Evenimentul Istoric > Articole online > Caleidoscop > Evgheni Prigojin anunță desfăşurarea celor mai grele bătălii pentru ocuparea orașului Bahmut
Articole online

Evgheni Prigojin anunță desfăşurarea celor mai grele bătălii pentru ocuparea orașului Bahmut

Bahmut

Evgheni Prigojin anunță desfăşurarea celor mai grele bătălii pentru ocuparea orașului Bahmut

Numărul luptătorilor Forțelor Armate ale Ucrainei în Artemovsk (nume ucrainean – Bahmut) variază între 12 şi 20.000, în prezent desfăşurându-se neîncetat cele mai grele bătălii pentru ocuparea orașului, a declarat fondatorul grupului „Wagner”, Evgheni Prigojin.

„Conform unor diferite estimări, la Bahmut există între 12.000 și 20.000 de luptători ai Forţelor Armate ale Ucrainei” – a spus Prigojin, citat marți, de canalul Telegram al serviciului său de presă.

Zi și noapte se duc lupte grele, dar ucrainenii nu fug nicăieri. Oamenii președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski nu se împuţinează, tot mai multe mii sunt aruncaţi în „mașina de tocat carne”. Potrivit afirmaţiilor lui Prigojin, forțele ruse din Bahmut simt „furia lui Zelenski” „pe ei înșiși din plin”, deoarece muniţia şi armele Forțele Armate ale Ucrainei nu se mai termină. 

Federația Rusă şi-a trimis cele mai bune unităţi în direcţia Bahmut

Purtătorul de cuvânt al Grupului de Forțe „Est” din Ucraina, Serhi Cerevati, susține că armata rusă și-a aruncat în luptele de la Bahmut cele mai bune unități.

„Inamicul și-a aruncat în luptă cele mai bune unități. Îşi concentrează focul de artilerie cât mai mult posibil, asupra direcției Bahmut, unde au avut loc aproximativ 130 de lovituri efectuate din diverse sisteme de artilerie” – a afirmat Cerevati.

Potrivit acestuia, în prezent, Bahmutul a devenit un simbol din mai multe puncte de vedere. Pentru ucraineni, oraşul este un simbol absolut al luptei, stabilității, eroismului și statorniciei. În ceea ce îi priveşte pe ruși, Bahmutul este, de fapt, o demontare a miturilor despre a doua armată a lumii și despre grupul Wagner ca un fel de companie militară invincibilă.

„Datorită simbolismului său, (orașul Bahmut – n.r.) atrage multă atenție asupra sa și se creează multe mituri. De fapt, din punct de vedere operațional, nu reprezintă atât de multă valoare. Pur şi simplu este pământul nostru și apărăm fiecare metru de pământ. Atât timp cât există o oportunitate de a dăuna inamicului, de a îi doborî personalul militar și moralul, de a-i elimina capacitățile de luptă, vom continua să facem asta”, a subliniat purtătorul de cuvânt al Grupului de Forțe „Est” din Ucraina.

 

Registration

Aici iti poti reseta parola