Evenimentul Istoric > Articole online > România comunistă > De ce era mai mereu trist Aurelian Andreescu
Articole online

De ce era mai mereu trist Aurelian Andreescu

A fost căsătorit de două ori, cu Ana Ciumetti, în anul 1968, și cu Mariella Annie Dumitriu, în anul 1976. Prietenii săi spuneau că era mai mereu trist pentru că nu putea avea copii.

Absolvent de Arhitectură, autodidact în muzică, Aurelian Andreescu a fost unul dintre cei mai căutaţi interpreţi de muzică uşoară de către compozitorii vremii. Supranumit Vocea, Aurelian Andreescu a înregistrat, într-o carieră de 23 de ani, peste 200 de piese de success.

Aurelian Andreescu a debutat la Festivalul naţional de la Mamaia în 1963 cu piesa „În tot ce e frumos pe lume” de Elly Roman.

Tot acolo, la concertul de închidere al festivalului, a cântat în duet cu Dan Spătaru melodia „Cine poate şti” aparţinând lui Ludovic Dizzi.

Repertoriul său, axat pe melodiile la modă în acea vreme (Elvis Presley, Cliff Richard), şlagăre din repertoriul internaţional, i-a adus contracte şi angajamente în localurile elitiste din Capitală şi de pe Litoral.

La Tănase

În 1965 se angajează la Teatrul de revistă Constantin Tănase şi împreună cu trupa de aici face turnee în toată Europa, în Israel şi Cuba.

Pe scena Teatrului Constantin Tănase a apărut în spectacolele De la Cărăbuş la Savoy, Uite că nu tac!, Lasă supărarea-n hol, Un băiat de zahar… ars, E nemaipomenit!, Nevestele vesele din Boema.

Nu a renunţat însă la apariţiile pe scenele localurilor reprezentative din Bucureşti şi de pe Litoral.

În 1968 a ocupat locul al III-lea la Festivalul internaţional al cântecului de la Sopot din Polonia.

În 1973 a reprezentat România la Olimpiada Cântecului de la Atena, apărând în deschiderea recitalului lui Johnny Hallyday.

A continuat în acelaşi timp seria înregistrărilor pentru Radio şi Electrecord.

Multe piese înregistrate de el au devenit şlagăre şi chiar evergreen-uri în scurtă vreme de la lansare.

Trei discuri Electrecord îi poartă numele (editate în 1973, 1986 şi 2002).

Amintim dintre numeroasele şlagăre interpretate de Aurelian Andreescu: Copacul, de Jolt Kerestely; Oameni, de Marius Ţeicu; Tu eşti primăvara mea, de Florin Bogardo; În tot ce e frumos pe lume, de Elly Roman.

A apărut în mai multe emisiuni de divertisment, alături de alţi interpreţi, precum Anda Călugăreanu, Mihaela Mihai, Aura Urziceanu ş.a., în emisiuni a căror regie artistică era semnată de Alexandru Bocăneţ, difuzate la Televiziunea Română.

Teatrul de Revistă Constantin Tănase organizează anual Festivalul Concurs Naţional de Muzică Uşoară Aurelian Andreescu, ajuns în 2019 la ediţia a XXI-a.

Registration

Aici iti poti reseta parola