Evenimentul Istoric > Articole online > Caleidoscop > Echipa cu care Cioloș va conduce USR PLUS
Articole online

Echipa cu care Cioloș va conduce USR PLUS

„Da, echipa pe care eu am reprezentat-o nu are o majoritate, dar majorităţile se pot construi. Aşa se construiesc ele şi în Parlament.

Oriunde există mai multe echipe, majorităţile se construiesc în jurul unor obiective. Eu îmi doresc să luăm decizii pe baza unor obiective pe care le asumăm ca partid, nu doar pe baza apartenenţei la o echipă sau alta.

Pentru că dacă vom merge doar pe un vot sistematic, aliniat doar pe criteriul de echipă – asta înseamnă că funcţionăm ca şi mai multe partide într-un singur partid. Şi nu acesta este scopul”, a arătat Cioloş duminică, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul partidului.

Cătălin Drulă, Vlad Voiculescu, Dan Barna, Ionuţ Moşteanu, Anca Dragu, Allen Coliban şi Claudiu Năsui sunt noii vicepreşedinţi ai USR PLUS, în urma alegerilor interne pentru stabilirea componenţei Biroului Naţional.

Noua conducere a fost aleasă sâmbătă, în cadrul Congresului USR PLUS desfăşurat la Romexpo, potrivit unui comunicat transmis de USR PLUS .

Biroul Naţional va avea 24 de membri, dintre care primii şapte, în ordinea numărului de voturi, sunt vicepreşedinţi.

Dintre cele trei liste de candidaturi, „USR PLUS la guvernare 2024” a obţinut cele mai multe mandate.

Rezultatele sunt următoarele:

– „USR PLUS la guvernare 2024” a obţinut 13.643 de voturi (57,32%), ceea ce înseamnă că va avea 14 mandate. Acestea vor reveni lui: Cătălin Drulă, Dan Barna, Ionuţ Moşteanu, Claudiu Năsui, Cristian Ghinea, Vlad Botoş, Stelian Ion, Lucian Stanciu-Viziteu, Cristina Prună, Silviu Dehelean, Radu Mihaiu, Liviu Mălureanu, Radu Miruţa, Radu Panait;

– „Uniţi, Reuşim!” a obţinut 8.001 voturi (33,61%) şi va avea opt mandate; Acestea vor reveni lui: Vlad Voiculescu, Anca Dragu, Dragoş Tudorache, Andrei Lupu, Oana Ţoiu, Ioana Mihăilă, Dragoş Pîslaru, Monica Berescu;

– „#Împreună USR-PLUS. Curaj pentru România” a obţinut 2.110 voturi (8,86%) şi va avea două mandate. Acestea le revin lui Allen Coliban şi Cătălin Teniţă.

În cadrul Congresului USR PLUS, au fost aleşi şi membrii Comisiei Naţionale de Arbitraj şi cei ai Comisiei Naţionale de Cenzori.

Comisia Naţională de Arbitraj: Emil Duhnea, Bogdan Burjan, Lorin Ursa, Leonard Ioan Bulai, Nicolae Tanasă, Marius Vulcan, Raluca Rusu, Adrian Niţă, Oana Ozmen, Antonio Pârâu-Enache, Ionela Alexandra Bulgaru.

Comisia Naţională de Cenzori: Ioana Andreea Dineţ. Ovidiu Radu, Alexandru Gabriel Andronache.

Registration

Aici iti poti reseta parola