Dania mamei lui Mihai Viteazul pentru pomenirea fiului său

 

Tatăl lui Mihai Viteazul, Pătrașcu cel Bun, a murit în anul când s-a născut fiul său, 1557, creșterea acestuia rămânand în grija mamei sale, Tudora.

Tudora a fost sprijinită de fratele său, influentul Iani Vistierul, om cu slujbe înalte și cu multă trecere la Poarta otomană. Fiind Vel Ban în Muntenia și capuchehaie la Poartă el a reușit să-i asigure nepotului său Domnia Țării Românești.

Tudora l-a obișnuit pe Mihai din pruncie cu cinstirea legii creștine și a datinilor străbune. Când Papa a încercat să-l convertească la catolicism, Mihai ar fi primit scrisoarea și sfaturile Suvernaului Pontif „strâmbând din nas, rămânând indignat că acesta cuteza să atace și defaime credința pe care o mărturisește el”.

I-a răspuns Papei ca „părăsind rătăcirile italice, să se întoarcă dimpreună cu poporul creștin la adevărata comuniune a bisericilor grecești, căci numai așa va fi cu putință alungarea turcului din spinarea creștinității”.

Maica Teofana

La bătrânețe, Tudora intrase în cinul monahal, luându-și în călugărie numele Teofana. Înainte să plece să cucerească Ardealul, Mihai Viteazul o adăpostise pe bătrâna sa maică la mănăstirea Cozia. Acolo a aflat Teodora de victoria de la Șelimbăr, despre intrarea lui Mihai în capitala Ardealului și despre fulgerătoarea cucerire a Moldovei în 1600. Tot la Cozia a aflat despre crima de la Turda.

După moartea lui Mihai, Tudora a mai trăit cinci ani, apoi, în aceeași mănăstire, „a schimbat viața cu moartea”, după cum scria cornicarul Ștefan Szamoskozi.

Vizita nurorii și nepoților

Înainte de a închide ochii pe veci, maica Teofana a fost vizitată de nora sa, Doamna Stanca, împreună cu nepotul său Niolae Pătrașcu și nepoata Florica. Despre această întâlnire a scris „călugărașul Gavriile”. Acesta mai zugrăvea și starea celor patru:

Eu, roaba Domnului Iisus Hristos, călugărița Teofana, muma răposatului Mihail Voevod din Țara Tomânească, viețui-t-am viața acestei luni deșarte… și am petrecu lumește destulîn tot chipul viața mea, până ajunsei și la neputința bătrânețelor mele și slăbiciunea mea în sfânta mănăstrire Cozia, la lăcuita Sfintei Troițe și la răposatul Mircea Voevod. Și traiu de ajuns de luai și sfântul cin călugăresc, drept plângerea păcatelor mele. Acilaș mă ajunse și vestea de săvârșirea zilelor drag fiului meu Mihail Voivod și de sărăcia Doamnă-sa și a coconilor domniei lui prin țările străine. Fuiu de plângere și de suspine ziua și noaptea (…)

Fu după acele întrebare pentru ele, cine cum au petrecut? Grăi Doamna Stanca: Cum am pățit noi, maică, să nu pață nime din ruda noastră, dară Molitva Ta, maică, cum ai petrecut?

Maica zise; Cu mult foc de moartea fiiu-meu și de jalea domniilor voastre, iar de cătră sfânta mănăstire am har dragului Domn din cer și mulțămesc părinților din sfânta mănăstire c-am avut pace, răpaus și căutare Molitvele Lor la nevoia mea.

Zise maica Teofana: Pentru aceia, fetele mele, am făgăduit sfintei mănăstiri două sate din Romanați: Frăsinetul și Studenița, pentru sufletul răposatului Mihail Voevod și pentru sănătatea fiiu-său Nicolai Voevod și pentru pomeana noastră și a tot neamului nostru, să fie pomeniți la toate sfintele pomelnici și la dumnezeiasca liturghe în veci, pentru pomană”.

Ea a fost înmormântată în tinda mănăstirii Cozia, unde nepoții ei Nicolae și Florica (Stanca murise în 1603) i-au așezat mai târziu o piatră cu următoarea inscripție: Răposat-au roaba lui Dumnezeu călugărița Teofana, mama răposatului Mihail Voivod; și fie-sa Doamna Florica și fiiu-său Nicolae Voivod a nevoit și a scris în zilele lui Io Radu Voivod, leat 7114 (1606).

Sursa: I. Lupaș, Tudora, mama lui Mihai Viteazul