Dintre personalităţile de mâna întâi, care au mâncat odinioară bătaie la alegeri, era proverbial cazul fostului ministru conservator Ion N. (Iancu) Lahovari, om civilizat de o mare cultură, tatăl principesei Martha Bibescu.
El a fost bătut, la localul de vot Clemenţa, de către onorabilul cetăţean dl. Cârpă-n Nas.
Lahovari, care era un om pașnic şi bun, surprins de gestul agentului electoral, l-a întrebat:
– Ce faci, onorabile?
Întrebare la care dl. Cârpă-n Nas i-a răspuns scurt:
-Iaca asta fac!
Şi i-a mai tras vreo două!
Trei colegii
Legea electorală din 9 iunie 1884 prevedea trei colegii electorale.
Din primele colegii cenzitare – adică plătind o anumită dare – făceau parte latifundiarii şi în genere bogătaşii, care – în virtutea legii – erau obligaţi să primească în rândul lor şi pe cei cu studii academice, având diplome de doctori, licenţiaţi etc.
Colegiile acestea erau foarte restrânse deoarece era mic numărul bogătaşilor, dar şi mai mic era acela al diplomaţilor universitari.
Uneori se întâmpla – cum a fost odată la Huşi – ca numai 37 alegători să fie deajuns ca să trimită un senator în parlament.
Primele două colegii alegeau pe toţi senatorii şi aproape pe toţi deputaţii. Colegiul al treilea – adică aproape întreaga ţară – abia avea dreptul la a şasea parte din numărul total al deputaţilor, venind cam un deputat de judeţ.
Locuitorii cu ştiinţă de carte, din colegiul III, preoţii şi învăţătorii, votau direct. Iar ceilalţi adică ţărani, analfabeţii, alegeau 50 de inşi câte un delegat. Abia acest delegat avea dreptul să voteze direct.
Mâncărică şi băuturică
Marea majoritate a locuitorilor ţării nici nu vedea pe candidatul la deputăţie. Aşa zişii „delegaţi” erau duşi „pe căprarii” la oraş şi după ce erau găzduiţi pe la diferite cârciumi şi hanuri, unde li se dădea „mâncărică şi băuturică”, votau după ordin.
