Dumitru Popescu-Dumnezeu: Nicolae Ceaușescu a primit în închisoare botezul focului în amorul inter-masculin

 

”Cronos autodevorându-se”. O carte de amintiri a unuia dintre cei mai puternici oameni din anii de ”domnie” ai lui Nicolae Ceaușescu pe care ar trebui să o citească atât nostalgicii ”Epocii de Aur” cât și cei care urăsc sincer socialismul.

Carte lui Popescu, poreclit de cei care știau că de la el pornea în comunism expresia ”La început a fost cuvântul, a condus, din 1971, Consiliul Culturii și Educației Socialiste. Instituția cu nume la fel de inspirat precum coafurile cu coc ale prim-secretarelor era, într-adevăr, stâpân absolut asupra oricărui cuvânt tipărit, rostit pe o scenă, filmat sau peste orice daltă dată de sculptor unei pietre și tușă du culoare, pusă de orice pictor pe pânză.

Mulți susțin că, după 1971, când Ceaușescu a vrut să pornească o campanie deșănțată de auto-adulare, Dumitru Popescu a fost cel artizanul celui mai ostentativ cult al personalității din istoria României.

Povestea din fragmentul selectat astăzi de noi este legat de motivul mazilirii lui Cornel Burtică de la conducerea Uniunii Tineretului Comunist. Popescu susține că unul dintre motive ar fi fost că Burtică ”plimba vorba”. Una dintre ”vorbele purtate” ar fi fost că… Mai bine citiți fragmentul.

 

 

Un secret paralizant  

 

Mie mi-a dezvăluit, de pildă, un secret care m-a lăsat mut, şi mi-a luat piuitul cum se spune, făcându-mă să-l ascult şi cu ochii. Era atât de senzaţional, încât m-am străduit să-l uit pe loc, pentru a nu fi tentat să-l propag mai departe. Şi aproape

l-am uitat, până ce am ajuns la acest paragraf, când am stat mult în cumpănă dacă să-l încredinţez sau nu tiparului, dar întrucât aparţine celor etern omeneşti, şi poate arunca o lumină insolită asupra ciudatei relaţii dintre cei doi Ceauşeşti, mi-am luat inima în dinţi.

Potrivit celor auzite. Nicolae Ceaușescu nu apucase să cunoască femeia în scurta lui tinereţe de om liber, iar în închisoare, printre deţinuţii politici riguroşi moral, dar nu chiar ascetici, ar fi primit botezul focului în amorul inter-masculin.

Fără să vreau, am făcut legătura cu o intervenţie a lui Nicolae Ceaușescu în Secretariat, cu ocazia aprobării construirii noilor cămine studenţeşti; Ministerul Învăţământului propunea creşterea numărului camerelor cu două paturi, ca un pas înainte pe calea confortului, dar secretarul general s-a opus net, calificând aceasta o gravă eroare, statuând ca nici să nu mai existe în reţeaua căminelor camere cu mai puţin de trei paturi. I-am înţeles logica şi am găsit-o întemeiată, dar m-a surprins severitatea ieşită din comun a intervenţiei, probabil spontană, necontrolată. 

 

”Nu s-a mai putut apropia niciodată de altă femeie”

 

După aflarea secretului mi-am explicat sentenţiozitatea lui

aspră, aproape imputativă, la adresa pedagogilor neatenţi, lipsiţi de prevedere. Senzaţionalul decurgea din această stare de fapt, probabil nu una de excepţie şi nu de natură să facă obiectul curiozităţii amatorilor de indiscreţii. Rezulta însă că Elena Ceaușescu a fost cea care, la eliberare, cu răbdare, înţelegere şi tandreţe, a reuşit să-l dezbare pe tânărul revoluţionar de obiceiul deprins în tenebrele închisorii, făcând să se întoarcă definitiv la deliciile amorului heterosexual. Şi, deşi emoţionantă, originala idilă n-ar fi încă suficient de semni- ficativă în absenţa poantei, de un sentimentalism dramatic: Nicolae Ceaușescu nu s-a mai putut apropia niciodată de altă femeie, în afara ocrotitoarei-mentore de care a devenit dependent.

 

”Papucul” matrimonial

 

Nu bag mâna în foc pentru autenticitatea deplină şi totală a acestei versiuni, dar dacă măcar o parte este valabilă, ea poate oferi o explicaţie anomaliei „papucului” în matrimoniul unui om atât de impulsiv, autoritar şi critic, inclusiv faţă de membrii familiei. Asasinii de la Târgovişte le-au oferit celor doi, în opacitatea lor, o apoteoză a iubirii exclusive, de o viaţă, în care o mare per- sonalitate masculină şi-a strivit propriul instinct de conservare şi şi-a sacrificat reputaţia.

 

 

Șmil Marcovici, ”Casanova” ridat de la Doftana

 

Fragmentul face referire la câteva episoade din istoria comuniștilor din țara noastră care pot fi atestate documentar. Între 1935 și 1944, la Doftana, închisoarea transformată apoi într-un ”sanctuar” al ilegaliștilor, au ajuns acolo mulți militanți comuniști. Printre ei și Nicolae Ceaușescu. Perioada petrecută de el în spatele gratiilor devenise, în anii în care a condus Republica Socialistă România, un important element în fanfara cultului propriei personalități.

Semne de întrebare privind relații ”inter-masculine”, cum le numește Dumnezeul Culturii și Educației Socialiste, au apărut încă din priii ani ai comunismului. A fost înființată chiar și o comisie specială de anchetă, formată din Gheorghe Gheorghiu-Dej, Chivu Stoica și Dimităr Ganev care au cercetat relațiile homosexuale întreținute de unul dintre veteranii socialismului, Șmil Marcovici, cu ”tovarășii mai tineri, mai lipsiți de experiență revoluționară și de viață”. Printre cei vizați de anchetă se număra și un ucenic de cizmar, care avea să ajungă cel mai puternic om din țară. Și care avea să nu ierte pe niciunul dintre cei care i-au scormonit prin biografie.

Cornel Burtică a scăpat ușor, cu o mazilire de fațadă, cei implicați în anchetă nu au mai apucat niciunul să povestească.