Fiica spălătoresei reușește, în sfârșit, să renunțe la tronul Principatului Monaco și se mută cu un hoț de bijuterii

 

Principesa Charlotte de Monaco a suferit în vara lui 1933 un accident de automobil pe când călătorea cu iubitul ei, frumosul nobil italian marchizul Strozzi, motiv pentru presă s-o ia din nou în cătare.

Iată ce relata Realitatea Ilustrată din 17 august 1933:

„Acesta e cel mai recent eveniment din aventuroasa viaţa a principesei moştenitoare a Monacului, care nu de mult a cerut tatălui său sa-i dea voie să renunţe la titlul şi situaţia sa, pentru a se retrage în viaţa simplă şi liberă a burghezimei.

Dacă cercetăm puţin trecutul acestei principese, vedem că e fructul unei căsătorii morganatice a actualului principe domnitor, cu o spalatoreasă din oraşul algerian Constantin. După câţiva ani de convieţuire, prinţul a fost obligat să-şi părăsească soţia.

Până în momentul când fetiţa născută din această legătură împlini zece ani, modesta spălătoreasă scrise regulat augustului său soţ, ţinându-1 la curent cu viaţa copilei şi cu nevoile ei. Într’o zi însă, Charlotte, care plecase prin oraş pentru a distribui pe la clienţi rufele spălate de mama sa, dispăru fără urmă.

„Dragul meu”, scrise atunci disperată mama, princiarului soţ: „Am sa-ţi dau o veste groaznică: Fiica ta a fost răpită”.

La care primi următorul răspuns:

„E mai puțin groaznică decât îţi închipui. Fetiţa se află la mine”.

Bătrânul prinţ Albert, bunicul ei care acum e mort, o declară fiică legitimă și când prinţul Louis, fiul acestuia, se urcă pe tron, o proclamă prinţesă moştenitoare

Acum i-a trimis următoarea scrisoare tatălui său:

„Mă adresez ţie în calitate de Prinţ şi de cap al familiei pentru a-ţi cere libertatea de-a duce de acum o viață pașnică și simplă.

Capului care exercită o autoritate supremă asupra familiei îi cer, pentru motive al căror caracter a fost recunoscut acum trei ani, ca în conformitate cu statutele acestei familii domnitoare, să pronunţe imediat desfacerea legăturei mele conjugale, prin divorţ.

Sper că dând familiei şi ţărei doi copii, cari sunt legitima speranţă a dinastiei, mi-am făcut pe deplin datoria şi nu voi mai fi condamnată, din interese de stat, să rămân în lanţurile unei căsătorii contrară sentimentelor mele”.