Evenimentul Istoric > Articole online > Istoria universală > Fiica circarului ajunge împărăteasa Bizanțului și înăbușe fără milă răscoala Nika
Articole online

Fiica circarului ajunge împărăteasa Bizanțului și înăbușe fără milă răscoala Nika

Potrivit aceleiași lucrări, Teodora s-a născut, la anul 500, într-o familie săracă, fiind fiica unui îngrijitor de urși de la circ. Ea a fost la început actriță, curtezană și, destul de probabil, prostituată.

În 523, Iustinian, moștenitorul tronului bizantin, a pus ochii pe fata circarului și, nici una, nici alta, a luat-o de nevastă. După ce s-a urcat pe tron, ea a devenit sfetnica sa cea mai de vază.

Una printre primele măsuri luate de Teodora a fost interzicerea comerțului cu femei tinere.

În „Istoria secretă”, Iustinian este descris ca fiind crud, lipsit de scrupule, risipitor și incompetent iar Teodora este imaginea vulgarității, plină de dorințe sexuale nestăvilite.

Aceasta de asemenea este descrisă ca fiind un geniu malefic și având o răutate calculată. Procopiu susține chiar că ambii erau demonii ale căror capete noaptea își părăseau corpurile și bântuiau palatul.

Însă, același Procopiu, considerat ultimul mare istoric al antichității, în „Realizările lui Iustinian”, scrisă cam în aceeași perioadă cu „Istoria secretă”, îi laudă cu asupra de măsură pe Iustinian și Teodora, portretizându-i ca un cuplu pios. În afară de pietate, pune în evidență și frumusețea deosebită a împărătesei.

Teodora a murit la vârsta de 48 de ani de cancer la sân și a fost înmormântată în Biserica Sfinții Apostoli din Constantinopol.

A fost canonizată și este sărbătorită de Biserica Ortodoxă pe 14 noiembrie.

Pagini: 1 2

Registration

Aici iti poti reseta parola