După ce anexează nestingherit Austria, Hitler cere în septembrie 1938 autodeterminarea pentru 3,2 milioane de germani care populează regiunea Munților Sudeți din Cehoslovacia.
În Europa miroase tot mai tare a praf de pușcă și războiul pare mai aproape ca niciodată.
Cu toate acestea, mulți germani păstrează încă în amintire dezastrul din urmă cu două decenii și nu sunt entuziasmați de perspectiva unui nou război. Inclusiv în anturajul lui Hitler.
Prim-ministrul britanic Neville Chamberlain își înmulțește gesturile împăciuitoare față de Adolf Hitler, și îi face o vizită pe 15 septembrie, apoi alta pe 22 septembrie, după ce le-a propovăduit cehilor că este absolut necesar să se ajungă la o înțelegere cu Führerul.
Simțind terenul slab, Hitler supralicitează și pretinde o secesiune a Sudeților începând cu 1 octombrie. În caz contrar, amenință el, trupele germane invadează teritoriul în aceeași zi.
Pe 28 septembrie, când războiul părea iminent, Mussolini propune o conferință internațională de ultim moment. În absența principalilor interesați: cehoslovacii înșiși.
Chiar a doua zi, pe 29 septembrie 1938, Hitler îl întâmpină pe Mussolini pe peronul gării din München. Premierul francez Daladier și cel britanic, Chamberlain, vin fiecare cu avionul.
Epuizați psihic și lași, ultimii doi sfârșesc prin a ceda, acceptând un compromis tragic, prezentat de Mussolini: guvernul de la Praga trebuie să evacueze regiunea Sudeților în termen de zece zile și să își distrugă întăririle de la frontieră, asemănătoare cu Linia Maginot din Franța.
Chiar de a doua zi, armata germană pătrunde în Cehoslovacia și anexează Sudeții. Ungurii și polonezii își taie și ei câte o halcă din teritoriul cehoslovac.
Slovacii obțin ca ceea ce rămâne din țară să fie transformat într-un stat federal: de o parte, Boemia-Moravia, cu populație cehă și capitala la Praga, de cealaltă, Slovacia, cu capitala la Bratislava, fostă Presburg.
Boemia-Moravia va deveni „protectorat german” pe 14 martie 1939 și va fi ocupată fără luptă de Hitler, după ce acesta amenințase că rade Praga de pe fața pământului.
În mod straniu, dar elocvent pentru atmosfera care domnea atunci în Europa, Daladier și Chamberlain, sunt întâmpinați cu ovații, pentru că reușiseră să evite războiul.
Pe scara avionului, Chamberlain declară că Hitler „este un om pe care se poate conta atunci când își dă cuvântul”.
Pe 5 octombrie 1938, un singur om din Anglia are curajul să spună adevărul.
„Am suferit o înfrângere totală și fără echivoc (…) Poporul nostru trebuie să știe că am suferit o înfrângere fără război, ale căror consecințe ne vor urmări multă vreme de acum încolo.”
Numele acestui om era Winston Churchill.
Într-o scrisoare ulterioară, el îi va caracteriza astfel pe Chamberlain și Daladier, complici la Dictatul de la München:
„Au acceptat să fie dezonorați pentru a obține pacea.Vor avea parte și de dezonoare, și de război.”
