Pentru Petrarca, este o lovitură de fulger. Laura, pentru care va manifesta o iubire platonică, îi va deveni muză de-a lungul întregii sale vieți și a întregii sale opere.
Această lungă pasiune va fi cântată în volumul Canzoniere, apoi în Trionfi. Aceste poeme au făcut înconjurul Europei timp de secole, intrând în folclorul iubirii alături de Romeo și Julieta sau Tristan și Izolda.
Amorul său pentru Laura i-a adus poetului un succes uriaș. „Dacă Petrarca nu ar fi iubit, spunea un autor celebru, ar fi fost mult mai puțin cunoscut. Dorind să o facă pe Laura numuritoare, a devenit el însuși nemuritor prin frumusețea sonetelor și a odelor sale, care au folosit extrem de mult la cizelarea limbii italiene.”
Laura a fost pentru Petrarca dragoste la prima vedere. „Avea, zice Petrarca, părul blond, pielea foarte albă, și avea o statură și o ținută pline de majestate.”
Petrarca exaltă iubirea pentru Laura în 318 sonete și 88 de cântece.
Muza poetului trăia aproape de malul râului Sorge, în Vaucluse, în timp ce Petrarca trăia la Avignon. Însă, după ce o vede, se mută și el la Vaucluse pentru a-și scrie poemele despre cea pe care o adora.
În acestea, vorbește despre Laura ca și cum ar fi lângă el, deși drumurile lor nu s-au întâlnit decât de puține ori în câteva locuri publice. I-a vorbit doar o singură dată.
Fidel regulilor iubirii curtenitoare, el a oferit puține detalii despre persoana iubitei, conducându-se după principiul „a seduce fără a ofensa”.
Laura nu a fost insensibilă la iubirea lui Petrarca, poetul care îi făcuse numele celebru în toată Europa. Însă, căsătorită, a știut să se ferească de primejdia pasiunii și nu i-a permis acestuia decât gesturi conforme cu normele religioase și ale cinstei.
Pe 6 aprilie 1348, după douăzeci și unu de ani de la întâlnirea lor, Laura moare în urma unei epidemii de ciumă. Petrarca se afla într-o misiune diplomatică la regele Ludovic al Ungariei când a fost înștiințat de prietenul său, Ludovic Sanctus de Beeringen.
Distrus de veste, Petrarca nu mai poate să spună decât: „Posteritatea va putea crede oare că a fost posibilă atâta nenorocire?”
Va compune apoi un sonet în care scrie că „moartea părea frumoasă pe frumosul ei chip”, una dintre imaginile perfecte ale conceptului ideal întruchipat de Laura.
