După ce-și vinde farmecele pe străzile Parisului, reușește să-l aibă la picioare. Incredibila ascensiune a lui Émilie-Louise Delabigne

 

Născută în 1848 la Paris, Émilie-Louise Delabigne, cunoscută sub numele de contesa Valtesse de La Bigne, era fiica unui tată alcoolic violent și a lui Émilie Delabigne, o spălătoreasă din Normandia, care practica și prostituția.

 A lucrat într-un magazin de dulciuri din Paris la vârsta de 10 ani și într-un magazin de îmbrăcăminte la 13 ani, iar la 14 ani a fost violată pe stradă de un bărbat mai în vârstă.

Ea a pozat pentru pictorul Corot, al cărui studio se afla în cartierul în care locuia.

La o vârstă fragedă a început să lucreze ca prostituată. A fost prinsă de mai multe ori de poliție, fiind, drept pedeapsă, rasă în cap.

În căutare de clienți bogați, dansa duminica la Bal Mabille și muncea într-un magazin de lenjerie pentru femei de pe Champ-de-Mars, care era frecventat de ofițeri de rang înalt, ce puteau să-i asigure ascensiunea socială.

Acolo  s-a îndrăgostit de un bărbat de 20 de ani, Richard Fossey, cu care a avut doi copii, Julia Pâquerette Fossey, născută în 1868, și Valérie Fossey, născută un an mai târziu.

Fossey a părăsit-o după doi ani pentru a pleca în Algeria și nu a mai luat-o de soție, așa cum îi promisese.

Emilie de La Bigne le-a încredințat, cu acte, pe cele două fiice mamei sale, iar aceasta le-a dus să locuiască la țară.

După moartea fetei sale mai mici în timp ce se afla în grija mamei ei, a câștigat în instanță custodia fiicei sale rămase în viață, apoi a dus-o pe fetiță la un internat catolic.

Relația cu surorile ei a fost la fel de proastă.

Emilie lucra într-un bordel de pe Rue Blanche și își spunea Marchiza, iar la începutul anilor 1880 a izbucnit un conflict violent între ea și una dintre surori, după ce a înțeles că încerca să o atragă pe fiica ei, micuța Julia-Pâquerette, în prostituție.

Émilie-Louise Delabigne și-a ales pseudonimul „Valtesss” pentru că suna apropiat de „Votre Altesss” și a decis să nu se căsătorească niciodată, ci să câștige bani și poziție socială prin orice alte mijloace.

A profitat din plin de clienții străini care vizitau Parisul și aspira să se alăture unui grup de curtezane fără scrupule, care opera atunci în Paris sub numele de „archidrôlessenses”.

În lumea artistică

Compozitorul Jacques Offenbach a adus-o pe Valtesse în atenția publicului oferindu-i un mic rol la Teatrul Bouffes-Parisiens, dar nu a avut mare succes ca actriță.

A devenit amanta compozitorului și astfel a avut acces la restaurante la modă, cum ar fi Bignon și Café Tortoni, unde i-a întâlnit pe Zola, Flaubert și Maupassant.

La sfârșitul Războiului franco-prusac, Valtesse s-a lansat rapid în rolul de curtezană de înaltă clasă, părăsindu-l pe Offenbach și orientându-se către prințul Lubomirski, care a instalat-o într-un apartament pe rue Saint-Georges.

După ce l-a ruinat pe prințul polonez, l-a părăsit și a avut alți iubiți bogați, cum ar fi Prințul de Sagan, falimentându-l și pe acesta după ce l-a pus să-i construiască un hotel.

Deja își spunea „Rayon d’or“ și devenise pasionată de artă și literatură.

Și-a cumpărat o trăsură cu care călătorea în jurul Parisului și o casă somptuoasă în Ville-d’Avray, pe care a decorat-o cu picturi comandate de ea și care înfățișau diverși membri fictivi ai familiei ei inventate „la Bigne”.

În 1876 a publicat un roman intitulat Isola, semnat Ego, despre care cei ce o cunoșteau știau că e o autobiografie romanțată, iar cartea a generat un val de interes chiar înainte de a fi lansată, deși nu avea nicio calitate literară.

Ego citise, pentru inspirație, memoriile lui Céleste de Chabrillan, publicate sub numele de Mogador.

Așa cum memoriile lui de Chabrillan influențaseră Isola lui Valtesse, ficțiunea autobiografică a lui Ego va inspira, la rândul său, opera unei alte curtezane, Liane de Pougy.

Valtesse și Liane au avut o relație amoroasă.

Valtesse a fost iubita pictorilor Édouard Manet, Henri Gervex, Édouard Detaille, Gustave Courbet, Eugène Boudin și Alphonse de Neuville, cei cinci fiind numiți apoi „l’Union des Peintres” sau „Altesse de la Guigne”.