Florian Porcius, o viață dedicată botanicii: „A trăit viață lungă, dedicată științei și virtuții”
Florian Porcius s-a născut pe 28 august 1816 la Rodna, un centru minier în apropierea orașului Năsăud, într-o familie dedicată agriculturii. Florian a fost crescut de bunicul său, Gherasim Porcius, un paroh din Rodna. Tânărul a învățat la școala normală din Năsăud, apoi liceul în Blaj și Cluj. Intenționa pe viitor să urmeze o carieră de preot, precum bunicul său, însă a întrerupt studiile după moartea acestuia în anul 1836. Rămânând fără sprijin, Florian Porcius devine învățător la școala românească din Rodna.
În anii 1844 – 1845, el finalizează un curs superior de pedagogie în orașul Viena, unde, concomitent, participă la cursuri de botanică, fizică și economie rurală. La întoarcerea în patrie, Florian își recuperează postul anterior, dar la data de 1 august 1847 este transferat la școala germană din Zagra, iar în toamna anului 1848 este rechemat la școala normală din Năsăud.
“În timpul revoluţiunei suferi foarte multe. În luna ianuarie 1849, fiind în Rodna, într-o noapte primi veste de la un cunoscut din satul vecin că ar fi ordin de la Năsăud să fie prins şi escortat de insurgenţi. Scăpă de acesta primejdia fugind peste Ilva-mare la Dorna, în Bucovina, de unde se reîntorse în februarie cu trupele austriace. Mai târziu, în noaptea de 30 spre 31 martie 1849, fu ridicat împreună cu alţi cărturari din Rodna de o companie de honveci şi escortat la Năsăud şi de aici la Cluj, şi internat la Cetăţuia. În decursul captivităţii din Cluj avu să sufere multe asupriri şi ameninţări şi a scăpat cu viaţă numai ca prin urechile acului, afară de acesta se îmbolnăvi şi de tifos. Scăpând din captivitate, fu ataşat la trupa colonelului Urban ca funcţionar de casă, făcând campania mai departe până la capitularea ungurilor la Világos, când s-a întors acasă”, relata Gazeta Transilvaniei în august 1901 despre Florian Porcius.
Din anul 1881, Florian Porcius a colaborat cu mai mulți savanți botaniști pentru cercetarea florei din Austro-Ungaria
Prin munca sa științifică, Florian Porcius a avut realizări notabile, descoperind peste 140 de specii și varietăți inedite de plante (printre care Heracleum Carpaticum, Centaureea carpatica și altele). De asemenea, el s-a remarcat prin activitatea sa prolifică în domeniul publicistic. Pe lângă articole pe care le-a scris în publicațiile românești, maghiare și germane, Florian Porcius a abordat și subiecte complexe în lucrări extinse, cum ar fi “Diagnozele cryptogamelor vasculare care provin spontan în Transilvania”, “Flora fanerogamă din fostul District al Năsăudului” și “Document despre starea pădurilor din Districtul Năsăudului”
O publicație din anul 1942, laudă moștenirea lasată Florian Porcius:
“Între atâţia convertiţi şi refugiaţi, botanistul Florian Porcius reprezintă într-o adevărată aureolă pe cercetătorii-eroi rămaşi pe loc. El a luat în piept valurile istoriei, rămânând neclintit în Ardeal şi neodihnit în explorarea floristică o viaţă întreagă. Cuvânt greu, pentru că moşul Porcius a trăit 90 de ani.
Fenomen cu atât mai impresionant, cu cât îşi făcuse studiile şi îşi începuse opera de explorare în vremuri aride, mult înainte de renaşterea ştiinţifică de prin 1860; pe de altă parte, în ciuda greutăţilor necurmate, şi-a realizat opera într-un fel occidental, cu totul pilduitor.
Porcius și-a concentrat atenţia mai ales asupra Munţilor Rodnei, a căror floră este, graţie lui, cea mai bine studiată din toată ţara.
Fără să fie un om bogat, casa lui din Rodna Veche era un centru botanic cunoscut în tot sud-estul Europei. De aci a animat, a sfătuit şi ajutat cu precisele sale cunoştinţe pe toţi botaniştii Ardealului, cum erau Alexi, Prodan, Czetz, Römer, Csató. Avea schimb de vederi cu Janka şi Schur, cu Fătu din Iaşi, cu Brândză şi Grecescu din Bucureşti.
Ca Nestorul botaniştilor noştri din veacul al XIX-lea şi ca membru al Academiei Române, a avut un rol de arbitru în crearea terminologiei fitografice şi în afirmarea unei concepţii sănătoase despre specia vegetală la noi.
Opera ştiinţifică a lui Porcius este impresionantă din punct de vedere obiectiv. Ea are însă pentru noi sensul unui monument grandios, clădit cu intransigenţă imperturbabilă în ciuda tuturor furtunilor care au spulberat atâtea planuri şi atâtea năzuinţi ştiinţifice la românii din interiorul arcului carpatic.”
La trecerea sa în neființă, Gazeta Transilvaniei își dedica paginile în amintirea sa:
„Florian cavaler de Porcius, bătrânul academician şi distins botanist, a repausat miercuri, 30 mai, orele 6 diminaţa, în Rodna-veche. Înmormântarea a avut loc vineri în 1 iunie. De vreo doi ani, bătrânul Porcius nu mai putea lua parte la şedinţele Academiei, din cauză că bătrâneţele adânci îl împiediecau a face o călătorie atât de lungă.
Academia din care făcea parte de 24 ani deja, ca membru al secţiei știinţifice, a arborat drapel negru şi a însărcinat pe un membru al său a o reprezenta la înmormântare.
Primul său ierbar a căzut pradă unui incendiu la 1848, iar ierbarul actual este foarte bogat în plante nu numai din districtul Năsăudului şi din Transilvania, ci şi din alte ţări europene, căci bătrânul întreţinea o corespondenţă intensivă cu botaniştii din străinătate.
Titlul de cavaler îl purta din 1871, când Majestatea Sa l-a decorat cu ordinul “Coroana de fier”. Prin trecerea dintre cei vii a lui Florian Porcius, neamul românesc pierde un vrednic fiu a cărui amintire va fi neuitată. Fie-i ţărâna uşoară!”
Pe piatra sa funerară, Academia Română, al cărui membru a fost începând din anul 1882, a așezat următoarea inscripție: „A trăit viață lungă, dedicată științei și virtuții.”
