Nimeni nu mai avea să le facă nimic. Ce a fost a trecut. S-a iertat. Oamenii erau bucuroși că nu mai aveau de luptat decât cu foametea, căci vara, când se războiseră cu imperialii, fusese secetoasă cum nu se mai pomenise și bucatele nu se făcuseră.
Răzbunarea generalului Lentulus
Însă, la 16 ianuarie, generalul austriac Lentulus pătrunse cu oastea lui în Banat. Într-o singură zi nimici comunele Marga, Măguri și Mărul.
A doua zi isprăvi cu Crăjma, Mal, Bistra și Ohaba, apoi lovi cu patru sute de oameni târgul din Caransebeș. Trei sute de cadavre de „oameni, femei, copii și fete, preoți și negustori”.
De aici încolo însă lucrurile începură să se încurce. Țăranii prinseseră de veste despre cele întâmplate și începură a se pregăti pentru apărare.
De la Băni soldații imperiali se întoarseră cu capetele sparte. Abia a patra oară au reușit să răzbească în sat și să-l nimicească.
La Slatina, de pe baricadele înălțate în pripă, țăranii înarmați le strigau furioși: „Cărați-vă din țara noastră!”. Era 23 ianuarie 1739.
Țăranii din Slatina au căzut cu armele în mâini până la unul.
Trupele lui lentulus au pârjolit tot Banatul. Satul Uzeștli nu a mai renăscut niciodată.
În raportul către Împărăție, Lentulus scria că de la Poarta ardelenească până jos la Dunăre ard satele valahe.
Alungarea coloniștilor germani
Flacăra răscoalei împotriva austriecilor se aprinsese odată cu trecerea frontului turco-austriac pe malul stâng al Dunării.
Începutul se făcuse prin câteva acțiuni răzlețe, lipsite de vreo coordonare, ale unor cete neorganizate, având ca scop nimicirea coloniilor nemțești din împrejurările imediate ale localității de baștină a cetei.
Dar nu peste mult aceste cete încep să se organizeze și, ca cea a lui Pavel Dărăbanțu din Gătaia, își extind raza de acțiunea.
Răzmerițele locale se răspândesc cu o neînchipuită rapiditate și iau înfățișarea unei răscoale generale a întregii țărănimi din Banat împotriva stăpânirii austriece.
Alt scop al răsculaților era alungarea coloniștilor, care prin privilegiile primite, în detrimentul băstinașilor, se constituiseră într-o clasă suprapusă.
Toate coloniile sunt nimicite. Din Timișoara, populația nemțească fuge în panică, toate fabricile, cu întreg cartierul nou înființat de Le Comte de Mercy, este abandonat, rămânând absolut pustiu.
Contextul
După mai bine de 20 de ani de administraţie austriacă, românii bănăţeni s-au răsculat în 1737 datorită condiţiilor economice vitrege la care au fost supuşi de aparatul birocratic imperial. Supranumită „fatala răscoală” („fataler Aufstand”), revolta a durat până în 1739.
Între 1716-1717 Banatul era cucerit definitiv de către armatele imperiale austriece şi devenea posesiune a Coroanei Habsburgice.
Acest lucru a creat o situaţie nouă pentru populaţia băştinaşă, întrucât orice drept la proprietate a pământului era anulat, împăratul având drept de proprietate exclusiv, câştigat prin forţa armelor.
În noul Banat imperial, ţăranii erau legaţi de glie pentru totdeauna şi erau crunt pedepsiţi dacă fugeau.
Revolta lui Pero Seghedinaţ din Pecica
Importante frământări sociale încep încă din anul 1735. Sub conducerea lui Pero Seghedinaţ din Pecica, 3.181 de români, 449 de sârbi şi mai mulţi unguri şi slovaci pornesc o răscoală antihabsburgică, dar la scurt timp sunt reprimaţi crunt de armatele habsburgice.
Alte mişcări de mai mică amploare vor urma. În anul 1736 este adoptat un sistem sufocant de dări, cu un impozit fix pe cap de persoană (12, 8 sau 6 florini), plus un impozit după avere.
În acelaşi an izbucneşte războiul austriaco-turc (1736 – 1739) şi Banatul devine teatru de război. Cu prilejul izbucnirii războiului şi nemulţumiţi de sistemul fiscal recent instalat precum şi de excesele birocraţiei, românii bănăţeni declanşează răscoala antihabsburgică.
Paradoxal, una din principalele revendicări ale răsculaţilor a fost revenirea la sistemul fiscal turc.
Slăbiţi de eforturile de război, austriecii nu reuşesc să reinstaureze autoritatea decât în 1737.
Represiunile care au urmat au fost deosebit de dure. Zeci de sate au fost rase de pe faţa pământului, nefiind cruţaţi nici femeile, bătrânii sau copiii.
Sursa: Ion Stoia-Udrea, Februarie bănățan, 1739
