„Departamentul transporturilor auto, navale şi aeriene comunică suspendarea temporară a circulaţiei tuturor categoriilor de vehicule şi autovehicule pe drumurile din zonele Bacău, Miercurea Ciuc, Sighişoara, Odorhei, Reghin.
Se menţine provizoriu întreruptă circulaţia tuturor trenurilor pe liniile Satu Mare-Baia Mare, Dej-Beclean, Salva-Ilva Mică (…)”.
Tot în 14 mai 1970, ziarul „România liberă” scria: „Calamităţi provocate de intemperii într-o serie de judeţe ale ţării!”, amintind râurile care au ieşit din matcă şi au inundat importante suprafeţe din mai multe judeţe ale ţării.
„În urma ploilor deosebit de abundente căzute în ultimele 48 de ore, cumulate cu topirea unor mari cantităţi de zăpadă în zona muntoasă, s-au revărsat râurile Mureş, Someş, Bistriţa, Jijia şi altele. (…) Suprafeţe mari de teren şi unele localităţi, în special în nordul şi centrul Transilvaniei şi Moldovei, au provocat pagube materiale întreprinderilor, unităţilor agricole şi cetăţenilor.