Jurnal muzical de carantină. O poveste tulburătoare de amor și Vecina de vis-a-vis

 

În perioada asta, când balconul ar trebui să fie cel mai deschis loc de promenadă și vecinii din blocurile de vis-a-vis sunt ”colegii de birou”, muzica e ingredientul ideal pentru o pauză. Iar când o melodie frumoasă are în spate povești care merită spuse și reamintite fiecărei generații, parcă-ți vine să începi un material de presă cu asta:

 

Evident, în carantina auto-indusă întâlnirea dintre vecina de vis-a-vis și tenorul desprins din anii de aur ai boemei Micului Paris ar fi imposbilă, dar, dacă mai aveți puțin răgaz, parcurgeți și povestea adevăratelor personaje principale, compozitorul și interpretul cântecului.

Vocea fină de tenor, jucăușă cum îi stă bine unui tânăr îndrăgostit este a lui Gion, pe numele său adevărat Gheorghe Ionescu.

Foto: Gheorghe Ionescu – Gion

În 1932, când a fost realizată înregistrarea de mai sus, Gion avea 2

3 de ani. Era deja unul dintre personajele iubite ale lumii bune bucureștene, cu recitaluri la cele mai bune restaurante și grădini, iar melodiile lui, ca ”Adio, doamnă” sau ”Inima-i un telefon” făceau domnișoarele să roșească de plăcere.

Gion ajunsese cântăreț dintr-o întâmplare, după ce a abandonat Medicina, spre care îl îndrumaseră părinții. La o autopsie a leșinat și a decis apoi să vândă cărțile și să își cumpere un set de tobe.

Gloria lui interbelică nu a egalat-o pe a lui Cristian Vasile, Zavaidoc sau Ionel Fernic, dar i-a atras ura comuniștilor. În 1949 este arestat și, timp de 6 ani, trece prin cele mai întunecate lagăre comuniste.

După eliberare, nu-și mai găsește slujbe permanente, dar vechii săi admiratori îl lasă să susțină recitaluri la ”Pescăruș”, ”Bordei”, ”Zori de zi” sau pe Litoral.

În 1979, deși avea 70 de ani, fuge, împreună cu soția sa, întâi la Viena și apoi în America.

Moare, în 1999, fără a mai realiza înregistrări de referință.

Melodiile interpretate de el sunt în arhiva Electrecord.

Și, dacă mai aveți un strop de răbdare pentru a acoperi complet povestea piesei ”Vecina de vis-a-vis”, vă las și drama compozitorului piesei, Eugen Gioni Mirea, povestită magistral de Mircea Gociman:

”  În perioada aceea, Ploieştiul era buricul Europei, cu petrolul şi rafinăriile construite de firmele străine pentru prelucrarea acestuia, care se repeziseră să se procopsească de pe urma ” Aurului Negru „.

Numărul mare de străini care trăiau în Ploieşti, dar mai ales în coloniile celor 7 rafinării, banii pe care îi cheltuiau aceştia împreună cu familiile lor şi cu ceilalţi petrolişti români au făcut din Restaurantul Berbec cel mai căutat local din România acelor vremuri. La Berbec cânta orchestra fraţilor PREDESCU şi cei mai apreciaţi solişti precum Maria TĂNASE, Ioana RADU, Gică PETRESCU. Printre stelele muzicii uşoare româneşti a trecut prin Ploieşti şi talentatul compozitor Eugen-Gioni MIREA care la o prăjitură sau o cafea a cunoscut-o pe Meri de care s-a legat sufleteşte. Cei doi au avut o perioadă importantă o legătura care se consuma în timpul deselor vizite ale acestuia la Ploieşti.

Când Gioni nu a trecut pe la Ploieşti o perioadă mai lungă, Meri s-a dus la celebrul cântăreţ Gică PETRESCU, pe care îl cunoştea bine, întrebându-l ce se petrece cu Gioni. De la acesta Meri a aflat că Gioni este grav bolnav, are tuberculoză şi nu a mai trecut pe la Ploieşti de ruşine. Meri a plecat imediat la Bucureşti, unde mai fusese şi l-a găsit pe Gioni într-o stare jalnică. Cum Meri era o femeie foarte hotărâtă, l-a convins pe Gioni să lichideze totul la Bucureşti şi să se mute la ea la Ploieşti, unde putea beneficia de o îngrijire bună, dar mai ales făcută cu dragoste.

Sacrificiul acestei brave femei a fost cu atât mai mare cu cât nu s-a temut de faptul că cei doi băieţi ai ei s-ar putea îmbolnăvi de această gravă boală, incurabilă la începutul anilor 30’.

După venirea la Ploieşti starea lui Gioni s-a îmbunătăţit relativ, dar sfârşitul implacabil se apropia. Drept mulţumire pentru devotamentul ei, Gioni s-a căsătorit cu ea pentru a putea beneficia după moartea lui de drepturile de autor de pe urma numeroaselor texte şi melodii compuse de el. Cu toată buna îngrijire şi dragostea ce i-au fost oferite, Gioni MIREA s-a stins la numai 32 de ani, în plină putere componistică.”