Piesa care a cucerit imediat întreg mapamondul a apărut în 1970, iar videoclipul în care se topesc tehnici de cinematografie a străbătut inclusiv Cortina de Fier.
Scenariul e simplu, povestea femeii iubitoare de flori de câmp care se eliberează din colivia de lux în care o ținea bărbatul prins în mrejele unei stele de doar 20 de ani. Frumusețea exotică a interpretei, ritmul zglobiu, ca o scuturare de toate grijile care te apasă, versurile cu parfum de doamnă din lumea bună, toate aceste ingrediente plasează melodia între podoabele etalate de amorul franțuzesc când se așează pe locul de onoare la masa marilor iubiri ale lumii.
Piesa îi are ca autori pe Boris Bergman, dar ea nu i-a fost menită divei cu părul auriu precum nisipul egiptean, ci unei formații care tocmai se lansa, Les Dirlada, o trupă creată de Peter Lelasseaux. Au și scos înregistrarea proprie cu melodia cu versuri în limba franceză, dar succesul lui Dalida i-a ”șters” din orice clasament.
Iată versiunea lor. O las aici, doar pentru că ea era mult mai apropiată de piesa originală.
Boris Bergman avea să-și amintească peste ani că, atunci când i-a prezentat melodia divei care tocmai pregătea un nou album, Dalida a înțeles că frumoasa soție înșelată nu evada printre florile de câmp, călcând pe natura care vibra ”dirladada”, ci povestea era despre o scăpare prin sinucidere!
Sinuciderile i-au marcat viața frumoasei Franței, doi iubiți și-au pus capăt zilelor și, în final, în 3 mai 1987, Dalida s-a omorât cu o supradoză de barbiturice.
Succesul ”Darla dirladada” a făcut să devină una dintre cele mai copiate piese din lume. Cu versuri în mai toate limbile pământului, melodia părea că e ”în patrimoniul internațional”.
Pun și cea mai bună versiune în limba română, cea a Margaretei Pâslaru. Tonul pe care rostește cuvintele ”inimă de haimana” este absolut remarcabil!
Melodia și cuvintele din titlu nu sunt ”folclor”, cum greșit le trecuse Boris Bergman în ”creditele” piesei.
”Darla dirladada” a fost scrisă de căpitanul unui vas de pescari de bureți marini din insula Kalimnos.
Pantelis Ginis ar fi scris cântecul pentru a le imprima oamenilor săi un ritm susținut când ridicau la suprafață scafandrul care culegea bureții de pe fundul mării. Ba chiar legenda spune că Pantelis ar fi notat versurile cu o mână, în timp ce cu stânga trăgea și el de parâmă.
Asta nu știm dacă e chiar adevărat, dar cert este că, în 1965, a mers în Atena, să înregistreze piesa într-un studiou profesionist. Aici, un cântăreț, Savvopoulos a furat melodia și a inclus-o pe un album, spunând că piesa este folclorică.
Pantelis Ginis a început o anevoioasă luptă în instanță pentru a recâștiga dreptul de autor. A murit înainte de a câștiga procesele pentru drepturile de autor, dar copiii săi au ieșit victorioși din luptă.
Era, însă, după ce francezii lansaseră versiunea aducătoare de faimă mondială și asta i-a transformat pe marinari în veritabili bogătași.
Iată, în final, versiunea lui Pantelis Ginis. Este seducătoare, rudimentară, tonică, dar nicidecum o capodoperă muzicală.
Dacă mai ai vreme de muzică, citește povestea tragică din spatele unui cântec optimist, ”Vecina mea de vis-a-vis” și pe cea marinarilor care au inventat sintagma Rock and Roll.
