Iată ce ne spune Jenne despre București, situat cam la opt ceasuri de la Dunăre:
De departe arată frumos din cauza bisericilor și turlelor lor foarte numeroase. Impresia plăcută de la început se pierde îndată ce intri în oraș.
Prăvăliile și crâșmele sunt în bordeie de lut chiar în calea principală. Străzile sunt murdare și podite cu butuci de stejar.
Boierii au casele lor de cărămidă, însă foarte rău zidite, abia se văd de pe stradă, fiind înconjurate de grădini și ogrăzi.
Interiorul caselor nu este mai frumos: murdărie peste tot și toată mobila se compune din divane și saltele pe care stăpânii mănâncă și dorm.
Orașul are o lungime de un ceas și jumătate. Toate casele sunt zidite de lemn și lut, afară de curțile boierești, bisericile și hanurile.
Zidari adus din Brașov
Domnitorul zidise cu puțin înainte un palat nou dincolo de Dâmbovița (este vorba de „curtea arsă”, zidită de Alexandru Ipsilanti – n.red.).
Zidari și lucrători erau aduși din Brașov, fiind însă plătiți mai rău decât erau tocmiți se înapoiară în Ardeal și palatul fu isprăvit cu meseriași nepricepuți din țară.
Clădirea era deci foarte urâtă, cu toată mărimea ei.
Un număr de catolici locuiau la București, unde era o mănăstire săracă de franciscani. Printre sașii protestanți din Ardeal, făcând slujba lor sub protecția Consulatului suedez de la Constantinopol, se aflau diferiți meșteri, ceasornicari și juvaiergi, precum și un farmacist.
Evreii aveau și ei sinagoga lor, numai turcii n-aveau nicio moschee, conform tratatelor.
Vin mult și prost
Jenne subliniază fertilitatea pământului din Principate, dar regretă că locuitorii sunt de o lenevie nemaipomenită,
Se semăna numai grâu, porumb și mei, zarzavaturi se cultivau la scară mică, numai de boieri.
Păcat, spune el, că nici cultura tutunului nu este mai răspândită: ar fi o mare bogăție pentru țară, fiind de calitate superioară.
Tot asemenea, cânepa, cu care numai săracii se îmbrăcau, boierii întrebuințând numai stofe de mătase și bumbac sau de in de import din Saxonia și Silezia.
Creșterea viermilor de mătase era necunoscută.
Pomi se vedeau destui, erau însă rău îngrijiți, iar fructele lor mai puțin bune decât te-ai fi așteptat. Numai pepeni și harbuji se cultivau cu îngrijire.
Viile produceau însemnate cantități de vin care ar fi fost minunat dacă locuitorii ar fi știut să-l pregătească și dacă pivnițele ar fi fost mai bune.
Vinul nu ținea de obicei mai mult de opt săptămâni. Numai vinul bun era de ținut un an. La Galați se producea un vin minunat, tot așa de bun ca și cel de Champagne.
Foto: 1783, Curtea arsă văzută dinspre Dâmbovița
