O mie de demnitari și de invitați au asistat la încoronarea de la catedrala Westminster din Londra. Sute de milioane de persoane au ascultat la radio și, pentru prima oară, unii au urmărit ceremonia la televiziune.
După ceremonie, milioane de spectatori muiați de ploaie au ovaționat-o pe tânăra regină de 27 de ani și pe soțul ei, prințul de Edinburgh, de 31, în timp ce treceau într-o caleașcă aurită, însoțită de un convoi lung de opt kilometri.
Când se născuse, pe 21 aprilie 1926, Elisabeta nu era destinată să urce pe tron. Tatăl său, Albert, „Bertie” cum i se spunea în familie, era al doilea fiul al regelui George al V-lea.
Elisabeta și sora sa mai mică, Margaret, erau adorate și răsfățate de părinți, tatăl numindu-și familia „Noi patru”. Fetele au avut o copilărie liniștită, însă o educație strictă.
Lucrurile s-au schimbat total în 1936, după moartea lui George al V-lea și abdicarea unchiului Elisabetei, Eduard al VIII-lea, câteva luni mai târziu.
Un rege bâlbâit dar puternic
Decizia lui Eduard de a renunța la coroană pentru a se putea căsători cu Wally Simpson, au făcut ca tatăl Elisabetei să urce pe tron, sub numele de George al VI-lea, iar fetița de 10 ani a devenit prima moștenitoare.
George al VI-lea a avut dificultăți să se acomodeze cu noua lui situație de rege. Nesigur, timid și afectat deopotrivă de o sănătate precară și de un bâlbâit supărător, el era îngrozit de aparițiile publice și mai ales de discursurile pe care trebuia să le susțină.
Însă, paradoxal, la începutul războiului, și-a găsit menirea și locul. Susținut de soția sa și de oficialii guvernamentali, în special de premierul Winston Churchill, regele a avut o contribuție covârșitoare la ridicarea moralului poporului britanic, refuzând să părăsească Londra, în ciuda raidurilor aeriene germane foarte dese, care lăsau în urmă numai ruine.
Regele și regina vizitau frecvent persoanele cele mai afectate de atacuri, iar când un bombardament din septembrie 1940 a distrus parțial palatul Buckingam, regina a notat cu umor: „Acum avem vedere direct către East London”.
În fața amenințării iminente a unei invazii germane, guvernul britanic a implorat-o pe regină să plece împreună cu fetele în Canada.
Aceasta a refuzat, declarând:
„Copiii nu pleacă fără mine. Eu nu plec fără rege. Iar regele nu va pleca niciodată.”
Însă, la fel ca mii de alți copii, Elisabeta și Margaret au părăsit Londra, petrecând o mare parte a războiului la palatul Windsor.
Prințesa nr. 230.873
În 1940, cele două surori au susținut unul dintre primele lor discursuri publice, înregistrat pentru o emisiune radio destinată copiilor din Marea Britanie și din coloniile și dominioanele britanice din toată lumea.
În elanul care îi anima și îi unea pe toți britanicii, Elisabeta, asemenea altor tineri, își dorea cu ardoare să participe la eforturile de război.
Însă părinții nu i-au permis să se înroleze, observând că nici o femeie, în toată istoria familiei regale, nu intrase în armată.
Elisabeta era o fiică devotată, dar avea o voință puternică. A avut nevoie de un an de discuții pentru ca familia ei să cedeze.
În cele din urmă, la începutul lui 1945, tânăra de 19 ani a primit permisiunea de a se înrola.
În februarie, a intrat în Serviciul Teritorial Auxiliar al Femeilor, cu numărul de înregistrare 230.873, sub numele de Elisabeth Windsor.
Membrele Serviciului au oferit un sprijin cheie în timpul războiului, în calitate de mitraliori antiaerieni, operatori radio, mecanici sau șoferi.
WOMEN AT WAR 1939 – 1945 (TR 2835) Auxiliary Territorial Service: Princess Elizabeth, a 2nd Subaltern in the ATS, wearing overalls and standing in front of an L-plated truck. In the background is a medical lorry. Copyright: © IWM. Original Source: http://www.iwm.org.uk/collections/item/object/205194945
Bucuria de a se murdări sub unghii
Elisabeta a urmat un curs de mecanic auto de șase săptămâni la Aldershot, în comitatul Surrey. A învățat să demonteze, să repare și să construiască motoare și să schimbe cauciucuri. De asemenea, a învățat să conducă toate tipurile de mașini pe care lucra, inclusiv jeep-uri, camioane și ambulanțe.
Un articol din 1947, în revista Collier’s, scria despre adolescenta în salopetă:
„Una dintre marile ei bucurii era să se murdărească sub unghii, să aibă pete de unsoare pe mâini și să le arate prietenelor.”
Pentru prima oară, Elisabeta muncea alături de compatrioatele sale, savurând o libertate care îi fusese refuzată până atunci.
Însă, rangul îi conferea și câteva privilegii. Majoritatea meselor le lua în biroul unui ofițer, iar peste noapte era condusă în siguranță la castelul Windsor.
Știrile despre viitoarea regină care repara motoare a ținut prima pagină a ziarelor din toată lumea. A fost poreclită „Prințesa Auto-Mecanică”.
Iar părinții ei, care se opuseseră din răsputeri la început la înrolare, au devenit foarte mândri de fiica lor. În aprilie 1945, regele și regina, împreună cu Margaret, i-au făcut o vizită Elisabetei la unitatea mecanică, cu un alai de reporteri și fotografi.
Elisabeta se afla încă în Serviciul Auxiliar când Germania a capitulat, pe 8 mai 1945. Perioada militară a viitoarei regiune a luat sfârșit însă abia după capitularea Japoniei.
În 1947, tânăra s-a luptat încă o dată pentru ca lucrurile să se întâmple așa cum își dorea ea. De data aceasta, era hotărâtă să înfrângă obiecțiile familiei și ale guvernului britanic și să se mărite cu Philip Mountbatten, un tânăr ofițer de origine greacă din Royal Navy, de care Elisabeta se îndrăgostise de la vârsta de 13 ani.
Când a devenit regină, ea nu și-a uitat pasiunea din timpul războiului pentru mecanică. Elisabeta a fost cea care i-a învățat pe copiii ei să conducă și, până și în ziua de azi, mai poate suverana nonagenară mai poate fi văzută la volanul vreuneia dintre mașinile regale.
