Pe 22 februarie 1943, trei studenți germani abia trecuți de 20 de ani, sunt ghilotinați în închisoarea Stadelheim, aproape de München. Crima lor: au luptat împotriva nazismului în cadrul unei mișcări botezate „Trandafirul alb” („Die Weisse Rose”).

Începând cu noiembrie 1942, rezistenții din „Trandafirul alb” beneficiază de sprijinul profesorului lor, Kurt Huber (49 de ani, catolic convins), de la universitatea din München, care devine mentorul lor.

Tipăresc și răspândesc manifeste în mii de exemplare în universitățile germane și austriece din Augsburg, Frankfurt, Graz, Hamburg, Linz, Salzburg, Saarbrücken, Stuttgart, Viena și chiar Berlin.

În același timp, micul grup strânge pâine pentru deținuții din lagărele de concentrare și ajută familiile acestora. Tinerii sunt totuși dezamăgiți de puținul ecou pe care inițiativele lor le au în rândul studenților.

Un al cincilea manifest, intitulat „Manifest al mișcării de rezistență în Germania”, este distribuit în mai multe mii de exemplare, pe străzi, pe mașinile staționate sau băncile din gara centrală din München.

În februarie 1943, Hans Scholl și Alexander Schmorell scriu noaptea sloganuri pe zidurile din cartierul universitar: „Libertate! Hitler, masacrator în masă! Jos Hitler!…”

Tipărit în peste 2.000 de exemplare, distribuit prin poștă, al șaselea și ultim manifest comentează înfrângerea de la Stalingrad, condamnă metodele naziste și cheamă tinerii din toată țara să li se arată.

Cum câteva sute din aceste manifeste nu au putut fi expediate, Hans Scholl decide să le răspândească în Universitatea de Medicină.

Din nefericire, în dimineața de 18 februarie 1943, Hans și sora lui, Sophie, sunt zăriți de portarul universității pe când aruncau un ultim pachet de manifeste de la etajul al doilea, care dădea spre hol.

Cei doi frați sunt arestați imediat, împreună cu prietenii lor, dați pe mâna Gestapo și închiși la Stadelheim.

Pe 22 februarie 1943, după o instrucție rapidă, Tribunalul Poporului (Volksgerichtshof), care se ocupă de crimele politice, se întrunește pentru un proces expeditiv, de numai trei ore.

Tribunalul este prezidat de Roland Freisler, venit în mod special de la Berlin. Acest vechi comunist devenise unul dintre cei mai brutali șefi naziști.

Sophie Scholl, care are un picior rupt în timpul unui „interogatoriu” la Gestapo și compare în cârje, îl înfruntă pe Freisler cu un curaj incredibil.

Freisler pronunță el însuși condamnarea la moarte pentru trădare a lui Hans Scholl, a surorii sale și a prietenului lor, Christoph Probst. Acesta din urmă cere să fie botezat catolic, ceremonie care are loc în închisoare, cu câteva ore înainte de execuție.

Sophie și Hans sunt executați de funcționarii închisorii Stadelheim chiar în acea zi, după ce își mai văd o ultimă dată părinții, pe Robert și Magdalene Scholl.

Înainte de a i se tăia capul la ghilotină (instrument al morții importat din Franța în Bavaria în secolul XIX, în urma războaielor napoleoniene), Hans strigă „Trăiască libertatea!”.

Cei trei martiri (foto) odihnesc unul lângă altul în cimitirul de lângă pădurea Perlach.

Câteva luni mai târziu, urmează un al doilea proces pentru paisprezece acuzați, prinși în același val de arestări: profesorul Karl Huber, Alexander Schmorell și Willi Graf sunt condamnați și ei la moarte.

În toamna lui 1943, rețeaua din Hamburg este și ea distrusă de Gestapo.

Alți zece membri ai „Trandafirului alb” – prieteni ai lui Scholl, studenți la universitățile din Ulm și Saarbrücken, sau simpatizanți activi, precum Eugen Grimminger, care îi ajutase cu bani – sunt trimiși în lagăre de concentrare unde vor plăti cu viața îndrăzneala de a se opune regimului.

În ciuda caracterului său discret, „Trandafirul alb” beneficiază de o notorietate națională și chiar internațională.

Pe 27 iunie 1943, vorbind despre „nașterea a doua oară, cea a onoarei și a libertății”, scriitorul german în exil Thomas Mann îi aduce un impresionant omagiu la microfonul BBC.

În vara anului 1943, aviația engleză aruncă peste Germania un milion de exemplare ale ultimului manifest redactat de profesorul Huber.