Atunci femeile să nu meargă să bată cămășile cu maiul la pârâu că din pricina lor e grindină vara.
Când bat femeile cămășile cu maiul, diavolul din fundul apelor iese, și de aceea ele fac cu maiul cruce și bat degeaba ca să-l îndepărteze, aflăm din lucrarea „Reprezentări ale spațiului în credințele populare românești” a lui A. Olteanu.
Câșlegile de iarnă
Mai departe, un text al Roxanei Man de pe muzeulreghin.ro:
Perioada sărbătorilor de iarnă se încheie cu Boboteaza, o sărbătoare cu aceleași semnificații și strat de credințe cu ale Crăciunului. Tradițiile acesteia converg în jurul ideii de purificare, de curățare generală, care însoțesc renașterea, de acum totul se va regenera.
Aceste credințe conferă timpului un caracter prevestitor, care vine și din faptul că, odată trecut solstițiul de iarnă, ziua crește și, odată cu ea, soarele și forța vieții, dar și dorința oamenilor de a se poziționa bine în raport cu ea.
Astfel, după purificarea generală, prin Botezul Domnului și prin practici de la Bobotează, intrăm într-o perioada de anticipare, de aflare a noului an agrar, prin interpretări ale vremii și ale semnelor naturii. Este o perioadă de câteva săptămâni de dezlegare numită Dulcele Crăciunului sau Câșlegile de iarnă, în care se organizau șezători.
În această perioadă, cuprinsă între sărbătorile de iarnă și intrarea în postul Paștelui, întâlnim în calendarul religios mai mulți sfinți, ținuți pentru sănătate, alungarea bolilor și a spiritelor rele, și pentru apărarea împotriva prădătorilor.
Este o perioadă fragilă atât pentru om cât și pentru natură, atât sănătatea oamenilor și a animalelor din gospodărie cât și natura, sunt vulnerabile și trebuie protejate, prin practici diverse.
În mentalitatea populară, orice boală, nenorocire sau pagubă, care se abătea asupra oamenilor sau gospodăriei era văzută ca o consecință a unui dezechilibru de natură spirituală, a raportului între forțele binelui și ale răului, care trebuia restabilit.
Prin practici de influențare, bazându-se pe o gândire magică și prin religie, rugându-se la sfinți, omul tradițional acționa însăși asupra naturii lucrurilor, intervenind la originea lor, – îmblânzea spiritul bolii și al animaleor sălbatice lăsându-le ofrandă la marginea satului pentru ca boala să nu se stabilească în comunitate și animalele sălbatice să nu le atace gospodăria.
Întîlnim și o serie de practici de apărare și de purificare care vizau protejarea gospodăriei, prin afumarea cu plante magice și tămîie aprinsă a oboarelor animalelor, stropirea cu aghiasmă rămasă de la Bobotează.
În această perioadă sunt mai multe sărbători populare/zile ținute împotriva lupilor și urșilor, având în centru imaginea unor animale mitologice.
În lunile ianuarie, februarie, muncile agricole erau puține, se rezumau la cele pregătitoare, la reparații și la pregătirea uneltelor, predominând muncile casnice, unde exista pericolul de accidente, de aceea întâlnim și sfinți ținuți în acest scop.
Foto Spălarea rufelor la râu, Mureș, 1963, Arhiva Muzeului Etnografic „Anton Badea”
