După 10, 20 sau chiar 30 de ani de la Revoluţie, deşi mulţi nici nu ştiu cum arăta locul cu Lenin pe soclu, bancurile despre angajaţii-model, care aşteaptă să li se ridice statuie pe soclul lăsat liber de Lenin erau la ordinea zilei. Ele rezistă şi azi, în ciuda faptului că în locul lui Lenin au fost ridicate două aripi stilizate, simbolizând eliberarea, un monument anticomunist.
Încă din februarie 1990, câteva zeci de persoane au protestat faţă de prezenţa statuii lui V.I. Lenin din Piaţa Presei Libere, care reprezenta un anacronism după Revoluţia din decembrie, lipind pe soclu afişe în care cereau înlăturarea acestui simbol al comunismului, aminteşte AGERPRES.
La 2 martie 1990, o ştire a Agenţiei de presă „Rompres”, consemna: „În ziua de 2 martie 1990 pe piedestalul statuii lui Lenin, care de decenii îşi profilează masiva sa siluetă pe fundalul Casei Presei româneşti, părintele Grecu Sorin Paul din Roşiorii de Vede a declarat greva foamei, solicitând înlăturarea acestui ‘bastion al comunismului’ şi înlocuirea lui cu o mare cruce în memoria eroilor neamului din decembrie 1989”. El s-a aflat timp de 72 de ore în greva foamei.
Preotul Sorin Grecu, pentru că despre el este vorba, a venit pe meleaguri teleormănene în 1981, biserica de lângă gara din Peretu cu hramul “Sfinții Mihail și Gavril” fiind prima biserică pe care a păstorit-o. Era proaspăt absolvent al Seminarului Teologic, scrie liberinteleorman.ro.
A plănuit cu consiliul bisericesc să o lărgească, transformând-o în formă de cruce. În vremurile acelea, în care multe lăcașuri de cult cădeau victime megalomanismului architectural comunist, nu prea fericită punerea în aplicare a planurilor de construcții bisericești.
Nu a trecut mult și a intrat în conflict cu autoritățile de atunci din localitate. A reușit să strângă ceva fonduri din donații ale enoriașilor și s-a apucat de treabă.
Când au început lucrările la fundație, a apărut și primarul din acea vreme, Costică Popa, și a început să strige la muncitorii tocmiți să lase lucrul, că în satul lui nu se construiește nimic fără aprobarea lui, iar o biserică nici atât.
A fost scânteia care a declanșat conflictul între autoritățile comuniste și preotul Grecu. A intrat și Securitatea pe fir, preotul având “onoarea” de a fi luat în primire chiar de către șeful de la județ, Marin Olteanu. S-a pornit împotriva lui o serie de anchete, fiind zilnic interogat și amenințat cu pușcăria, trecându-se discret și în registrul cu eliminarea. Primarul i-a dat chiar și o amendă de 30000 de lei pentru că a început o construcție fără autorizație.
Războiul a durat până în 1986, când acesta a fost evacuat din casa închiriată în curtea fostului IAS, la presiunile exercitate de primărie și Securitate.
Primarul Popa, șeful de post Plopeanu, comandantul Securității din Teleorman, Marin Olteanu, și inspectorul Lepădatu de la Secretariatul pentru Culte au încercat în toate modurile posibile să-l facă să se subordoneze regimului, de la promisiuni până la amenințări.
Decizia de evacuare a sosit la 1 decembrie 1986, preotul părăsind casa în primăvara anului 1987, deoarece nu avea unde să mergă, iar una din fetele sale nu împlinise încă un an.
S-a mutat la Roșiorii de Vede, unde a activat ca preot la Biserica Sfântul Ilie, locuind în primă instanță cu chirie, iar după aceea și-a cumpărat o casă. Și aici au continuat acțiunile de șicanare.
Periodic, enoriașii săi erau anuntați de către diverși binevoitori că preotul lor a fost internat la Poroschia, cu toate că nu a calcat niciodată pe acolo.
Când îl vedeau la biserică erau mirați, întrebându-l când a venit de la spital. Așa au continuat aceste șicanări până a venit revoluția și s-a sfârșit calvarul.
Când a aflat pe diversele căi subversive de informare (Europa Liberă sau Vocea Americii) din acele zile de decembrie negru că la Timisoara un pastor reformat s-a luat la trântă cu regimul ceaușist, primul impuls a fost să se suie în tren și să o pornească spre focul libertății.
Doar rugămințile familiei și a apropiaților l-au făcut să aștepte până pe 22 decembrie, când a aflat de căderea lui Ceaușescu. Imediat a plecat spre București, Piața Universității devenindu-i a doua casă.
Dar dorința de a trăi într-o lume fără comunism i-a fost înșelată de regimul proaspăt instaurat, cel al lui Iliescu. Prima sa acțiune de amploare împotriva vechilor rămășite a regimului de tristă amintire a fost cea de demolare a statuilor lui Lenin și Petru Groza.
La cererea sa, adresată Primăriei Capitalei de demolare a statuilor lui Lenin și Petru Groza a primit răspuns negativ, acest fapt determinându-l să intre în greva foamei.
Nu înțelegea cum de cel care instaurase cel mai criminal regim din istorie încă trona în fața Casei Presei. I s-au alăturat zilnic câteva zeci de bucureșteni până ce au reușit să-l convingă pe încă tânărul școlit la Moscova, pe atunci, Ion Iliescu să supună votului în CPUN demolarea statuii.
Prin urmare, în cadrul şedinţei Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, din 2 martie 1990, s-a hotărât înlăturarea acestei statui.
Statuia de bronz înaltă de şapte metri a liderului sovietic a fost opera sculptorului Boris Caragea şi a fost inaugurată la 21 aprilie 1960. Data nu fusese aleasă la întâmplare. La 22 aprilie 1960 se împlineau 90 de ani de la naşterea lui Vladimir Ilici Lenin (1870-1924). Aşezată pe un soclu de granit roşu, de sistematizarea amplasamentului s-au ocupat arhitecţii Horia Maicu, Nicolae Cucu, Iulian Nămescu.
Presa vremii, relata: „De ieri, ora 11, frumoasa noastră Capitală are un monument. Un monument în faţa impunătoarei clădiri a Casei Scânteii, înfăţişând pe marele şi iubitul conducător al proletariatului internaţional, făuritorul Partidului Comunist şi al Uniunii Sovietice şi statului sovietic (…) Monumentul, executat de sculptorul Boris Caragea îl prezintă pe Vladimir Ilici Lenin privind în depărtare spre zările luminoase ale comunismului (…)”. „La solemnitatea dezvelirii monumentului au participat tovarăşii Gheorghe Gheorghiu-Dej, Chivu Stoica, Gheorghe Apostol, Emil Bodnăraş, Petre Borilă, Nicolae Ceauşescu, Alexandru Drăghici, Alexandru Moghioroş, Leonte Răutu, general de armată Leontin Sălăjan, Ştefan Voitec, Ion Gheorghe Maurer…” (”Scânteia”, 22 aprilie 1960).
La 3 martie 1990, 30 de ani mai târziu, în prezenţa câtorva sute de cetăţeni, a presei române şi străine, au fost demarate operaţiunile de demontare a statuii lui V.I. Lenin de pe soclu. Lucrările s-au desfăşurat cu dificultate, întrucât statuia care cântărea 7 tone era fixată prin intermediul unor buloane din metal care făceau corp comun cu betonul din soclu.
A venit la faţa locului o macara tip Demag, cu o forţă de ridicare de 36 tone, precum şi o autoşa remorcată de un tractor. Operaţiunea de amplasare a macaralei dar şi cea tehnică de desprindere de pe soclu, de translare şi depunere pe mijlocul de transport au fost coordonate de specialiştii de la Grupul Întreprinderilor de Gospodărire Comunală Bucureşti.
Aceştia au acordat o atenţie deosebită menţinerii integrităţii soclului evitând pe cât posibil spargerea plăcilor din granit importate din Suedia, având o valoare deosebită.
După un efort continuu de zi şi noapte, în ziua de luni, 5 martie 1990, la ora 22.00, statuia a fost desprinsă. După alte 30 de minute, mijloacele tehnice ce o transportau au părăsit Piaţa Presei Libere, cu destinaţia atelierelor Fondului Plastic.
După o perioadă, statuia a fost depozitată în parcul Palatului Mogoşoaia, unde a rămas peste 20 de ani. Primarul general al Capitalei Dan Predescu a declarat că soclul va fi păstrat pentru amplasarea unui monument cu autentice valori artistice.
La 30 mai 2016, în Piaţa Presei Libere, a fost inaugurat monumentul „Aripi”, realizat de sculptorul Mihai Buculei şi dedicat luptătorilor din rezistenţa anticomunistă 1945-1989 din România şi Basarabia.
Monumentul este reprezentat sub forma a trei aripi realizate din oţel inoxidabil, cântăreşte peste 100 de tone şi are o înălţime de peste 20 de metri.
CREDIT FOTO: liberinteleorman.ro
