Materialul de construcţie a fost unaliaj de dur-aluminium, iar legăturile au fost făcute cu modesta cifră de șase milioane jumătate de nituri.
Dirijabilul a fost echipat cu opt motoare Maybach răcite cu apă, de câte 550 C. P. fiecare, având 12 cilindri.
În partea din față a aeronavei era aşezată nacela de comandă, prevăzută cu cele mai perfecţionate aparate de pilotaj..Primul plan era ocupat de cabina comenzilor şi postul de navigaţie. Deasupra lor erau aşezate posturile de telegrafie, fotografie şi meteorologie şi tot acolo se găsaa cabina comandantului.
În interiorul scheletului erau aşezate șapte dormitoare pentru personalul navigant inferior, patru pentru ofiţeri, popota, sala de mese a trupei şi bucătăria.
Încălzirea era făcută cu calorifere de aer cald, produs de motoare.
O sală de 22 metri lungime adăpostea cele cinci avioane, gata în orice clipă să zboare şi pe care le putea declanşa cu ajutorul unui trapez de agăţare.
Akron, formidabila navă de război, era pus la dispoziţia marinei militare a Oceanului Pacific. Î
Înzestrată cu proiectoare, telescoape, aparate fotografice din cele mai moderne, era destinat pentru misiuni de recunoaşteri foarte îndepărtate. Armamentul de care dispunea era compus din șapte posturi de mitralieră, lansatoare de bombe de mare greutate, care serveau pentru apărarea dirijabilului şi la nevoie chiar pentru ofensivă.
În plin regim motoarele realizau o forţă de 4400 H. P. atingând viteza de 135 km pe oră.
Faţă de încărcătura de combustibil ce se putea lua şi datorită motoarelor sale, aeronaval putea parcurge în zbor 17-19.000 km, sau, la o viteză de 100 km.pe oră, putea sta în aer 190 ore.
Pentru construcţia acestui titan aerian, America a plătit 4.000.000 dolari.
Micul dirijabil „J. 3”, plecat în căutarea lui Akron, s-a prăbuşit şi el, din cauza furtunii.
Foto: akron deasupra Manhattanullui
