|
În numele Republicii Moldova,
Curtea Constituţională în componenţa:
Dumitru PULBERE – preşedinte
Victor PUŞCAŞ – judecător
Petru RAILEAN – judecător
Elena SAFALERU – judecător
Valeria ŞTERBEŢ – judecător-raportor
grefier – Dina Musteaţa, cu participarea reprezentantului autorilor sesizării, Serghei Sîrbu, reprezentantului permanent al Parlamentului la Curtea Constituţională, Ion Creangă, reprezentantului permanent al Guvernului la Curtea Constituţională, Oleg Efrim, Preşedintelui interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, reprezentanţilor Preşedintelui interimar al Republicii Moldova la Curtea Constituţională, Alexandru Ohotnicov şi Mariana Secăreanu, călăuzindu-se de art.135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, art.4 alin.(1) lit.a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.4 alin.(1) lit.a) şi art.16 alin.(1) din Codul jurisdicţiei constituţionale, a examinat în şedinţă plenară publică sesizarea deputaţilor în Parlament Voronin Vladimir, Mişin Vadim, Tkaciuk Marc, Postoico Maria, Muntean Iurie, Zagorodnîi Anatolie, Şova Vasilii, Vremea Igor, Stoicov Iurie, Popa Svetlana, Şupac Inna, Radu Oxana, Vîsotina Natalia, Babiuc Aliona, Calin Ivan, Todoroglo Dmitrii, Muşuc Eduard, Vlah Irina pentru controlul constituţionalităţii Decretului nr. 376-V din 24 iunie 2010 privind declararea zilei de 28 iunie 1940 Zi a ocupaţiei sovietice, depusă la 25 iunie 2010 şi completată la 30 iunie 2010, în conformitate cu prevederile art.24 şi art.25 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.38 şi art.39 din Codul jurisdicţiei constituţionale.
Prin decizia Curţii Constituţionale din 30 iunie 2010 sesizarea a fost acceptată spre examinare în fond.
În procesul examinării preliminare a sesizării Curtea Constituţională a solicitat puncte de vedere Preşedinţiei, Parlamentului, Guvernului, Ministerului Justiţiei, Curţii Supreme de Justiţie, Procurorului General, Centrului pentru Drepturile Omului, Institutului de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova.
Examinînd materialele dosarului, audiind informaţia prezentată de judecătorul-raportor şi argumentele expuse de participanţii la proces,
Curtea Constituţională
a c o n s t a t a t:
1. La 24 iunie 2010 Preşedintele Republicii Moldova a emis Decretul nr. 376-V „Privind declararea zilei de 28 iunie 1940 Zi a ocupaţiei sovietice”1 (în continuare – Decretul nr.376-V), cu următorul conţinut:
___________________
1 M.O., 2010, nr. 107, art. 330
,,Ţinînd cont de Avizul Comisiei Sovietului Suprem al R.S.S. Moldova pentru aprecierea politico-juridică a Tratatului sovieto-german de neagresiune şi a Protocolului adiţional secret din 23 august 1939, precum şi a consecinţelor lor pentru Basarabia şi Bucovina de Nord, aprobat prin Hotărîrea Parlamentului nr.149-XII din 23 iunie 1990, în care s-a stabilit că la 28 iunie 1940 U.R.S.S. a ocupat prin forţă armată Basarabia şi Bucovina de Nord, contrar voinţei populaţiei acestor ţinuturi, avînd în vedere propunerile Comisiei pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova, constituită prin Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr.165-V din 14 ianuarie 2010, întru cinstirea memoriei victimelor ocupaţiei sovietice din 28 iunie 1940 şi ale regimului totalitar comunist şi în temeiul art.77 şi art.94 alin.(1) din Constituţia Republicii Moldova,
Preşedintele Republicii Moldova
DECRETEAZĂ:
Art.1. – Ziua de 28 iunie 1940 se declară Zi a ocupaţiei sovietice.
Art.2. – Anual, la 28 iunie, în Republica Moldova va fi consemnată Ziua ocupaţiei sovietice şi a comemorării victimelor regimului totalitar comunist.
Art.3. – În această zi, în toate localităţile republicii:
a) vor fi coborîte în bernă drapelele de stat;
b) vor fi organizate depuneri de flori la mormintele, monumentele şi memorialele victimelor ocupaţiei sovietice şi ale regimului comunist totalitar;
c) la ora 10.00, va fi păstrat un moment de reculegere.
Art.4. – Autorităţile publice, întreprinderile şi organizaţiile vor renunţa, în această zi, la desfăşurarea acţiunilor distractive de masă.
Art.5. – În toate instituţiile de învăţămînt, în taberele de întremare şi de odihnă va fi organizată o oră a memoriei.
Art.6. – Se recomandă:
a) redacţiilor publicaţiilor periodice, agenţiilor de presă, posturilor de radio şi de televiziune să ţină cont de specificul zilei de 28 iunie la editarea numerelor curente ale publicaţiilor, la difuzarea informaţiilor şi la formarea programelor din această zi;
b) Primăriei municipiului Chişinău să iniţieze procedura de edificare în Piaţa Marii Adunări Naţionale, în faţa sediului Guvernului, a monumentului în memoria victimelor ocupaţiei sovietice şi ale regimului totalitar comunist.
Art.7. – Pînă la edificarea monumentului în memoria victimelor ocupaţiei sovietice şi ale regimului totalitar comunist, în municipiul Chişinău, ceremoniile de comemorare şi depunerea de flori vor avea loc în Piaţa Marii Adunări Naţionale, unde Primăria va instala, provizoriu, în ziua de 28 iunie 2010, o piatră comemorativă.
Art.8. – Federaţia Rusă, în calitatea sa de succesor de drept al Uniunii Sovietice, să-şi retragă necondiţionat, urgent şi transparent trupele şi armamentul de pe teritoriul Republicii Moldova.”
2. În sesizare se afirmă următoarele.
Prin decret Preşedintele interimar practic pune sub semnul întrebării statul suveran şi independent Republica Moldova. Referirea, în preambul, la documente, care de fapt au apreciat că la 28 iunie 1940 Republica Moldova a fost ruptă de la patria-mamă România şi că perioada ce a urmat a fost o perioadă de ocupaţie, constituie o sfidare gravă a independenţei şi integrităţii teritoriale a statului.
Suveranitatea aparţine poporului, de aceea şeful statului nu este în drept să dea o astfel de apreciere pentru toţi cetăţenii Republicii Moldova.
Prin acest act Preşedintele şi-a asumat întreaga suveranitate, ignorînd poporul şi Parlamentul Republicii Moldova, organul legislativ suprem şi organul reprezentativ al cetăţenilor Republicii Moldova, încălcînd astfel dispoziţiile art.1 alin.(1) şi alin.(3), art.2 alin.(2) din Constituţie.
Decretul, care este un act normativ, general obligatoriu şi imperativ, dă indicaţii tuturor instituţiilor statului şi recomandări mass-mediei, urmărind scopul de a influenţa opinia publică prin oficializarea ideii despre statutul Republicii Moldova după 28 iunie 1940 ca o ţară ocupată de un stat străin. Dispoziţiile de a ridica monumente şi de a organiza ample acţiuni de comemorare, inclusiv în instituţiile de învăţămînt, înseamnă, de fapt, instituirea unei ideologii oficiale privind ocupaţia sovietică. Astfel, decretul încalcă grav prevederile art.5 alin.(2) din Constituţie, care stipulează că nici o ideologie nu poate fi instituită ca o ideologie oficială a statului.
Impunerea ideologiei privind ocupaţia sovietică duce la scindarea societăţii, întrucît opiniile cetăţenilor Republicii Moldova, în special, asupra identităţii şi istoriei, sînt absolut diferite, şi la încălcarea unităţii poporului, aducîndu-se atingere art.10 alin.(1) din Constituţie.
Decretul instituie norme obligatorii în domeniul politicii interne (art.1 şi art.2), conţine indicaţii pentru autorităţile statului, instituţiile de învăţămînt, reglementînd un şir de chestiuni ce ţin de domeniul autonomiei locale, al muncii şi organizării învăţămîntului etc. (art.3 – 6). Totodată, intervine în domeniul politicii externe (art.8). Astfel, Preşedintele interimar a stipulat norme ce ţin de competenţa Parlamentului, încălcînd art.60, art.66, art.72 alin.(3) din Constituţie.
Zilele comemorative sînt instituite prin Hotărîrea Parlamentului nr.433-XII din 26 decembrie 1990 „Cu privire la zilele comemorative, zilele de sărbătoare şi zilele de odihnă în Republica Moldova”.
Preşedintele interimar al Republicii Moldova a încălcat grav principiul autonomiei locale, consfinţit în art.109 alin.(1) din Constituţie şi art.3 din Carta Europeană a Autonomiei Locale.
Dînd indicaţii imperative autorităţilor publice şi instituţiilor de învăţămînt (art.4 şi art.5 din decret), Preşedintele a încălcat art.96 alin.(2) din Constituţie, potrivit căruia Guvernul asigură realizarea politicii interne şi externe a statului şi exercită conducerea generală a administraţiei publice, şi art.107 alin.(1) din Constituţie, potrivit căruia organele centrale de specialitate ale statului – ministerele – traduc în viaţă politica Guvernului, hotărîrile şi dispoziţiile lui. Preşedintele ţării nu este în drept să conducă ministerele şi să dea indicaţii. Guvernul promovează politica de stat în domeniul învăţămîntului, asigură realizarea politicii externe şi conduce ministerele.
Prevederile art.77 şi art.88 din Constituţie nu acordă şefului statului dreptul de a emite decrete prin care să dea o apreciere politică şi juridică unor evenimente din trecut.
Conform atribuţiilor sale în domeniul politicii externe, statuate în art.86 din Constituţie, Preşedintele nu este în drept să indice unilateral unui stat străin de a acţiona într-un mod sau altul (art.8 din decret).
S-a încălcat art.94 alin.(1) din Constituţie, deoarece Preşedintele emite decrete doar în vederea exercitării atribuţiilor sale; neavînd o astfel de atribuţie, şeful statului nu era în drept să emită decretul.
Decretul contravine, de asemenea, principiului constituţional al legalităţii, care rezultă din garanţia consfinţită în art.1 alin.(3) din Constituţie, conform căruia Republica Moldova este un stat de drept. Acest fapt presupune respectarea legilor, subordonarea strictă a subiecţilor de drept regulilor juridice.
Astfel, în opinia autorilor sesizării, prin emiterea acestui decret Preşedintele interimar al Republicii Moldova şi-a depăşit atribuţiile constituţionale, încălcînd flagrant art.1 alin.(3), art.2 alin.(1), art.5 alin.(2), art.7, art.10 alin.(1), art.60 alin.(1), art.66, art.72 alin.(3), art.77 alin.(2), art.86, art.88, art.94 alin.(1), art.96 alin.(1), art.107 alin.(1), art.109 alin.(1) şi (2) din Constituţia Republicii Moldova.
3. Examinînd dispoziţiile decretului prin prisma normelor constituţionale, Curtea nu va da apreciere politică şi istorică evenimentelor din istoria statului Republica Moldova, care au făcut obiectul decretului. Curtea se va pronunţa doar asupra problemelor de drept invocate în sesizare şi nu va lua în considerare argumentele autorilor sesizării referitoare la încălcarea art.5 alin.(2) şi art.10 alin.(1) din Constituţie.
4. În dezvoltarea acestei poziţii, Curtea Constituţională reţine următoarele:
Potrivit art.94 alin.(1) din Constituţie, în exercitarea atribuţiilor sale, Preşedintele Republicii Moldova emite decrete, obligatorii pentru executare pe întreg teritoriul statului. Norma în cauză nu stabileşte statutul şi locul decretelor Preşedintelui în ierarhia actelor juridice şi pentru acest motiv Parlamentul urma să reglementeze această problemă printr-un act legislativ, astfel încît să nu apară litigii între instituţiile publice şi cele politice de natura celui consemnat în sesizare.
Luînd în considerare incertitudinea constituţională şi legală a statutului decretelor, pentru aprecierea constituţionalităţii actului contestat, Curtea va stabili mai întîi statutul general al decretelor şefului statului care rezultă din normele constituţionale.
Potrivit art.1 alin.(3) din Constituţie, Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sînt garantate.
Un principiu inerent al statului de drept, recunoscut de doctrina de drept, este principiul supremaţiei legii, care ierarhizează tot sistemul actelor normative. Conform acestui principiu, actele normative se divizează în două categorii: legi şi acte subordonate legii. Decretele, acte emise de Preşedintele Republicii Moldova în calitate de autoritate a administraţiei publice centrale, sînt eminamente subordonate legii şi pot viza doar domeniile care au fost reglementate la nivel primar.
În jurisprudenţa sa anterioară, în special, în Hotărîrea nr.14 din 18 martie 1999 „Cu privire la interpretarea unor dispoziţii din art.94 alin.(2) şi art.102 alin.(3) din Constituţie”2, Curtea Constituţională a statuat că „Decretele prezidenţiale şi hotărîrile Guvernului, ca acte ce emană de la o autoritate publică, prin natura lor sînt acte administrative de autoritate. Ele sînt emise (adoptate) în baza şi în vederea executării legii pentru naşterea, modificarea sau stingerea unor raporturi juridice. Executarea lor este asigurată de autoritatea publică prin sancţionarea celor în culpă. Altfel spus, aceste acte sînt emise (adoptate) pentru aplicarea şi executarea unei legi existente, ce produce efecte numai pentru viitor”.
____________________
2M.O., 1999, nr.31-32, art.24
Această interpretare a Curţii Constituţionale are o importanţă majoră pentru aprecierea statutului actelor Preşedintelui Republicii Moldova şi stabilirea domeniilor în care acestea pot fi adoptate, pentru a exclude incertitudinile referitoare la obiectul de reglementare al decretelor. În acest context Curtea menţionează decretele cu caracter de lege: nr.218 din 15.12.1993 „Cu privire la bugetul de stat pe anul 1994”3, nr.181 din 29.10.1993 „Cu privire la gaj”4, nr.48 din 16.02.1994 „Cu privire la proprietatea fiduciară (trast)” 5ş.a.
______________________
3M.O., 1993, nr.012
4 M.P., 1993, nr.11, art.336
5 Monitor, 1994, nr.3, art.53
În preambulul Decretului nr.376-V se face referire la Hotărîrea Parlamentului nr.149-XII din 23 iunie 1990. În opinia Curţii, această hotărîre, prin care se aprobă avizul unei comisii parlamentare, nu putea servi drept temei pentru emiterea decretului, deoarece nu constituie un act de reglementare sau de constatare legislativă.
Curtea reţine că unica lege prin care Parlamentul a apreciat perioada de după 28 iunie 1940 ca fiind o perioadă de ocupaţie a fost Legea nr.1225-XII din 08.12.1992 „Privind reabilitarea victimelor represiunilor politice”6, intitulată iniţial „Privind reabilitarea victimelor represiunilor politice săvîrşite de regimul comunist de ocupaţie (7 noiembrie 1917 – 23 iunie 1990)”. Prin Legea nr.295-XIII din 23.11.19947 din titlul şi textul legii au fost excluse sintagmele care conţineau cuvîntul „ocupaţie”. În aceste circumstanţe Preşedintele Republicii Moldova, în calitate de organ ce emite acte administrative de autoritate, trebuia să se conducă de prevederile legii.
_____________________
6Republicat, M.O., 1999, nr. 133-134, art. 656
7M.O., 1995, nr.1, art. 1
În baza enunţurilor expuse şi a jurisprudenţei anterioare, Curtea conchide că Decretul nr.376-V a încălcat ierarhia actelor normative, caracteristică principiului statului de drept, astfel a depăşit limitele impuse de art.1 alin.(3) şi art.94 alin.(1) din Constituţie şi a ignorat art.6 din Constituţie privind separaţia puterilor.
5. În punctul său de vedere Preşedintele interimar a invocat în susţinerea constituţionalităţii decretului contestat decretele recunoscute constituţionale prin Hotărîrea din 24 ianuarie 1996. Întrucît Hotărîrea din 24 ianuarie 1996 „Cu privire la controlul constituţionalităţii decretelor nr.162, 166, 193, 216 şi 262 ale Preşedintelui Republicii Moldova”8 (în continuare – Hotărîrea din 24.01.1996) vizează problema instituirii zilelor profesionale, Curtea Constituţională consideră oportun să menţioneze următoarele.
____________________
8M.O., 1996, nr.10, art.111
În Hotărîrea din 24.01.1996 au fost recunoscute constituţionale 5 decrete ale Preşedintelui Republicii Moldova, adoptate în 1995, prin care au fost instituite zilele profesionale ale grănicerului, lucrătorului bancar, inventatorului şi raţionalizatorului, financiarului şi lucrătorilor serviciului vamal.
Curtea consideră că Hotărîrea din 24.01.1996 nu este relevantă pentru prezenta cauză din două motive.
Primul motiv ţine de valoarea socială şi juridică diferită a zilelor instituite prin decretele emise în anul 1995 şi decretul contestat. Curtea consideră că există o deosebire esenţială între instituirea unei zile profesionale şi instituirea unei zile de comemorare a unor evenimente istorice, cu substrat politic, apreciate neunivoc de către membrii societăţii. În baza acestei deducţii, Curtea reţine că decretele din 1995 şi decretul contestat au obiecte diferite de reglementare şi angajează atribuţii diferite ale Preşedintelui Republicii Moldova.
De remarcat că în Hotărîrea din 24.01.1996 Curtea a relevat că Preşedintele are dreptul să instituie prin decrete numai zile profesionale.
Această concluzie a Curţii este confirmată de voinţa legiuitorului, care a acordat nu numai Parlamentului, dar şi Guvernului şi Preşedintelui dreptul de a stabili zile profesionale ale lucrătorilor din ramurile economiei naţionale, acestea nefiind incluse în Hotărîrea Parlamentului nr.433-XII din 26 decembrie 1990 „Cu privire la zilele comemorative, zilele de sărbătoare şi zilele de odihnă în Republica Moldova”9. Cauzele acestei delimitări rezultă din preambulul la Hotărîrea Parlamentului nr.433-XII, care stipulează că zilele comemorative, sărbătorile naţionale şi zilele de odihnă se instituie: „În scopul continuării tradiţiilor, respectării obiceiurilor seculare ale poporului, luînd în considerare rolul lor la formarea unei moralităţi sănătoase, la îmbogăţirea vieţii spirituale a omului, ţinînd cont de solicitările cetăţenilor republicii de a se reveni, fiind o necesitate stringentă, la valorile naţionale”. Astfel nici una din autorităţile statului n-a anticipat voinţa Parlamentului privind instituirea zilelor comemorative.
_______________
9 M.O., 1990, nr.5
Al doilea motiv, pentru care Hotărîrea Curţii din 24.01.1996 nu poate fi invocată în sprijinul decretului contestat, este statutul juridic diferit al mandatului Preşedintelui Republicii Moldova în 1995 şi în 2010. În acest sens, Curtea Constituţională relevă că jurisprudenţa sa anterioară în acest domeniu a fost bazată pe prevederile constituţionale în vigoare pînă la 05.07.2000.
Potrivit art.1 alin.(2) din Constituţie, forma de guvernămînt a statului este republica. Conform doctrinei de drept, modalitatea de alegere a şefului statului determină forma de guvernămînt: republică parlamentară sau republică prezidenţială, şi situează, din punct de vedere legal, şeful statului pe o anumită poziţie faţă de Parlament şi, în special, faţă de popor.
În republica prezidenţială şeful statului este ales de către cetăţeni şi, din punct de vedere legal, se situează pe aceeaşi poziţie cu Parlamentul, dispunînd de prerogative mai largi, ca urmare a faptului că mandatul său vine de la întreaga naţiune, de la popor.
Republica parlamentară se caracterizează prin alegerea şefului statului de către Parlament şi datorită acestui fapt poziţia legală a şefului statului este inferioară şi subordonată Parlamentului.
În baza acestei constatări, Curtea consideră că dezvoltarea constituţională a Republicii Moldova, forma de guvernămînt, care determină modul concret de constituire a organelor puterii de stat, caracteristicile şi principiile lor de activitate, raporturile dintre ele şi celelalte organe ale statului, precum şi celelalte forme instituţionalizate ale sistemului politic, în special statutul Preşedintelui Republicii Moldova, evidenţiază 2 perioade distincte.
Prima perioadă de dezvoltare constituţională, în care Republica Moldova, conform doctrinei de drept, poate fi considerată ca republică prezidenţială (în opinia unor autori, semiprezidenţială), se caracterizează prin alegerea Preşedintelui ţării de către întreg poporul şi, drept consecinţă, conferirea unor prerogative largi, întrucît prin mandatul oferit şefului statului poporul i-a delegat o parte din suveranitatea ce-i aparţine.
În contextul celor enunţate Curtea menţionează că pînă la data de 05.07.2000, potrivit art.78 din Constituţie, Preşedintele Republicii Moldova era ales de către cetăţeni şi din punct de vedere al reprezentativităţii deţinea aceeaşi poziţie cu autoritatea legiuitoare, avînd prerogative largi. Preşedintele avea dreptul de a iniţia revizuirea Constituţiei (art.141 alin.(1) lit.c)), de a desemna un candidat la funcţia de Prim-ministru fără consultarea fracţiunilor parlamentare (art.98 alin.(1)), de a lua parte la şedinţele Guvernului, de a prezida şedinţele Guvernului la care participa, de a consulta Guvernul în probleme urgente şi de importanţă deosebită (art.83 din Constituţie) etc.
A doua perioadă de dezvoltare constituţională, conform doctrinei de drept, întruneşte caracteristicile unei republici parlamentare, în care prerogativele Preşedintelui ţării sînt mai restrînse. Modificarea formei de guvernamînt impune alt statut juridic decretelor prezidenţiale şi, respectiv, alte obiecte (domenii) de reglementare.
Prin Legea nr.1115-XIV din 05.07.200010 legiuitorul a modificat art.78 din Constituţie, atribuind Parlamentului prerogativa de a alege Preşedintele ţării. În consecinţă, poziţia legală a şefului statului a devenit inferioară poziţiei Parlamentului, concomitent Preşedintele a fost lipsit de un şir de prerogative enunţate anterior.
____________________
10 M.O., 2000, nr. 88-90, art. 661
Astfel, decretele emise de Preşedintele ţării pînă la modificarea art.78 din Constituţie prin Legea nr.1115-XIV din 05.07.2000, avînd în vedere poziţia legală a acestuia faţă de Parlament, cuprindeau o arie mai largă de reglementare.
Curtea relevă în concluzie că jurisprudenţa sa anterioară, în speţă Hotărîrea din 24.01.1996, nu poate fi invocată în sprijinul actului contestat.
6. Argumentele, invocate în şedinţa plenară a Curţii Constituţionale, potrivit cărora decretul se încadrează în limitele art.77 alin.(2) din Constituţie, de asemenea, nu pot fi reţinute.
Conform normei constituţionale menţionate, Preşedintelui Republicii Moldova îi sînt atribuite două funcţii primordiale: de a reprezenta statul şi de a fi garantul suveranităţii, independenţei naţionale, unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării. Curtea Constituţională apreciază că ambele funcţii nu permit Preşedintelui de a întreprinde acţiuni fără a ţine cont de voinţa Parlamentului şi raporturile deja stabilite de organul reprezentativ suprem al poporului.
A reprezenta statul nu înseamnă a institui propria voinţă. Or, conform doctrinei de drept, reprezentarea unei persoane (în cazul dat, a statului) presupune obligativitatea reprezentantului de a ţine cont de voinţa persoanei reprezentate.
În aceeaşi ordine de idei se înscrie şi a doua funcţie a Preşedintelui, care prescrie garantarea unor valori naţionale deja consfinţite, şi nu instituirea voinţei unipersonale. Astfel, a doua funcţie a Preşedintelui impune garantarea suveranităţii consfinţite prin actele organului reprezentativ suprem al poporului, garantarea independenţei naţionale, a unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării în graniţele şi limitele stabilite, conform actelor şi tratatelor internaţionale prin care statul Republica Moldova a fost recunoscut de comunitatea internaţională.
Curtea Constituţională consideră că în cadrul republicii parlamentare, în care statutul şefului statului este inferior statutului Parlamentului, Preşedintele îşi exercită funcţia de garant al suveranităţii, al independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării conducîndu-se de normele constituţionale care statuează atribuţiile Prşedintelui şi de actele organului reprezentativ suprem în domeniile respective. În cazul în care opiniile sale, în aceste domenii, nu se înscriu în atribuţiile prevăzute de Constituţie şi cadrul legal, în special, în problemele de interes naţional, Preşedintele urmează să consulte poporul, în conformitate cu art.75 din Constituţie şi art.142-144 din Codul electoral.
7. Potrivit art.75 din Constituţie:
„(1) Cele mai importante probleme ale societăţii şi ale statului sînt supuse referendumului.
(2) Hotărîrile adoptate potrivit rezultatelor referendumului republican au putere juridică supremă.”
Normele constituţionale enunţate comportă caracter imperativ, obligînd autorităţile publice centrale, care au prerogativa de a soluţiona problemele de interes naţional, să consulte în prealabil, prin referendum, poporul, căruia îi aparţine suveranitatea naţională.
În condiţiile în care Preşedintele Republicii Moldova, conform statutului său constituţional, nu deţine mandatul poporului de a exercita suveranitatea în numele lui şi avînd în vedere că problema controversată, care face obiectul decretului, este o problemă importantă a societăţii, Curtea Constituţională consideră că Preşedintele trebuia mai întîi să consulte poporul în această problemă, după cum prevede art.75 alin.(1) din Constituţie.
8. Analizînd argumentele invocate în şedinţa plenară, potrivit cărora prevederile decretului sînt bazate pe Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova, Curtea menţionează următoarele.
Avînd în vedere enunţurile de mai sus referitoare la statutul decretelor, Preşedintele are dreptul de a dezvolta prin decrete normele constituţionale în domeniile date în competenţa sa prin Constituţie, în alte domenii Preşedintele este obligat să se ghideze de lege, ca act al organului reprezentativ suprem al poporului.
Prevederile Declaraţiei de independenţă, care au servit ca punct de reper pentru emiterea decretului, urmau a fi dezvoltate printr-un act legislativ al organului reprezentativ suprem al poporului, şi doar în temeiul acestuia Preşedintele Republicii Moldova putea emite un act juridic în această problemă.
9. Atribuţiile Preşedintelui Republicii Moldova în domeniul politicii interne a statului sînt statuate în art.88 lit.a) – i) din Constituţie.
Conform lit.j) art.88 din Constituţie, Preşedintele Republicii Moldova exercită şi alte atribuţii stabilite prin lege. Astfel, Curtea observă că norma constituţională lasă la latitudinea organului reprezentativ suprem dreptul de a conferi Preşedintelui prin lege alte atribuţii.
Preşedintele ţării nu dispune de dreptul de a adopta decrete în problema care face obiectul actului contestat, pentru care motiv Curtea apreciază că Decretul nr. 376-V contravine art.88 din Constituţie.
10. Decretul abordează şi chestiuni ce ţin de politica externă a statului.
Atribuţiile Preşedintelui Republicii Moldova în domeniul politicii externe sînt statuate expres şi limitativ în art.86 din Constituţie. Astfel, conform acestui articol:
„(1) Preşedintele Republicii Moldova poartă tratative şi ia parte la negocieri, încheie tratate internaţionale în numele Republicii Moldova şi le prezintă, în modul şi în termenul stabilit prin lege, spre ratificare Parlamentului.
(2) Preşedintele Republicii Moldova, la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai Republicii Moldova şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice.
(3) Preşedintele Republicii Moldova primeşte scrisorile de acreditare şi de rechemare ale reprezentanţilor diplomatici ai altor state în Republica Moldova.”
Normele constituţionale enunţate nu învestesc Preşedintele Republicii Moldova, stat cu regim parlamentar, cu atribuţia de a emite acte juridice în alte domenii ale politicii externe, acestea fiind de competenţa organului reprezentativ suprem, care, potrivit art.66 din Constituţie, aprobă prin legi, hotărîri şi moţiuni direcţiile principale ale politicii interne şi externe a statului.
11. Cît priveşte Decretul nr.728-III din 18.06.200211, invocat în sprijinul actului contestat, Curtea observă că acesta a fost emis după ce Parlamentul a instituit Ziua comemorării victimelor fascismului prin Hotărîrea nr.241-XV din 07.06.2001 „Pentru completarea Hotărîrii Parlamentului nr.433-XII din 26 decembrie 1990 cu privire la zilele comemorative, zilele de sărbătoare şi zilele de odihnă în Republica Moldova”12. Acest decret nu a făcut obiectul controlului de constituţionalitate, pentru care motiv Curtea se abţine să se pronunţe asupra lui.
_____________________
11 M.O., 2002, nr.79-81, art.658
12 M.O., 2001, nr.62, art.435
Pentru motivele arătate, Curtea apreciază că Decretul nr.376-V din 24 iunie 2010 încalcă art.1 alin.(1) şi alin.(3), art.6, art.66 lit.a) şi lit.b), art.75, art.77 alin.(2), art.86, art.88 lit.j) şi art.94 alin.(1) din Constituţie.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art.135 alin.(1), art.140 din Constituţie, art.26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.61, art. 62 şi art.68 din Codul jurisdicţiei constituţionale,
Curtea Constituţională
H O T Ă R Ă Ş T E:
1. Se declară drept neconstituţional Decretul nr. 376-V din 24 iunie 2010 privind declararea zilei de 28 iunie 1940 Zi a ocupaţiei sovietice.
2. Prezenta hotărîre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în “Monitorul Oficial al Republicii Moldova.”
PREŞEDINTELE CURŢII ONSTITUŢIONALE Dumitru PULBERE
Nr. 17. Chişinău, 12 iulie 2010.
JCC-06/17a 12 iulie 2010
A D R E S Ă
La 12 iulie 2010 Curtea Constituţională a examinat sesizarea unui grup de deputaţi în Parlament pentru controlul constituţionalităţii Decretului nr.376-V din 24 iunie 2010 privind declararea zilei de 28 iunie 1940 Zi a ocupaţiei sovietice.
În hotărîrea sa Curtea a subliniat că legislatorul constituant, stipulînd în art.88 din Constituţie atribuţiile Preşedintelui Republicii Moldova, prin prevederea lit.j) a acestui articol a lăsat la latitudinea Parlamentului stabilirea prin lege a altor atribuţii ale şefului statului.
Analizînd statutul decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, Curtea a constatat o situaţie incertă privind procedura de emitere a decretelor şi domeniile care pot face obiectul lor de reglementare. Avînd în vedere necesitatea instituirii unor principii unificate în materie de creaţie normativă pentru a asigura transparenţa procesului decizional şi compatibilitatea decretelor cu Constituţia şi actele legislative, Curtea sugerează Parlamentului să reglementeze, în baza art.88 lit.j) din Constituţie, statutul decretelor prezidenţiale printr-o lege similară Legii privind actele legislative şi Legii privind actele normative ale Guvernului şi ale altor autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, fapt ce va contribui la consolidarea literei şi spiritului Legii Supreme şi respectarea normelor constituţionale de către autorităţile publice.
Considerînd că este necesară o astfel de lege, Curtea Constituţională înaintează Parlamentului prezenta adresă.
În temeiul art.281 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.79 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională solicită Parlamentului să examineze prezenta adresă şi să informeze Curtea despre decizia adoptată în termenele prevăzute de lege.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE Dumitru PULBERE
PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA
OPINIE SEPARATĂ
(concordantă)
expusă în temeiul art.27 alin.(5) din Legea cu privire la
Curtea Constituţională şi art.67 din Codul jurisdicţiei constituţionale
Sînt de acord cu partea rezolutivă a hotărîrii Curţii Constituţionale, însă nu pot accepta eschivarea neîntemeiată a Curţii de a-şi expune argumentele politico-juridice, care ar fi putut consolida concluziile enunţate în hotărîre.
1. Experienţa constituţională a statelor lumii demonstrează că Constituţia este un act politico-juridic fundamental, inspirat de o anumită filozofie socială. Natura juridică a Constituţiei are la origine expunerea politică şi juridică a premiselor social-istorice existente într-o societate la un moment dat, precum şi a intereselor generale, fundamentale ale naţiunii. Esenţa politico-juridică a Constituţiei se bazează pe faptul că atît guvernanţii, cît şi cei guvernaţi statuează în acest act modul de organizare şi exercitare a puterii.
Scopul Constituţiei este de a expune o formulă nu numai juridică, dar şi politică solemnă a aspiraţiilor naţiunii, a dezideratului de dreptate socială, a psihologiei naţionale, a stării şi aşteptărilor economice ale societăţii pentru atingerea scopului rîvnit de societate – cel al binelui comun. Ea constituie un program de activitate al naţiunii şi conţine perspectivele dezvoltării de lungă durată a societăţii civile şi a statului. Natura politico-juridică a Constituţiei determină în mod implicit caracterul politico-jurisdicţional al Curţii Constituţionale. În baza acestei concluzii, sînt de părere că la pronunţarea deciziilor judecătorii Curţii Constituţionale sînt în drept să recurgă nu numai la argumente juridice, dar şi politice. Judecătorii înşişi determină aceste limite, expuse în normele şi principiile de organizare politico-juridică a unei societăţi.
2. Referitor la teza privind păstrarea integrităţii şi indivizibilităţii Republicii Moldova, ca stat suveran şi independent, Curtea, în opinia mea, trebuia să dea o apreciere politico-juridică art.2 din Decret. Aplicarea decretului asupra întregului teritoriu al Republicii Moldova, însă, ridică o serie de probleme, luînd în considerare faptul că suveranitatea şi independenţa Republicii Moldova a fost recunoscută în graniţele sale administrative de la 27 august 1991, cînd şi-a proclamat independenţa.
În graniţele administrative ale Republicii Moldova de la 27 august 1991, potrivit Declaraţiei de independenţă, recunoscute de alte state şi organismele internaţionale, se află şi localităţile din stînga Nistrului. În aspect politic şi juridic, fapt recunoscut de jure şi de facto, aceste localităţi fac parte din Republica Moldova, însă pînă la 28 iunie 1940 făceau parte din RASSM. Extinderea decretului şi asupra acestor teritorii nu are nici o semnificaţie politică sau juridică.
3. În dreptul internaţional noţiunea de „ocupaţie” este înţeleasă ca stăpînirea temporară de către forţele armate ale unui stat a unei părţi sau a întregului teritoriu al altui stat. În hotărîrea sa Curtea urma să se pronunţe asupra acestei noţiuni, care are atît sens juridic, cît şi politic. Pentru a soluţiona litigiul constituţional generat de decretul contestat, Curtea urma să supună unei analize politico-juridice perioada vizată în decret.
Drept exemplu elocvent, în ce mod poate fi efectuată o astfel de analiză şi soluţionat un litigiu de aşa amploare, poate servi Hotărîrea Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Ilaşcu şi alţii contra Moldovei. Din acest exemplu putem vedea cum poate fi aplicată analiza politico-istorică a diferendului transnistrean, dată de o instanţă jurisdicţională, pentru adoptarea unor decizii juridice privind condamnarea acţiunilor de lezare a drepturilor omului pe teritoriul Republicii Moldova nu numai ale Republicii Moldova, dar şi ale unui stat străin.
4. Deşi Constituţia nu delimitează clar statutul şi atribuţiile Preşedintelui de cele ale Preşedintelui interimar, Curtea Constituţională trebuia să se pronunţe şi la acest subiect. Preşedintele interimar are un statut temporar, funcţia sa de bază fiind, după caz, Preşedinte al Parlamentului sau Prim-ministru, care conduc alte autorităţi ale puterii de stat. Pentru aceste considerente, Preşedintele interimar, deoarece nu are nici mandatul poporului şi nici mandatul Parlamentului, este obligat să se abţină pe perioada interimatului de la exercitarea unor atribuţii ce nu sînt de o importanţă stringentă pentru societate. Astfel, Preşedintele interimar avea obligaţia civică şi morală de a nu se implica pe perioada interimatului în probleme controversate şi incerte. În cazul în care Preşedintele interimar consideră că situaţia reglementată prin art.1 şi art.2 din Decretul nr. 376-V necesită a fi soluţionată în perioada exercitării interimatului, trebuia în prealabil fie să consulte poporul, fie să iniţieze în Parlament adoptarea cadrului legal în problema dată ori stabilirea exactă a atribuţiilor Preşedintelui interimar.
Astfel, în hotărîrea sa Curtea n-a dat nici o apreciere evenimentelor politico-juridice şi faptului că decretul prezidenţial are impact asupra suveranităţii şi independenţei statului Republica Moldova.
JUDECĂTORUL CURŢII CONSTITUŢIONALE Victor PUŞCAŞ
12 iulie 2010.
|
