Au existat numeroase revolte ale catolicilor irlandezi, iar de la începutul secolului al XIX-lea, după intrarea în vigoare a Union Act, la 1 ianuarie 1801, treptat, guvernul de la Londra a înţeles necesitatea soluţionării chestiunii irlandeze.
În 1886, premierul britanic William Gladstone a avansat mai multe forme ale prevederii Home Rule Bill pentru a încerca o soluţionare paşnică.
Apariţia diferitelor forme de manifestare, politică – formaţiuni care îşi exprimau adeziunea pentru cauza irlandeză sau pentru păstrarea relaţiei unionale strânse cu Londra sau paramilitară – Forţa Voluntarilor Irlandezi (devenită ulterior, în 1919, Armata Republicană Irlandeză – IRA), Forţa Voluntarilor Ulster, au alimentat problematica irlandeză, tensiunile manifestându-se şi sub forma confruntărilor, provocând victime şi distrugeri materiale.
Sinn Fein
Înfiinţarea formaţiunii Sinn Fein în 1905, de către Arthur Griffith, a reprezentat intrarea într-o nouă fază a chestiunii irlandeze.
În martie 1914, guvernul britanic avansa posibilitatea ca fiecare district să voteze asupra acceptului sau refuzului în ce priveşte prevederile Home Rule Bill, pe fondul tensiunilor în creştere, pentru a evita declanşarea unui război civil de proporţii.
Pe fondul desfăşurării Primului Război Mondial, guvernul britanic fiind angrenat în negocieri diplomatice şi în operaţiunile militare, unele grupări irlandeze au declanşat, la 24 aprilie 1916, Rebeliunea de Paşte, prin ocuparea Oficiului de Poştă din Dublin şi a altor instituţii cheie din oraş.
A fost aşezat steagul irlandez şi a fost citită o proclamaţie de înfiinţare a Republicii Irlanda.
100 de executați
Timp de cinci zile, luptele s-au desfăşurat cu o intensitate acerbă, peste 450 de voluntari fiind ucişi.
Numeroase zone din Dublin erau transformate în ruine. Rebeliunea a fost înfrântă şi peste 100 de membri au fost condamnaţi şi executaţi.
Guvernul britanic a avansat, în mod eronat, acuzaţii de implicare în organizarea rebeliunii la adresa formaţiunii Sinn Fein, ceea ce, în fapt, a avut un efect invers determinând creşterea capitalului politic a formaţiunii şi intrarea în parlament.
La alegerile din 14 decembrie 1918, Sinn Fein obţinea 73 de locuri, iar Partidul Unionist Irlandez – 26 de locuri. Parlamentarii Sinn Fein au refuzat să participe la lucrările parlamentului britanic şi au înfiinţat, în 21 ianuarie 1919, parlamentul irlandez denumit Dail Eireann.
Debutul războiului de independență
În 21 ianuarie 1919, IRA a împuşcat doi poliţişti irlandezi în ţinutul Tipperary, moment care poate fi apreciat drept debutul propriu-zis al războiului de independenţă.
A început o confruntare de gherilă în ţinuturile Cork şi Tipperary.
În 1920, liderul IRA Michael Collins a anunţat necesitatea intensificării luptelor pentru obţinerea scopului dorit.
La 21 noiembrie 1920, IRA a împuşcat mortal 11 agenţi britanici.
De partea cealaltă, la un meci de fotbal în Croke Park din Dublin, organizat de Gaelic Athletic Association, 12 persoane au fost ucise, această zi rămânând cunoscută drept Bloody Sunday (Duminica Însângerată).
Zece zile mai târziu, IRA a împuşcat mortal 17 soldaţi britanici în ţinutul Cork.
Custom House
La 25 mai 1921, clădirea guvernului irlandez local din Dublin, Custom House, a fost ocupată în cadrul acţiunii denumite simbolic Operaţiunea Custom House de către 120 de membri ai Batalionului 2 ai Brigăzilor Dublin ale IRA, potrivit https://www.theirishstory.com/.
După ocuparea clădirii, membrii IRA au strâns în sala principală personalul care lucra acolo şi au incendiat construcţia.
La părăsirea clădirii, 111 persoane au fost arestate, dintre acestea 80 erau membrii IRA.
În timpul încleştării cu forţele britanice, au fost ucişi trei civili şi cinci membri ai IRA.
A ars cinci zile
Clădirea proiectată în 1781, de faimosul arhitect James Gandon, a ars timp de cinci zile.
Atacul, cu toate că a purtat o ţintă propagandistică reprezentând atacul asupra unei clădiri emblematice a oraşului pentru a transmite guvernului britanic că prezenţa şi administraţia sa erau imposibil de susţinut, a reprezentat o înfrângere militară pentru IRA, mulţi dintre voluntari fiind arestaţi, cinci ucişi şi trei răniţi.
Clădirea a fost distrusă în mare parte şi, odată cu ea, şi documentele arhivate ale guvernului local.
A fost reconstruită, ulterior, potrivit planului arhitectural iniţial, de guvernele irlandeze care s-au succedat, iar în prezent găzduieşte Departamentul Mediului, Comunităţii şi Guvernului Local.
Armistiţiul de încetare a focului a fost semnat la 11 iulie 1921. Violenţele au continuat, chiar dacă s-au manifestat sporadic.
Au urmat negocieri între delegaţii irlandeze şi ale guvernului britanic care au consfinţit semnarea Tratatului anglo-irlandez la 6 decembrie 1921, care punea capăt administrării britanice în mare parte din insulă, mai puţin cele şase districte ale Irlandei de Nord care rămâneau parte a Regatului Unit, potrivit https://www.history.com, citat de Agerpres.
