Epigrafia latină și evoluția societății romane
Autorul arată că, odată cu secolul II, numărul inscripțiilor a crescut constant, spre sfârșitul secolului III cunoscând un declin, inscripțiile imperiale devenind rare în secolul IV. Strâns legat de amplul proces de romanizare s-ar afla așa-numitul obicei epigrafic. Introdus de MacMullen, conceptul semnalează conexiunea dintre urbanism, armată și epigrafie.
O altă cercetătoare, Elizabeth Meyer, susține că „obiceiul epigrafic” este și el strâns legat de fenomenul de romanizare, de răspândirea cetățeniei romane, și de obligația moștenitorilor de a-și comemora înaintașii. Monumentele romane aveau rolul de a fi simboluri pentru posteritate, scrisul epigrafic oferind detalii pe care nici un alt instrument nu le putea oferi, sintetizând și punând o valoare anumite înfăptuiri de natură militară sau social-politică.
Practica epigrafică e însă și rezultatul monumentalizării, rolul inscripțiilor fiind acela de a plasticiza. În același timp, monumentele sunt destinate dăinurii, iar scrisul ne ajută să îîntrevedem realitatea istorică. Alți cercetători au subliniat existența unei presupuse legături între fenomenul urbanizării în provinciile romane și apariția epigrafiei latine, însă realitatea istorică contrazice această idee, tocmai pentru că nu doar provinciile urbanizate ale romanilor au lăsat scrieri epigrafice, ci și zonele rurale, mai puțin modernizate de spiritul roman, dar în care s-au putut descoperi însemnări de natură epigrafică pe diferite materiale.
Practica epigrafică are legătură însă cu romanizarea pe care armatele și funcționarii romani au realizato în teritoriile cucerite. Întrucât fiecare societate își are riturile și ritualurile ei, un mare procent de descoperiri arheologice de natură epigrafică sunt inscripțiile funerare și cele votive, mai ales în perioada Imperiului Roman timpuriu. Dar, dincolo de aceste inscripții, influența grecească, care a rămas constantă de-a lungul istoriei romane, s-a resimțit și în scrierea epigrafică, căci toate monumentele destinate sau înfrumusețării, sau comemorării unor triumfuri găzduiesc inscripții, monumentalizarea romană, exprimată, de pildă, prin arcurile de triumf, fiind o mărturie a răspândirii practicii epigrafice.
Astfel, epigrafia și-a avut rolul într-o societate unde a-ți marca distincția față de ceilalți era o condiție necesară pentru a-ți menține statutul, romanii utilizând scrierea epigrafică pentru multe aspecte ale vieții.
