Comandamentul german nu considera încă războiul pierdut şi făcea eforturi disperate pentru continuarea lui.
Germania nazistă mai dispunea de forţe numeroase şi de un teritoriu vast, iar producţia ei de război continua să se menţină la un nivel ridicat, se arată în volumul "Marea conflagraţie a secolului XX. Al doilea război mondial", citat de Agerpres.
Debarcarea Aliaţilor în Normandia, începută la 6 iunie 1944, a impulsionat lupta pentru eliberare şi a constituit semnalul pentru declanşarea unei adevărate insurecţii antifasciste în toată Franța.
Zonele cele mai importante ale insurecţiei au fost Masivul Central, Alpii, Limousin, Savoia superioară, Dordogne, Jura, Bretagne, Drôme etc.
Prin acţiunile lor, partizanii au îngreunat legăturile ocupanţilor cu frontul din Normandia, au împiedicat transportul de trupe din sudul şi centrul Franţei spre front, au blocat telecomunicaţiile etc.
Comandamentul german a fost nevoit să folosească împotriva partizanilor Armata 1, formată din 12 divizii. Un mare număr de partizani francezi şi-au pierdut viaţa în cursul acestor operaţiuni.
În luna iulie 1944 trupele aliate înaintau apropiindu-se de Paris.
La 10 august, feroviarii francezi au declarat grevă, cinci zile mai târziu au declarat grevă şi poliţiştii parizieni şi angajaţii metroului, iar la 18 august au intrat în grevă şi factorii poştali.
Momentul culminant al Rezistenţei franceze a fost insurecţia de la Paris din zilele de 19-25 august 1944 şi eliberarea capitalei Franţei.
IATĂ O COLECȚIE DE IMAGINI DE ARHIVĂ A AGENȚIEI DE PRESĂ ASSOCIATED PRESS DIN ACELE ZILE MEMORABILE.
Organele conducătoare ale insurecţiei au fost Comitetul parizian de eliberare şi Comandamentul FFI din regiunea pariziană, în frunte cu colonelul Rol-Tanguy.
Colonelul Rol-Tanguy din organizaţia Francs-tireurs partisans, şef regional al Forţelor franceze din interior, cheamă la insurecție. În tot Parisul apar afişe prin care cetăţenii sunt chemaţi să participe la insurecţie, amintește site-ul lexpress.fr.
Aceasta este declanşată la 19 august, iar în dimineaţa zilei de 20 august luptele de stradă izbucnesc peste tot.
Un număr de 2.000 de polițiști preia controlul Prefecturii de poliție și drapelul francez poate să fluture din nou pe clădire, pentru prima oară după patru ani.
Bărbați, femei și copii se alătură mișcării populare.
Într-o săptămână sunt ridicate 600 de barricade în Paris și la periferii, în așteptarea unei intervenții militare a Aliaților, care se lasă așteptată.
Generalul Eisenhower, șeful forțelor armate aliate, nu are intența să intre în Capitala franceză, pe care dorește să o ocolească, pentru a ajunge direct în Germania.
La 23 septembrie 1941, se constituise, la Londra, Comitetul Naţional al Franţei Libere, în frunte cu generalul Charles de Gaulle. Acesta era "un organism apt să gireze vastele teritorii care fuseseră smulse Vichy-ului, să administreze populaţia acestora şi să apere pretutindeni drepturile Franţei", după cum se arată în lucrarea "Istoria Franţei", autor Jacques Madaule.
De Gaulle, șeful Franței libere, îl convinge în cele din urmă pe Eisenhower să elibereze Parisul.
Două unități sunt trimise la Paris, care ajung în Paris la 24 august 1944.
În seara zilei de 24 august, au intrat în Paris primele detaşamente ale Diviziei 2 blindate franceze, conduse de generalul Jacques-Phillipe Leclerc, iar în ziua de 25 august – întreaga divizie.
La 25 august 1944, ora 17.00, generalul Dietrich von Choltitz, care refuzase ordinul lui Hitler de a distruge oraşul, a semnat capitularea garnizoanei germane în faţa generalului Leclerc, comandantul Diviziei 2 blindate, şi a colonelului Rol-Tanguy, comandantul FFI din regiunea pariziană.
La 26 august 1944, generalul Charles de Gaulle, preşedintele guvernului provizoriu al Republicii Franceze, şi-a făcut intrarea triumfală în Parisul eliberat după mai bine de patru ani de ocupaţie nazistă.
”Paris indignat, Paris zdrobit, Paris martirizar, dar Paris eliberat!” sunt cuvintele memorabile ale lui de Gaulle.
ÎN INTERIORUL ACESTUI ARTICOL, O PREZENTARE VIDEO A ACELOR ZILE DIN ISTORIE.
