Distribuie știrea: Facebook | Twitter

De ce a renunțat Stalin la Insula Bornholm, un adevărat punct strategic din Scandinavia?

În primăvara anului 1945, forțele sovietice au eliberat insula daneză Bornholm de sub ocupația germană și au rămas acolo timp de 11 luni după capitularea nemților. Politicienii danezi, britanici și americani s-au îndoit cu toții că rușii se vor retrage de pe insulă fără o presiune diplomatică și militară considerabilă. S-au înșelat. Bornholm a fost evacuată în liniște, fără ca sovieticii să fie prezenți în Scandinavia.

Această scurtă poveste este interesantă, deoarece pune la îndoială relatările cunoscute despre ambițiile sovietice din timpul Războiului Rece. Este un lucru comun ca istoricii să citeze opinia lui Stalin că „oricine ocupă un teritoriu își impune și propriul sistem social. Fiecare își impune propriul sistem atât de departe cât poate ajunge armata sa. Nu poate fi altfel”. Cazul curios al orașului Bornholm arată că acțiunile lui Stalin au fost guvernate de motive mai complicate decât simpla extindere a puterii și ideologiei sovietice.

La Conferința de la Ialta din februarie 1945 s-a convenit că linia de demarcație dintre Est și Vest se va afla de-a lungul râului Elba. Bornholm se afla la est de Elba și la nord de ceea ce avea să devină cea mai vestică parte a Poloniei. Din perspectiva sovietică, cucerirea insulei ar putea oferi o anumită influență asupra viitorului destin al Danemarcei.

După ce Berlinul a căzut în mâinile forțelor sovietice la 30 aprilie, a urmat o cursă pentru a „cuceri” teritoriul danez. Churchill se temea că, în cazul în care armata sovietică ar fi avansat și ar fi cucerit orașul-port Wismar, Stalin ar fi fost încurajat să pătrundă în Danemarca. În cele din urmă, țara a fost eliberată de americani în Groenlanda, de britanici pe continent și de ruși pe Bornholm.

La 2 mai 1945, generalul Miles Dempsey și Armata a 2-a britanică au ajuns la Lübeck

Cucerirea orașului de către britanici a pus capăt oricărei speranțe pe care Stalin ar fi putut să o nutrească de a pătrunde în Danemarca. Trupele lui Dempsey erau pregătite să intre în Scandinavia, dar eliberarea efectivă a Danemarcei nu a necesitat ajutorul militar britanic, deoarece germanii s-au predat la 4 mai. Bornholm a rămas însă ocupată de forțele germane.

Comandantul german de pe insulă era Gerhard von Kamptz. Acesta avea ordin să se predea doar britanicilor. El a trimis mesaje la Copenhaga cerând trimiterea unui singur ofițer britanic, dar rugămințile sale au fost ignorate. Între timp, von Kamptz a păstrat deschise rutele pentru ca germanii să scape din teritoriile sovietice ocupate. Pe măsură ce germanii se retrăgeau spre vest în fața asaltului Armatei Roșii, un număr mare de trupe germane și de persoane strămutate au fost izolate în zonă și în nordul Germaniei. Ruta de ieșire, evitând în același timp înaintarea trupelor sovietice, era pe mare, iar Bornholm era un punct de trecere ideal. La 6 mai, generalul Rolf Wutherman a sosit cu un regiment de grenadieri de aproximativ 800 de oameni, însărcinat cu apărarea insulei în timp ce germanii fugeau. La începutul zilei de 7 mai, von Kamptz s-a întâlnit cu oficialii danezi. Aceștia au constatat că nemții erau gata de luptă, însă danezii au recomandat să se predea.

Pe 7 mai, generalul Eisenhower a precizat că Bornholm avea același statut ca și restul Danemarcei și că, dacă danezii solicitau trupe pe insulă, acestea trebuiau să fie desfășurate. În aceeași zi, britanicii au primit rapoarte potrivit cărora avioane sovietice au survolat Bornholm „de partea rusă a liniei de bombardament”. Linia de bombardament fusese convenită la Conferința de la Ialta din februarie 1945; rușii nu ar fi bombardat teritoriul aflat la vest de această linie, iar britanicii nu ar fi bombardat la est. Ulterior, avioanele sovietice au survolat din nou Bornholm, lansând pliante care îi îndemnau pe germani să oprească rezistența. La 8 mai, britanicii au precizat că pot prelua capitularea pe Bornholm fără a fi „nevoie să se consulte cu rușii”.

Britanicii aveau să fie nemulțumiți de acțiunile aliatului lor sovietic, care avea propriile motive pentru a viza Bornholm

Pe insulă erau ținuți prizonieri de război sovietici. În plus, acolo se aflau amplasamente pentru tunuri masive cu o rază de acțiune de 42 de kilometri, care puteau închide strâmtoarea de la sud de insulă până la coasta actualei Polonii (pe atunci Germania). Din punct de vedere strategic, Bornholm era crucială.

Bombardamentele sovietice asupra obiectivelor militare de pe Bornholm, întreprinse în timp ce restul Danemarcei sărbătorea eliberarea, au distrus multe orașe. Au urmat scene haotice, în timp ce refugiații și locuitorii insulei încercau să scape de bombardamentul sovietic. Zece danezi au fost uciși, iar multe mii de persoane au rămas fără adăpost în Rønne și Nexo. Între 16.000 și 20.000 de soldați germani au rămas pe insulă, inclusiv membri ai Waffen-SS. În câteva zile, au sosit 7.000 de soldați sovietici.

Prezența sovietică s-a stabilit rapid și a fost acceptată în exterior de danezi

Generalul-maior Fedor Fedorovici Korotkov, comandant-șef la Bornholm și, mai târziu, reprezentant militar sovietic pe lângă guvernul danez, a zburat la Copenhaga la 1 iunie pentru a se întâlni și a lua cina cu familia regală daneză.

Generalul-maior Richard Dewing, care a sosit la Copenhaga la 5 mai pentru a accepta capitularea germană, a consemnat că relațiile dintre ruși și danezi erau „cordiale”. El a adăugat că acest lucru „a pus capăt oricărei șanse ca eu să fiu chemat să pun o vâslă în vârtejul Bornholm, ceea ce a fost o ușurare” și că „nu putea decât să spere că evoluțiile ulterioare nu vor fi atât de contrare intereselor daneze încât să le lase acestora resentimente față de aliații britanici și americani… pentru că nu au reușit să-i prevină pe ruși și poate să stabilească baze militare permanente pe insulă”.

Stalin a acceptat ca Atlanticul de Nord, inclusiv Groenlanda și Islanda, să fie sub dominație anglo-americană. În schimb, țările baltice urmau să fie păstrate în sfera sovietică. Finlanda trebuia să ocupe un loc „special”, iar Danemarca a fost cedată Occidentului. În cele din urmă, Bornholm a fost „tranzacționată” în schimbul promisiunii că nu vor fi permise baze militare străine pe teritoriul său. În acest scop, forțele sovietice s-au retras în mod pașnic.

Ocupația rusă a orașului Bornholm a fost extrem de oportunistă

Insula a fost capturată în condițiile de concurență de la începutul lunii mai 1945 și a fost eliberată ca parte a manevrelor diplomatice din 1946, odată cu coborârea „Cortinei de Fier”. La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial în Europa, Uniunea Sovietică, epuizată de milioane de vieți, era epuizată. Războiul cu Japonia, la care Uniunea Sovietică s-a angajat prin tratat și în care a jucat un rol imens, a continuat până la sfârșitul lunii august. Ea era pe deplin dedicată ocupării, pacificării și restabilirii guvernului în țările din Europa de Est pe care armatele sale triumfătoare le invadaseră. Dar Bornholm a fost doar un pod prea îndepărtat. Cu siguranță, prea departe pentru a justifica mai multe resurse și cheltuieli care, prin retragere, ar putea fi mai bine utilizate pentru a obține bunăvoința aliaților occidentali în fața unui viitor imprevizibil și a puterii nucleare a SUA.

Președintele Roosevelt remarcase la Yalta că Danemarca era un „caz ciudat”, care își punea întrebări cu privire la viitorul său potențial. Retragerea trupelor sovietice din Bornholm în 1946 a însemnat că întreaga Danemarcă era înrădăcinată într-o tabără occidentală – fără influență sovietică.