Confruntările, intrate în istorie Duminica Însângerată sau Duminica Însângerată de la Belfast, s-au manifestat şi sub aspectul încleştărilor între forţele de poliţie şi cele republicane, grupuri de poliţişti au deschis focul la întâmplare asupra civililor catolici.
Numai în acea zi fatidică de duminică a lunii iulie au fost ucişi în confruntări 17 oameni şi încă 11 în săptămâna care a urmat.
Peste 100 de persoane au fost rănite, 200 de case au fost distruse şi peste 1.000 de oameni au rămas fără locuinţe.
Violenţele s-au manifestat chiar înainte de intrarea în vigoare a armistiţiului care avea să pună capăt războiului în mare parte din Irlanda.
Primele violențe
În timpul războiului irlandez de independenţă Belfastul a cunoscut peste 500 de morţi în confruntările care au avut loc în perioada 1920-1922.
Primele violenţe în Belfast au izbucnit în vara anului 1920, când, pe fondul atacului desfăşurat de Armata Republicană Irlandeză (IRA) soldat cu moartea unui detectiv de poliţie, peste 7.000 de catolici şi sindicate ale protestanţilor au fost îndepărtaţi de la locurile lor de muncă din oraş, peste 50 de oameni fiind ucişi în conflictul dintre protestanţi şi catolici.
Violenţele în Belfast aveau să se estompeze până în vara anului 1921.
Lideri ai Armatei Republicane Irlandeze şi ai autorităţilor britanice au purtat negocieri pentru semnarea armistiţiului însă violenţele au erupt, din nou, în Belfast la 10 iunie 1921, pentru ca în următoarele trei zile cel puţin 14 persoane să îşi piardă viaţa şi 14 să fie rănite în luptele de stradă din oraş, inclusiv trei catolici fiind scoşi din locuinţele lor şi ucişi de forţele de poliţie.
Atacuri răzleţe şi reduse ca intensitate au avut loc în oraş până la începutul lunii iulie, pentru ca momentul de tensiune maximă să aibă loc la 10 iulie 1921, în ceea ce avea să fie considerată drept o Duminica Însângerată.
În 8 iulie 1921, s-au desfăşurat lupte de stradă, pentru ca la 9 iulie 1921 armistiţiul convenit la Dublin, între IRA şi guvernul britanic, să suspende conflictul.
Acordul a intrat în vigoare la 11 iulie 1921.
La scurt timp după ce s-a anunţat semnarea acordului, în noaptea de 9 spre 10 iulie 1921, în districtul Lower Falls din vestul Belfastului, a avut loc o ambuscadă între IRA şi un echipaj al poliţiei britanice, un ofiţer de poliţie fiind ucis şi alţi doi răniţi.
Acesta a fost imboldul care a generat luptele încleştate din 10 iulie 1921, majoritatea celor ucişi erau civili şi cel puţin patru victime erau veterani catolici ai Primului Război Mondial.
Tramvaiul
Un tramvai care pornise din Lowest Falls înspre centrul oraşului a fost ţintă pentru trăgători lunetişti, linia de transport fiind suspendată.
Presa irlandeză relata că districtul Falls se afla sub asediu, iar cotidianul american New York Times descria confruntările drept o luptă în trei între lunetişti ai Sinn Fein şi ai Unioniştilor şi forţele coroanei britanice.
În context, potrivit New York Times, „în legătură cu distrugerile provocate asupra proprietăţilor acestea pot fi comparate cu revolta de la Dublin din 1916”.
Catolicii şi republicanii au susţinut că echipaje ale poliţiei, majoritatea din Ulster, au traversat cu maşinile enclave catolice şi au deschis focul aleatoriu asupra locuinţelor şi trecătorilor.
Forţele de poliţie s-au întors în unităţile lor duminică noaptea târziu, după convenirea la telefon a unei încetări a focului între comandantul Brigăzii din Belfast a IRA Roger McCorley şi un ofiţer de comandă al forţelor de poliţie regale (RIC).
Armistiţiul a intrat în vigoare în jurul prânzului în data de 11 iulie 1921, însă violenţele au reizbucnit în acea dimineaţă.
Trei oameni au fost ucişi în acea zi.
În partea de nord, intrarea în vigoare a armistiţiului nu a pus capăt conflictului, membrii IRA menţionând ulterior că „Armistiţiul nu era respectat de niciuna dintre părţi în nord”, în timp ce comandantul Roger McCorley a declarat că în Belfast armistiţiul „a durat doar şase ore”.
Reluarea sporadică a violenţelor a avut loc, la 13 iulie 1921, iar până la finalul săptămânii respective 28 de oameni au fost ucişi sau răniţi fatal în Belfast.
Pentru a permite desfăşurarea paşnică a ceremoniilor din 12 iulie ale organizaţiei Orange Order au fost introduse interdicţii de circulaţie în Belfast, iar după violenţele din 10 iulie 1921, comandantul Diviziei a doua Nord a IRA Eoin O’Duffy a fost trimis de conducerea organizaţiei din Dublin la Belfast pentru a gestiona legătura cu autorităţile britanice şi pentru a depune eforturi de menţinere a armistiţiului.
„Am găsit oraşul într-o veritabilă stare de război”, descria O’Duffy, care avea să instituie patrule ale IRA pentru restabilirea ordinii publice în anumite zone.
Atât protestanţii cât şi catolicii au considerat armistiţiul drept o victorie pentru republicani.
În Belfast, încetarea temporară a focului a fost menţinută până la finalul lunii august 1921.
Perioada tensionată a conflictului manifestată prin episoade de violenţă a avut un caracter ciclic, evenimentele din iulie 1921 fiind urmate de un segment de timp caracterizat de acalmie până la 29 august 1921, când, timp de trei zile, alte 20 de vieţi au fost ucise în zonele de vest şi nord ale oraşului.
Conflictele între Armata Republicană Irlandeză şi forţele coroanei britanice şi între catolici şi protestanţi au continuat până în vara anului 1922 când IRA a rămas izolată pe fondul izbucnirii războiului civil irlandez în sud şi forţa sa a fost estompată de măsurile de întărire a sistemului de detenţie din Irlanda de Nord.
Evenimentele tragice din 10 iulie 1921 au rămas cunoscute drept Duminica Însângerată de la Belfast, sintagma „Duminică Însângerată” fiind mai degrabă asimilată evenimentelor desfăşurate la Dublin în noiembrie 1920 şi la Derry în ianuarie 1972.
Alt episod violent din istoria problematicii irlandeze ce poate fi încadrat sintagmei Duminica Însângerată este reprezentat de mitingul desfăşurat la 31 august 1913, în O’Connell Street, din Dublin, când sute de oameni au fost răniţi, iar James Nolan şi James Byrne au fost loviţi până au fost omorâţi de forţele de poliţie, potrivit https://www.theirishstory.com, citat de Agerpres..
