix, iar căpitanul au poruncit unui Negăr tânăr, să să sue în vârful catargului să ia steagul jos, și când l-au dezlegat ș-au pierdut ținerea și au căzut în mare.
Au strigat să-i dea ajutoriu, dar nemilostivul căpitan n-au vrut să trimiță cinul, să-l scoață din apă.
Iar câinele căpitanului văzând pre săracul rob în apă, au sărit din corabie și au apucat pre tânărul de mână.
Au strigat căpitanul de multe ori pă câinele, însă nu l-au ascultat a să întoarce înapoi.
Dat temându-să să nu să prăpădească câinele, așa au trimis un cin în care au eșit tânărul afară la scăpare, însă după ce s-au suit în corabie, l-au bătut foarte rău, fără nicio milă, pentru ce au pierdut steagul.
Carul cel iute englezesc sau Lilvaghen.
Întră toate lucrurile Țării Englezești nimic nu îndestulează pre călătorii mai mult, decât curățeniia drumurilor Țării și podoaba carălor de obște.
Că pre căile ceale cu năsip bine întocmite gândeaște omul că veade carjtele ceale strălucite domnești spre desfătare.
Chipul călătoriei aceștiia să arată interesant zugrăvit, în ce chip să văd oamenii înbulziți înghesuiți (strâmtorați) în carâtă ca când ar zbura, jumătate prin văzduh cu primejdie șezând pre niște lăviți înguste și mici, încât nu să poate creade, cum că un om ș-ar fi ales o stare rea ca aceasta la o călătorie mai lungă.
Și tot fuge carul Țării Englezești Staghe Coah de asta pă loc de la London pănă la Edinburg, și niciun călătoriu nu să dă jos nici nu cade din locul lui cel de voe bună, și nmenea nu să plânge de ploae.
