La acea vreme în în capitala Imperiului Bizantin existau două partide care se dușmăneau de moarte, Albaștrii (Veneții) și Verzii (Prasinii) , care își luaseră numele de la culoarea carelor cu care concurau în Hipodrom.
Din cauza simpatiei Teodorei, împăratul ținea cu Albaștrii, cărora din acest motiv li se cam suise la cap. Comiteau acte de vandalism și erau temuți de toată lumea.
Într-unul din scandaluri, gărzile imperiale au arestat mai mulți beligeranți din ambele tabere. În cele din urmă au fost elibarați cu excepția a doi dintre ei, unul de la Verzi și celălalt de la Albaștri.
Greșeala asta avea să-l coste pe Iustinian. Cele două partide, simțindu-se amenințate în mod egal au trecut peste rivalități, dându-și mâna ca să-l pună împărat pe Hepatius, un senator, fiul fostului împărat Anastasiu I.
În horă s-a prins cam toată populația din Constantinopol, cerând abdicarea lui Iustinian și arzând aproape un sfert din oraș în cele șase zile cât a durat răscoala.
Focul a distrus spitale, cu pacienții încă internați, biserici, o parte a Palatului Sacru, administrații și aziluri.
Răscoala nu a încetat decât după ce armata, condusă de generalul Belisarius, a ucis la vreo 30.000 de oameni, adunați la Hipodrom în jurul lui Hepatius, fără să stea să mai aleagă căror partid aparțineau.
Evident că execuțiile au continuat multă vreme după înăbușirea răscoalei, Hepatius fiind victima unei dintre ele, deși, la un moment dat, încercase să pună capăt revoltei.
Procopius din Caesarea, un mare savant bizantin din Palestina care l-a însoțit pe generalul Belisarius în războaiele împăratului Iustinian I, în „Istoria secretă”, pune înfrângerea răscoalei pe seama istețimii împărătesei Teodora.
