În august 1914 izbucnește Primul Război Mondial. Premierul britanic, Lord Asquith, îi convinge pe irlandezii din ambele tabere – naționaliștii și loialiști – să lase deoparte diferendul dintre ei până la sfârșitul conflictului.
În plus, Asquith îl determină pe regele George al V-lea să ratifice decretul „Home Rule” (pentru autonomia insulei), cu promisiunea unui amendament privind Ulsterul.
De la începutul războiului, irlandezii se înrolează masiv ca voluntari în armata britanică pentru a lupta împotriva germanilor. Aproximativ 200.000 cu totul.
Însă câțiva extremiști din partidul naționalist Sinn Fein și din IRB (Irish Republican Brotherhood) preferă să aplice adagiul: „England’s difficulty is Ireland’s opportunity” („Dificultățile Angliei sunt oportunitățile Irlandei”).
Aceste grupuri vor forma ceea ce se va numi mai târziu Armata Republicană Irlandeză (IRA).
Ei ocupă mai multe clădiri strategice din centrul Dublinului, printre care Poșta, Primăria, Palatul de Justiție și gările și înalță drapelul tricolor deasupra Poștei.
Unul dintre liderii lor, poetul Patrick Pearse, citește o proclamație trecătorilor:
„În numele lui Dumnezeu și al generațiilor moarte de la care își trage vechea tradiție națională, Irlanda, prin vocea noastră, îi cheamă pe copiii săi sub steagul ei. Sprijiniți de frații noștri exilați în America, declarăm că dreptul poporului irlandez la stăpânirea Irlandei și la libera determinare a destinului său este liber și imprescriptibil.”
Insurgenții speră că trecătorii se vor ralia revoltei lor. Însă, vai, sunt huiduiți de mulțimea care începe să se adune în fața clădirii.
Armata britanică aduce artileria grea și toacă cu obuze centrul Dublinului. După cinci zile de rezistență, insurgenții capitulează necondiționat.
Bilanțul: șaizeci de morți dintre insurgenți, o sută dintre asediatori și peste două sute dintre civili, plus circa 3.000 de arestați.
Un consiliu de război îi condamnă la moarte pe toți capii revoltei (James Connolly, rănit, trebuie să fie legat de scaun pentru a putea fi împușcat).
Printre condamnații la moarte figurează John MacBride, al cărui fiu, Sean MacBride, va deveni prim-ministru al Republicii Irlanda înainte de a fonda Amnesty International și a obține Premiul Nobel pentru Pace, în 1974.
Un anume Eamon de Valera scapă de execuție datorită cetățeniei sale americane, deși este născut dintr-un tată spaniol și o mamă irlandeză.
Va deveni și el prim-ministru al Republicii Irlanda.
