Fasciștii italieni au dus o campanie de exterminare a populației din Etiopia. Arme chimice folosite sistematic
Vreme de șapte luni, italieni lui Mussolini au folosit arme chimice și tacuri într-o campanie monstruoasă în care prizonieri au fost uciși sistematic, prin aruncarea din avioanele aflate în zbor sau prin execuțiile publice pe eșafod.
Între italieni și etiopieni existau animozități mai vechi, Mussolini dorind să răzbune prin această agresiune o mai veche înfrângere militară a Italiei la Adowa, în martie 1896. Pretextul invaziei a fost un dezacord la frontiere, superioritatea armatei italiene, care dispunea de aviație, tancuri și artilerie, fiind evidentă în fața armatei împăratului Haile Selassie, neinstruită și echipată necorespunzător pentru un război modern.
De-a lungul expansiunii armatei fasciste către miezul Etiopiei, capitale Addis Abeba, mai multe orașe și edificii au fost atacate. Bombele au distrus orașul Harar și au omorât populația, iar Obeliscul din Axum, un monument antic, a fost jefuit. Înaintarea armatei a fost pe cât de distructivă, pe atât de rapidă, la 5 mai 1936 Addis Abebe fiind cucerit, ceea ce l-a împins pe Haile Selassie să părăsească țara. Mussolini nu s-a dat înapoi de la acte condamnabile prin Convenția de la Geneva, ordonând uciderea rebelilor și a prizonierilor.
Soldații au primit ordine de a dezlănțui o politică de teroare și de exterminare a populației, între 300 și 500 de tone de iperită fiind folosite în Etiopia, inclusiv ambulanțele Crucii Roșii fiind gazate. Actele de cruzime ale soldaților italiene au continuat în februarie 1936, după încercarea eșuată de asasinare a guvernatorului colonial italian de rezistența etiopiană, timp de trei zile continuând distrugerile și omorurile.
Răspunsul din partea Marii Britanii și a Franței nu a venit, după cum anticipase, corect, Mussolini, în ciuda avertismentelor pe care generalii săi i le transmitea, care vorbeau chiar de un potențial război pe care Italia ar fi trebuit să îl poarte în condițiile în care amenința influența celor două puteri în Africa și Orientul Mijlociu. Conciliatorismul practicat de puterile democratice le-a împiedicat să răspundă, ceea ce l-a încurajat și pe Hitler în acțiunile sale de anexare.
Cu toate acestea, stăpânirea italiană în Etiopia a fost efemeră, în 1941 țara fiind eliberată de Marea Britanie. După anexarea țării, mareșalul Badoglio, comandantul victorios al lui Mussolini, fusese numit Duce de Addis Abeba, același comandant luându-i locul la conducerea Italiei în 1943 și încheind pace cu Aliații. Etiopia a continuat să fie condusă de Haile Selassie, care a domnit până în 1974.
