Uniunea Sovietică a testat prima bombă atomică înainte de termen, în 1949, o realizare atribuită în mare parte experţilor germani şi spionajului sovietic care ţintea Proiectul Manhattan desfăşurat de SUA, scrie themoscowtimes.com.
La 29 august 1949, Uniunea Sovietică detona prima sa bombă nucleară, denumită RDS-1 sau ”First Lightning” (”Primul fulger”; nume de cod ”Joe-1” dat de Statele Unite), în poligonul nuclear de la Semipalatinsk, în Kazahstan.
Sovieticilor nu le-au fost necesari decât patru ani de la atacurile de la Hiroshima și Nagasaki pentru a-și realiza propria bombă.
Un dispozitiv cu o putere de 22 kilotone, testat în poligonul de la Semipalatinsk.
RDS-1 a surprins întreaga planetă. La patru ani după Hiroshima, nimeni nu se aștepta la un asemenea avans tehnologic al URSS, nici măcar serviciile secrete americane și britanice, pentru care arma atomică sovietică nu putea fi gata înainte de 1953 sau 1954.
Stalin a acordat premii prestigioase de stat specialiştilor germani la sfârşitul anilor 1940 şi începutul anilor 1950 pentru contribuţia lor la proiectul construirii bombei atomice sovietice.
Documentele recent declasificate ale Rosatom prezintă chestionare completate de şase oameni de ştiinţă germani, dintre care unul completat de câştigătorul premiului Nobel, Gustav Hertz.
Documentele includ, de asemenea, un ordin desecretizat de şeful serviciului de informaţii NKVD, Lavrenti Beria, de transportare a echipamentelor speciale germane într-un laborator sovietic din 15 mai 1945, la mai puţin de o săptămână după predarea necondiţionată a Germaniei naziste.
Pavel Oleinikov, lider de grup la unul dintre cele două centre ale programului nuclear din Rusia, a detaliat rolul oamenilor de ştiinţă germani în programul nuclear sovietic pentru Centrul James Martin pentru Studii de Neproliferare din California.
El a încercat să afle ce știau sovieticii la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial despre programul nuclear german și despre efoturile lor de a recupera tehnologie germană, oameni de știință și materii prime, în special uraniu, după război.
Apoi a recapitulat toate datele despre folosirea de către sovietici a uraniului și a cercetătorilor germani în laboratoare speciale, unde au lucrat la diferite aspecte ale dezvoltării armelor atomice.
Autorul s-a interesat de diverse contribuții și cariere ale unor oameni de știință germani și de posibila lor motivare pentru participarea la programul nuclear sovietic.
Contribuțiile germanilor au fost numeroase mai ales în materie de îmbogățire a uraniului, scrie autorul.
Articolul se încheie cu o evaluare a semnificației politice și istorice a folosirii materialelor și a cercetătorilor germani.
Deși sovieticii nu aveau nevoie de nemți pentru a realiza propria armă atomică, contribuțiile cercetătorilor germani au accelerat cu siguranță tentativele sovieticilor de a deveni o putere nucleară, este concluzia lui Oleinikov.
Rosatom a publicat o serie de documente anterior secretizate – săptămâna trecută – pentru a comemora 75 de ani de la înfiinţarea industriei nucleare ruse.
Evoluţia survine pe fondul efortului de înarmare pe care Kremlinul l-a declanşat în ultimii ani şi care s-a accentuat după invazia Crimeei în 2014.
În imagine, Manfred Von Ardenne, inventator german, cunoscut mai ales pentru implicarea sa în proiectul bombei atomice al Uniunii Sovietice.
CREDIT FOTO: themoscowtimes.com
