Evenimentul Istoric > Articole online > Decizie istorică! Primul sârb care acceptă să joace pentru naționala Kosovo
Articole online

Decizie istorică! Primul sârb care acceptă să joace pentru naționala Kosovo

După o campanie dezastruoasă în 2019, selecționerul naționalei de fotbal U-19 a Kosovo, Ramiz Krasniqi, a decis reconstruirea lotului cu nume noi.

Astfel, a trimis o scrisoare de convocare și fotbalistului Ilija Ivic, originar din localitatea majoritar sârbă Gracanica, aflată la mai puțin de 10 kilometri de capitala Pristina.

Integrare

“În calitate de antrenor nu mă interesează etnia sau religia jucătorilor mei. El e un jucător foarte talentat, extrem de înalt, inteligent, care a dovedit că ne putem baza pe el”, a declarat selecționerul Krasniqi, pentru cotidianul sârb Danas, citat de Balkans Insight.

Ilic a semnat recent un contract cu echipa de seniori a clubului FK Flamurtari (Pristina), care se luptă pentru rămânerea în prima ligă din Kosovo.

“Joc deja de trei ani la juniorii clubului Flamurtari. Mă simt acasă, toată lumea m-a acceptat și totul e în regulă. Pentru mine este un pas important fiindcă dovedește că munca și calitățile mele sunt apreciate. Convocarea reprezintă o motivație în plus”, a declarat Ivic pentru cotidianul kosovar Telegrafi.

Conducerea clubului a confirmat că a fost decizia tatălui său de a-l aduce la club încă de pe vremea când acesta avea doar 14 ani.

“Visul meu este să ajung să joc în Liga Campionilor și să mă transfer la o echipă mare din Europa”, a mai adăugat Ivic.

Fotbalistul ar putea debuta pentru naționala Kosovo într-un meci oficial împotriva Italiei, partidă programată la 21 noiembrie, contând pentru preliminariile de calificare la Campionatul European U-19 din 2021. Kosovo se află într-o grupă cu Slovacia, Cipru și Italia.

Recunoaştere

Provincia Kosovo şi-a proclamat unilateral independenţa faţă de Serbia în 2008, la zece ani după războiul dintre forţele sârbe şi cele albaneze, care luptau pentru independenţă (1998-1999), confruntare care a făcut peste 13.000 de victime.

Autorităţile de la Belgrad refuză să recunoască independenţa fostei sale provincii. Ambele părţi sunt supuse unor presiuni internaţionale intense pentru a ajunge la un acord prin care să îşi normalizeze relaţiile, o miză de care depind şansele celor două părţi de a avansa pe calea înspre o viitoare aderare la UE.

România se numără printre cele cinci state UE care nu recunosc Kosovo, alături de Cipru, Grecia, Slovacia și Spania. La nivel mondial, principalele puteri care nu recunosc Kosovo sunt China, Rusia, India, Brazilia, Nigeria, Mexic și Indonezia.

Registration

Aici iti poti reseta parola