În articolul „Substanțial, dar nu determinant”, vestidinrusia.ro încearcă, potrivit indicațiilor Kremlinului de a rescrie importanța rolului URSS în victoria asupra Germaniei naziste, cu ajutorul lui Serghei Monin să scoată în evidență că eroismul popoarelor sovietice a fost decisive, deși nu pot ascunde că fără ajutorul militar al Statelor Unite Armata Roșie ar fi fost în mare încurcătură.
Ziariștii de la vestidinrusia.ro trag spuza pe turta lor:
„Este greu de reevaluat rolul poporului sovietic în victoria asupra ocupanților fasciști – dintre toți, URSS a avut cel mai mult de suferit în anii celui de-Al Doilea Război Mondial.
Cu toate acestea, ne-am confruntat de nenumărate ori și continuăm să ne confruntăm cu încercări de denaturare a istoriei acestui război.
În acest caz, cel mai activ trag plapuma pe partea lor Statele Unite.
În zilele noastre, mulți istorici, politicieni și oameni de stat din SUA sunt de părere că, de fapt, America a câștigat al Doilea Război Mondial și nu Uniunea Sovietică.
Cu siguranță, noi nu putem fi de acord cu afirmațiile americanilor. În același timp, nu putem nega nici faptul că SUA ne-au acordat un ajutor substanțial în acei ani de război.
Livrările de tehnică militară și alimente, asupra cărora s-au înțeles guvernele noastre, au întărit în mod vizibil Armata Roșie și au susținut spatele frontului ceea ce, incontestabil, a avut un efect pozitiv asupra succeselor noastre în lupta împotriva fascismului.
Pentru a acorda ajutor Uniunii Sovietice și altor țări care au luptat împotriva Germaniei, guvernul președintelui Franklin Roosevelt a elaborat un program de stat special – Lend-Lease (din engleză lend – „a da împrumut” și lease – „a închiria, a da în arendă”).
În baza acestui program, America a furnizat aliaților ei din cel de-al Doilea Război Mondial muniție, tehnică, alimente, aparatură medicală și medicamente, precum și materii prime strategice, inclusiv produse petroliere.
Pentru Statele Unite, acest lucru a fost avantajos, deoarece conceptul lend-lease oferea președintelui SUA puterea de a oferi ajutor oricărei țări a cărei capacitate de apărare era recunoscută ca fiind de o importanță vitală pentru țara sa.
Legea Lend-Lease a fost adoptată de Congresul SUA la 11 martie 1941, dar Uniunea Sovietică nu a început să primească ajutor imediat. Conform documentelor, URSS a fost oficial inclusă în programul Land-Lease abia la 11 iunie 1942.
Deși, după cum a declarat pentru portalul „Istoria.RF”, istoricul Serghei MONIN, (doctor în științe istorice, docentul Catedrei de Istorie Mondială și Națională a MGIMO, Institutul pentru Relații Internaționale ce aparține MAE Rus), livrările din America au început mult mai devreme”.
„Nu te băga în vreo ceartă europeană”
– Serghei Mihailovici, care a fost esența programului Lend-Lease?
Serghei Monin: – Legea Lend-Lease, pe baza căreia s-a acordat ajutor puterilor care luptau împotriva țărilor Axei, a fost adoptată în SUA la 11 martie 1941.
În momentul adoptării legii, programul Lend-Lease era menit să ofere, în primul rând, sprijin Marii Britanii.
Englezii ajunseseră într-o situație critică: erau, ca să spunem așa, „asediați” pe propriile insule și, într-o mare măsură, supraviețuirea lor depindea de importul de tot felul de produse, inclusiv armament. Englezii comandau arme cu precădere din Statele Unite, dar banii englezilor, pentru a plăti pentru aceste livrări, erau tot mai puțini.
Iar la un moment dat, toate rezervele de aur și valutare ale Marii Britanii s-au epuizat până sub zero.
Englezii au fost nevoiți să vândă inclusiv acțiuni ale companiilor americane pentru a obține dolari cu care să-i plătească pe americani și și-au consumat întreaga rezervă de aur – în general, din punctul de vedere al capacității de plată, țara se afla într-o situație critică.
De aceea, premierul de atunci al Marii Britanii, Winston Churchil, a cerut ajutor Statelor Unite.
Și, într-un final, anturajul lui Roosevelt a inventat o schemă prin care poți livra armament și arme materiale militare necesare ducerii unui război, fără plată directă pentru aceste livrări.
– De ce au recurs SUA la această schemă? Care era avantajul unor astfel de tranzacții?
Serghei Monin: – Dificultatea a constat în următoarele: Statele Unite au livrat mult armament țărilor Antantei în anii Primului Război Mondial. America le-a acordat credite uriașe pentru a cumpăra aceste arme.
Dar până la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, nici unul dintre statele europene nu își plătise, practic, datoriile.
Motiv pentru care, în SUA, a fost foarte puternică ideea unui plan izolaționist: în primul rând, să nu se vâre în vreo ceartă europeană și să rămână pe margine și, în al doilea rând, dacă ar fi să furnizeze arme europenilor, atunci să o facă după principiul cash & carry, adică „plătește și ia”.
O perioadă, pe această bază s-au derulat livrările în Marea Britanie.
Dar când britanicii au rămas fără resurse, americanii au adoptat o lege, care le permitea să trimită țărilor care luptau împotriva Axei toate materialele necesare, fără plată imediată pe durata războiului în sine – toate decontările erau legate de perioada postbelică.
În plus, toate materialele, consumate și distruse pe durata războiului, nu erau supuse plății.
Nu trebuia decât ca, după război, să se ajungă la o înțelegere privind plata a ceea ce le mai rămăsese țărilor beneficiare ale acestui ajutor sau retrocedarea acestor obiecte Statelor Unite.
