Legiunea prizonierilor români din Italia făurită de un luptător pentru Marea Unire

 

La 4 iulie 1918, când se afla la Roma, scria lui Vasile Stoica, atașat la Legaţia Română din Washington:

„Sunt de trei luni în Italia, unde mă ocup de formarea unei legiuni române din cei 18.000 de prizonieri români din Austro-Ungaria.

O parte dintre ofițeri au şi fost eliberați şi trimiși pe front ca informatori, iar altă parte, în număr de 15 au fost eliberați pentru a alcătui împreună cu mine Comitetul de Acţiune al Românilor din Transilvania, Banat şi Bucovina.

Scopul comitetului este de a se ocupa de organizarea legiunii, de a atrage într-un singur mănunchi pe românii transilvăneni, bănăţeni şi bucovineni din țările aliate şi a face propaganda necesară pentru cauza noastră. Sediul comitetului va fi la Roma. Trei membri vor fi trimiși la Paris, trei la Londra și trei la Washington”.

„Noi, Românii, liberi pe pământul nostru, vom fi uniți cu România”

Dar poate cel mai emoționant mesaj adresat de Simion Mândrescu românilor în acel moment, este cel din octombrie 1918, când se afla din nou la Roma și lansa Apelul “Către românii din Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș și Bucovina, aflători în Italia:

Frați Români, Puterile Aliate au hotărât desființarea Austro-Ungariei și liberarea naționalităților (…). Noi, Românii, liberi pe pământul nostru, vom fi uniți cu România și vom forma acea țară mândră și tare, cum se cuvine să fie țara pe care a întemeiat-o străbunul nostru Traian, de aproape 2000 de ani.

Întregul neam românesc va fi mândru de noi și va binecuvânta fapta noastră, iar noi vom putea spune cu mulțumire în suflet: «Și noi am pus o piatră la temelia României Mari»”.

„Numele lui Simion Mândrescu se va pomeni vecinic, cât va trăi românismul, căci a luptat cu toate greutăţile, şi cu sforţarea-i supremă a reuşit cu mână de fier să sguduie neamul din amorţeală, să toarne în sufletul său dorul de libertate şi unire, curajul strămoşesc şi legendar al vitejiilor neîntrecute” (Ziarul „Ardealul”, 22 martie 1915).

În Franța

Un rol important în propaganda pentru întregirea României l-au avut profesorii români, care au propus în ședința din iulie 1917, premierului I. I. C. Brătianu trimiterea unei misiuni universitare în Franţa, care să susțină mai ferm interesele românilor.

În acest context Simion Mândrescu este ales ca delegat din partea „Asociației profesorilor universitari din România” și a „Societății Românilor din Transilvania, Banat și Bucovina”, „ca reprezentant al țării în străinătate pentru propaganda în Franța și Italia pentru cauza noastră. 27 septembrie 1917- 1 ianuarie 1919”.

Mândrescu s-a aflat în Franța, împreună cu o delegație de profesori. Aici se întâlnește cu oameni politici francezi, acordă interviuri și publică articole în diferite ziare franceze, precum: „Le Temps”, „La petite Republique”, „La Roumanie”, atrăgând atenția internațională asupra situației grele în care se afla statul român amenințat cu dispariția și a situației românilor ardeleni din imperiul austro-ungar siliți să lupte pentru o cauză care nu era a lor.

Congresului naționalităților oprimate

Din Franţa pleacă în Italia, unde desfășoară o activitate intensă atât pentru susținerea cauzei unirii Transilvaniei, Bucovinei și Banatului cu România, cât şi pentru constituirea unei legiuni formate din voluntari români proveniți din rândurile prizonierilor de război ardeleni, prizonieri luați de armata italiană în luptele duse cu armata austro-ungară.

În aprilie 1918, S. Mândrescu împreună cu dr. N. Lupu, D. Drăghicescu, Benedetto Luca și Gh. Mironescu, s-a aflat în Italia, unde a participat la lucrările Congresului naționalităților oprimate din monarhie, congres care a proclamat dreptul acestor nationalități la autodeterminare.

În 1918, s-a constituit și un organism care să coordoneze aceste mișcări: „Comitetul de acţiune al românilor din Transilvania, Banat şi Bucovina”, cu sediul la Roma, al cărui președinte era Simion Mândrescu şi care avea strânse legături cu alte organisme similare ale românilor, care se înființaseră la Paris, Londra şi Washington. Acest comitet a început să acționeze ca organism unic al tuturor românilor.

Un rol conimportant l-au jucat Simion Mândrescu, G.G. Mironescu, precum şi V. Lucaciu, care şi-au împărțit activitatea în folosul românilor între Italia, Franţa şi Statele Unite.

Relevantă este în acest sens, scrisoarea datată la 9 mai 1918, adresată de prietenul Benedetto de Luca lui Simion Mândrescu, unde i se solicită în cadrul propagandei printre soldații și ofițerii români, și nu numai, articole și știri legate de schimbările produse în urma Congresului naționalităților de la Roma și posibilitatea formării de unități militare care să se alăture Italiei, Puterilor Antantei.

Prieten cu Coșbuc

Născut în satul Râpa de Jos, judeţul Mures, la 18 iulie 1868, absolvent eminent al Gimnaziului superior greoco-catolic din Năsăud, promoţia 1888, fuge, precum George Coşbuc (absolvent al aceluiaşi gimnaziu şi de care l-a legat o strânsă şi trainică prietenie), în Vechiul Regat, unde, pe lângă cariera profesională remarcabilă, se afirmă ca lider al mişcării naţionale având ca scop Unirea Transilvaniei, Banatului şi Bucovinei cu România.

A fost printre organizatorii Congresului românilor de peste hotare aflători în ţară, care a adoptat o moţiune de solidaritate cu lupta ardelenilor pentru unitatea politică a tuturor românilor.

Studiile liceale le-a terminat la Bucuresti, unde a urmat si cursurile Facultății de litere si filozofie.

Scurt timp a funcționat ca profesor la Liceul Codreanu din Bârlad, pentru că în 1899 a primit o bursa pentru a urma un doctorat în filozofie la Universitatea din Berlin.

Întors în tara a activat ca profesor la Liceul National din Iași, dar în 1904 s-a reîntors la Bucuresti, fiind numit titular al primei catedre universitare de limba si literatura germana de la noi, ce se înfiintase chiar în acel an. Mândrescu a fost dealtfel cel care a condus aceasta catedra între anii 1904-1937.

A murit în 1947 la Bușteni, fiind înmormântat în Cimitirul Bellu.

 

 

Parteneri