Femeia medievală
De pildă, Platon: ,,Când Platon se îndoia dacă locul femeii se află printre vieţuitoarele înzestrate cu judecată sau printre cele lipsite de minte, voia doar să arate prostia nemăsurată a sexului frumos”. În secolele XIII-XVII problema imaginii femeilor suferă modificări. Dacă în epoca timpurie medievală femeia încă mai era stăpâna măcar pe propriile ei bogații, pe ceea ce ea însăși aducea în casa bărbatului, a soțului, spre sfârșitul Evului Mediu aceasta realitate dispare și, odată cu deteriorarea rolului feminin în a-și administra singure chiverniseala, e redusă și valoarea lor intrinsecă.
Recensămintele mai consistente de după Marea Ciumă de la mijlocelul secolului XIV ajută la crearea unei viziuni mai clare asupra femeii și a rolului ei în societatea, în general, si în cadrul familial, în particular. Astfel, s-a observat că femeile, de fapt fetalele, adolescentele, erau căsătorite mult mai devreme decât bărbații, diferența de vârsta dintre ei fiind în genere de 10 sau chiar mai mulți ani. Apoi, trebuie spus că jumătate din viață femeilor de la măritiș și până la perioada menopauzei era ocupată cu procrearea și nașterea copiilor. Creșterea copiilor, a pruncilor era pusă, cel puțin în ceea ce privește familiile bogate aparținând patriciatului urban, în seama doicilor, până spre sfârșitul Evului Mediu un privilegiu rezervat seniorilor.
În ceea ce privește activitatea feminină, imaginea unei femei care nu făcea altceva decât să coasă sau să brodească, indiferent de statutul social, trebuie nuanțată, țărăncile muncind la câmp, soțiile meșteșugarilor asigurându-se de buna funcționare a prăvăliei și chiar preluând meșteșugul bărbătesc, în unele cazuri, după decesul bărbatului. În plus, nici supușenia nu trebuie exagerată. Angrenate mai ales în funcționarea mașinăriei familiei, femeile medievale, rămase văduve și cu o seamă de copii, trebuiau să-și găsească noi modalități de a-și câștiga traiul, în condițiile în care nu mai puteau spera la vreo moștenire din partea bărbatului. Christine de Pizan este poate cel mai elocvent exemplu, reușind să-și crească odraslele din scris, din literatură.
Simbol al pecetluirii unei păci între familii multa vreme aflate în război, dar și motiv al reînceperii ostilităților din cauza comportamentului necorespunzător, mai ales sub raport sexual, femeia medievală era și garanta păcii în familie, ei revinde-i rolul de a aranja casa și de a educa, adică de a insufla docilitate si servilism copiilor.
