Dinastia Sansonilor – călăii Parisului

 

Charles Henri Sanson (foto), faimosul călău parizian, a retezat 1300 de capete numai între 10 iunie și 5 august 1794. Printre cei executați de el s-a numărat însusși Robespierre, teroristul numărul 1 al revoluției franceze.

Familia lui Sanson a dat generații de călăi, 15 membrii ai familiei sale ocupând teribilul post în Paris. Primul a fost Charles Sanson, numit în 1688, pe vremea lui Ludovic al XIV-lea. Acesta era un ofițer în armata franceză, care se trăgea dintr-o familie nobilă, dar era un tânăr sălbatic. Familia avea propria tunică cu inscripția „Sans-Son”, care se traducea „Fără zgomot”. Un țigan profețise că tânărul Sanson avea să-și omoare unchiul și pe cel mai bun prieten. Charles s-a îndrăgostit nebunește de fata călăului de atunci, care a consimțit la căsătoria lor numai cu condiția ca ginerele să-i urmeze în post. Sălbaticul tânăr a fost pe loc de acord. Mai târziu, datoria i-a impus să-și execute unchiul și pe cel mai bun prieten, Paul Berlaut, care intrase în armata briganzilor. Sanson locuia într-o case veche, în formă de turn, în vârful căreia era o roată de care criminalii erau cusuți cu cuie prin urechi și ținuți așa zile bune înainte de execuție.

 

Nicolaa Sanson, urmașul lui Charles, a fost însărcinat de Ludovic al XV-lea cu execuția lui Damiens, care încercase să-l asasineze. Damiens a fost torturat băgat într-un butuc și încălțat cu cizme de lemn. Corpul i-a fost sfâșiat, iar în rana deschisă călăul îi turna ulei fierbinte. La final, a fost legat de mâini și de picioare de patru cai pentru a fi despicat. La început caii nu au putut să-și îndeplinească misiunea, așa că Sanson a luat barda și i-a despicat închieturile ajutând caii să-și termine opera.

 

Charles Jean Batiste Sanson, al cincilea din familie, l-a decapitat pe tânărul Chevalier de la Baire cu atâta îndemânare încât capul i-a rămas lipit de gât secunde bune după ce sabia a trecut prin grumaz. Legenda spunea că un nobil ce pusese capul pe eșafod l-a întrebat când are de gând să-i reteze capul, la care Sanson i-a răspuns: „S-a și făcut mon cher. Mișcă-ți puțin umerii și vei vedea”.

 

În ciuda reputației, Sansonii erau indivizi foarte distinși și umani când nu-și făceau meseria. Ei susțineau că legea era brutală și făceau ce puteau pentru a micșora durerile victimelor.

 

Călăului revoluției i-a succedat fiul său, Henri Sanson, care a oficiat în prima parte a secolului al XIX-lea, în timpul vestitului detectiv Vidocq. În 1863, ultimul Sanson a publicat memoriile familiei.

 

Pentru fiecare execuție primeau o sumă fixă. La un moment dat, Sansonii ocupau cea mai frumoasă casă din mijlocul Parisului.

 

Charles Henri a lăsat un jurnal despre activitatea sa în timpul revoluției. El a apreciat calmul neobișnuit al lui Ludovic al XVI-lea. Când a vrut să-i lege mâinile, regele s-a înfuriat, totuși: „Ce, îndrăznești să te atingi de mine? Aici mi-e veșmântul, dar nu te atinge de mine”.