Decapitarea „Trandafirului alb”, mișcarea care a avut curajul să lupte împotriva Terorii

 

Pe 22 februarie 1943, trei studenți germani abia trecuți de 20 de ani, sunt ghilotinați în închisoarea Stadelheim, aproape de München. Crima lor: au luptat împotriva nazismului în cadrul unei mișcări botezate „Trandafirul alb” („Die Weisse Rose”).

În 1933, liceanul de 14 ani Hans Scholl, care locuia în orașul Ulm, nu a rămas insensibil la discursurile tunătoare ale lui Hitler.

La fel ca toți tinerii germani de vârsta sa, Hans se înscrie împreună cu sora sa, Sophie (12 ani), în rândurile Tineretului Hitlerist. Însă nu durează mult până când este dezamăgit.

Ajutat de părinți și încurajat de Carl Muth, editorul publicației catolice Hochland, el se desparte de naționalism-socialism și se dedică studierii medicinei.

Îi citește pe gânditorii creștini (Sfântul Augustin, Pascal) și Sfânta Scriptură. Însă este arestat în 1938 pentru participarea la un grup de militanți catolici.

Patru ani mai târziu, decizia lui Hans era luată.

Se hotărăște să intre în rezistență, prin scris, după ce citește predicile episcopului de Münster, Monseniorul von Gallen, care denunțau politica guvernului față de persoanele cu handicap.

Un nucleu dur se constituie în jurul lui Hans și al lui Sophie (protestanți) și a trei studenți la medicină de care îi leagă o puternică prietenie: Alexander Schmorell (25 de ani, ortodox și fiu de medic din München); Christoph Probst (23 de ani, căsătorit și tată a trei copii) și Willi Graff (24 de ani, catolic). Curând, li se alătură Traute Lafrenz, o prietenă a lui Hans.

În iunie 1942, în timp ce Hitler este la apogeul puterii sale, micul grup decide să cheme studenții din München la rezistență împotriva regimului nazist, calificat ca „dictatura răului”.

Sophie se ferește să îl informeze de acțiunile sale pe logodnicul său, soldat care lupta pe Frontul de Est.

În mai puțin de cincisprezece zile, tinerii redactează și răspândesc patru manifeste, semnate „Trandafirul alb” („Die Weisse Rose”).

Tipărite în atelierul din München, pus la dispoziția lor de scriitorul catolic Theodor Haecker, manifestele sunt răspândite din mână în mână, lăsase în restaurantele din oraș sau trimise prin poștă la o serie de intelectuali neangajați, scriitori, profesori universitari, directori de instituții de învățământ, librari sau medici selectați cu grijă.

Textele manifestelor fac referire la gânditori faimoși (Schiller, Goethe, Novalis, Lao Tse, Aristotel) și citează uneori din Biblie. Cititorii acestora sunt invitați să participe la un „lanț de rezistență a gândirii”, copiindu-le și expediindu-le la rândul lor unui număr cât mai mare de oameni.

Willi Graf este înrolat în armată, în iulie 1942, descoperind astfel o sumedenie de atrocități. În ce îi privește pe Hans Scholl și Alexander Schmorell, încorporați ca sergenți în Wehrmacht, fiind studenți la medicină sunt trimiși pe frontul rus, unde petrec trei luni. Timp suficient pentru a fi îngroziți de tratamentul pe care germanii îl aplicau evreilor și în general populației locale.