Burii (de la cuvântul olandez „boer” care înseamnă țăran) sunt descendenți ai olandezilor și francezilor care s-au instalat în jurul Capului Bunei Speranțe, în secolul al XVII-lea.
Se mai numesc și „afrikaners” (adică „africani” în limba lor, „afrikaans”). Ființe dure și solidare, burii doresc mai mult decât orice să-și păstreze tradițiile și religia calvinistă.
La douăzeci de ani după ce englezii au anexat fosta colonie olandeză a Capului (1814), țăranii buri care erau stabiliți acolo au ales să emigreze spre nord pentru a-și păstra modul de viață, cultura și credința.
În drum, se întâlnesc cu zulușii, urmând războaie nesfârșite.
Pe teritoriile cucerite de la băștinași, burii își întemeiază republica Natal, însă, în 1843, englezii le confiscă aceste proprietăți, pe care le considerau strategice.
Transvaal și Orania
Burii nu se descurajează și pătrund în interiorul continentului și întemeiază republica Transvaal și statul liber Orania, crezându-se la adăpost de englezi.
Aceste micro-state numără, la întemeierea lor, 25.000, respectiv 10.000 de locuitori albi, scrie Hérodote.
Englezii reușesc să anexeze Transvaalul, pe 12 aprilie 1877, însă sunt alungați apoi din mica republică, în 1880, după un prim război cu burii.
Descoperirea aurului în 1886 pe platourile Witwatersrand, în inima posesiunilor burilor, atrage curând imigranți de toate originile și ațâță lăcomia englezilor.
Apare peste noapte orașul minier Johannesburg, care va deveni în scurt timp metropola economică a Africii de Sud.
Sub pretextul de a încheia socotelile cu burii, prim-ministrul provinciei Cap, Cecil Rhodes, denunță tratamentele discriminatorii pe care englezii și alți străini („uitlanders” în afrikaans) instalați în Transvaal.
„Modestia” lui Rhodes
Cecil Rhodes, născut în 1853, se îmbogățise cumpărând parcelele micilor căutători de diamante.
Deputat și apoi prim-ministru, el visează să constituie la Cap o Africă britanică legată de Cairo.
După alungarea englezilor din Transvaal, și-a luat revanșa, înconjurându-i pe buri prin nord. Aici, a impus protectoratul britanic în Bechunaland (Botswana de azi) și întemeiază două colonii în bazinul Zambezi, numită fără modestie Rhodesia de Sud (Zimbabwe de azi) și Rhodesia de Nord (Zambia de azi).
Îi mai stă în cale doar Transvaalul. În 1895, prietenul lui, Jameson, încearcă împreună cu 400 de oameni un raid asupra Johannesburgului, pentru a-i răscula pe uitlanders.
Este un eșec răsunător. Jameson este capturat, iar Rhodes obligat să demisioneze. Însă burii nu pot răsufla ușurați.
Prim-ministrul britanic Joseph Chamberlain își înmulțește amenințările la adresa bătrânului președinte Paul Kruger, un țăran încăpățânat să păstreze cu orice preț independența Transvaalului. După un ultimatum britanic, pe 11 octombrie 1899, începe războiul. Statul liber Orania face front comun cu Transvaalul.
Zece englezi la un bur
Burii, animați de credința lor, vor rezista cu o energie excepțională, mobilizând circa 50.000 de oameni, inclusiv veterani și adolescenți.
În fața lor, englezii aliniază o armată de 448.000 de oameni.
Burii suplinesc inferioritatea numerică prin mobilitate. Își înmulțesc acțiunile de comando (cuvântul însuși este un neologism de origine afrikaans, creat cu această ocazie).
Lupta burilor suscită un val de entuziasm în întreaga Europă, unde sunt urmărire cu încântare poticnelile celei mai mari puteri mondiale a epocii, în fața unor țărani de origine europeană.
După un război crâncen, care a costat 75.000 de vieți – 22.000 de soldați britanici (8.000 în lupte, restul de febră tifoidă), între 4.000 și 7.000 de soldați buri, între 20.000 și 28.000 de buri civili – burii s-au predat în mai 1902.
O capitulare cât o victorie, care i-a propulsat în istorie.
