Evenimentul Istoric > Articole online > România comunistă > Dumnezeu i-a ascultat ruga și i-a mai dat de trăit fix anii pe care-i petrecuse în pușcăriile comuniste
Articole online

Dumnezeu i-a ascultat ruga și i-a mai dat de trăit fix anii pe care-i petrecuse în pușcăriile comuniste

Regimul communist l-a ținut 16 ani în pușcărie, pentru vina că în perioada interbelică fusese bursier al fundației Rockefeller (la Harvard, Yale, Columbia, Duke), păstrând apoi legături strânse cu America.

La momentul arestării era profesor de psihologie al Universității din Cluj.

După mai bine de șapte luni de anchetă, marele psiholog Nicolae Mărgineanu a fost condamnat la 25 de ani de închisoare din care a făcut 16.

A trecut prin închisorile Aiud, Jilava, Pitesti, Cluj şi Gherla. A suferit de frig şi de foame, de lipsa aerului şi a apei cu care să se spele, de lipsa medicamentelor şi a îngrijirilor medicale.

Pe 27 iunie 1964, Nicolae Mărgineanu a fost eliberat din închisoarea din Aiud. Nu a mai fost niciodată reintegrat în învăţământ. Abia a obţinut un post de documentarist la Biblioteca Academiei, Filiala Cluj.

În schimb, a fost invitat să predea, ca profesor asociat, la universităţile din Kőln, Bonn şi Hamburg.

„Condiţia umană”

După numai patru ani de la ieşirea din temniţa comunistă, a publicat „Natura ştiinţei”.

Doi ani mai târziu, volumele „Psihologie şi literatură” şi „Sub semnul omeniei”, apoi „Condiţia umană”, iar în 1975, „Psihologie logică şi matematică”.

A lucrat cu frenezie, încercând să recupereze timpul care îi fusese pe nedrept furat. S-a rugat lui Dumnezeu să-i mai dea de trăit încă 16 ani, adică atâţia cât a fost închis. Și a primit exact atât.

A murit în 13 iunie 1980, la Cluj. Se născuse în 1905.

După căderea regimului comunist, la cererea familiei, procesul lui a fost rejudecat. În 26 martie 1998, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul în anulare şi a dispus achitarea celor condamnaţi. Însă niciunul dintre ei nu mai era în viaţă.

 

Sursa: Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului

 

Foto: Memorialul Gherla

Registration

Aici iti poti reseta parola