Despre Nicolae Ceauşescu se ştie că nu a urmat decât câteva clase primare, că era pasionat de istorie şi şah, iar cultura lui era limitată, dar chiar şi cei mai redutabili adversari ai săi au remarcat că avea o inteligenţă nativă ce a fost decisivă în ascensiunea spre funcţia de preşedinte al Republicii Socialiste România şi lider al Partidului Comunist Român, etapă care a început în 1965 şi a continuat în 1967.
Conform celor dezvăluite de Gheorghe Apostol, principalul contracandidat al lui Ceaușescu la funcția de lider al partidului după moartea lui Gheorghiu-Dej în martie 1965, dictatorul şi-a calculat atent paşii, dând dovadă de un simţ strategic dezvoltat. Desigur, nu l-a interesat că una a promis şi alta a făcut în faţa aceloraşi tovarăşi care îi dăduseră girul după ieşirea din scenă a lui Dej.
Chiar la căpătâiul lui Dej, Ceauşescu a dat primele semnale că doreşte să preia frâiele Partidului Muncitoresc Român (PMR) şi în cele din urmă a şi reuşit – ce-i drept, şi graţie unui concurs extraordinar de împrejurări –, aşa cum a dezvăluit Janos Fazekas, ministrul Industriei Alimentare, martor al acelor evenimente.
În cele din urmă, Ceaușescu a reușit să regizeze totul în favoarea lui şi să devină secretar general al partidului, dar la doi ani distanţă a uitat că avusese o învoială.
Conform înțelegerii cu ceilalți contracandidați care acceptaseră să-i lase calea liberă, Ion Gheorghe Maurer a rămas prim-ministru, iar Chivu Stoica a devenit președintele Consiliului de Stat. Până în 1967, Nicolae Ceaușescu a avut grijă să-şi îndepărteze rivalii, astfel încât să concentreze puterea în zona lui de influenţă. La sfârşitul anului 1967 a fost momentul în care el a dorit să devină și președinte al Consiliului de Stat.
„Dar, conform înțelegerilor din 1965, în fruntea Consiliului de Stat fusese numit Chivu Stoica. Ceaușescu râvnea la această funcție. Au avut loc negocieri, s-au făcut presiuni. Chivu Stoica a înțeles că trebuie să plece, așa că și-a prezentat demisia. Apoi, imediat, a propus o nouă conducere.
Cu unanimitate de voturi, președintele Consiliului de Stat a fost ales – previzibil, desigur – Nicolae Ceaușescu. Având și această funcție, Nicolae Ceaușescu a concentrat întreaga putere în mâinile sale.
Pentru veteranii partidului a fost un adevărat șoc, pentru că, doar cu doi ani înainte, Ceaușescu criticase cumulul de funcţii, pledând pentru conducerea colectivă. Și-au dat seama că au fost păcăliți, că, treptat, sunt îndepărtați. Dintre veteranii partidului care s-au opus concentrării întregii puteri în mâinile lui Ceaușescu cel mai vocal a fost Gheorghe „Ghiță” Apostol.
Gheorghe Apostol: În ajunul Conferinţei Naţionale din 1967, am fost chemat de Virgil Trofin. Şi mi s-a spus că se intenţionează ca la Conferinţa Naţională primul secretar Ceaușescu să fie ales şi preşedintele Consiliului de Stat. În locul lui Chivu Stoica.
Gh. Gheorghiu-Dej şi Gh. Apostol, în tribuna centrală din Piaţa Aviatorilor, la demonstraţia oamenilor muncii cu prilejul celei de-a 35-a aniversări a Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie. (7.11.1952) – sursa – „Fototeca online a comunismului românesc”, Cota: 197/1952
Atunci eu am întrebat: «Ce spune hotărârea Congresului IX PCR din 1965? Dar dezbaterile care au avut în Congres? Şi statutul pe care l-am adoptat?» Raportor la statut am fost eu. Şi s-a acceptat că este incompatibilă funcţia celui care acţionează pe linie de partid cu funcţii aproape similare pe linie de guvern. Că asta înseamnă încălcarea principiului conducerii colective.
La Congresul PCR din 1965 a fost o critică la adresa lui Dej, pentru că Dej a avut amândouă funcţiile. «Cum rămâne cu statutul?» «Păi îl modificăm!» «Cum să-l modificăm? N-au trecut decât doi ani. Să aşteptăm Congresul viitor. Să discute Congresul.» «Nu, uite, într-o situaţie asemănătoare e, de exemplu, (președintele Franței) de Gaulle. De Gaulle este şi preşedintele partidului, e şi preşedintele Republicii…»
«Situaţia din Franţa e una şi situaţia din România e alta.» N-am fost de acord cu asemenea poziţie. Am intrat în conferinţă. Au început să discute această problemă. Şi nimeni nu a observat – sau dacă a observat a trebuit să tacă – că s-a făcut o rotaţie de 180 de grade de la Congresul al IX-lea la Conferinţa din 1967. Eu nu m-am ridicat ca să contest o asemenea situaţie.
A luat cuvântul Chivu Stoica, care a fost de acord… La sfârşitul conferinței s-a aprobat ca primul secretar PCR să fie şi preşedintele Consiliului de Stat. Mi-am adus aminte de o discuţie pe care am avut-o cu Dej: «Bă, Ghiţă, e grea boala asta a puterii!» Această hotărâre a afectat întreaga țară până la nivel de comună.
Astfel, secretarii de partid au devenit şi preşedinţii Sfaturilor Populare. Asta a însemnat contopirea activităţii de partid în administraţia de stat. De subordonare directă a activităţii de stat partidului”, se arată în interviul realizat de Ioan Scurtu şi Virginia Călin în 1994 şi publicat pe rador.ro, în Arhiva de istorie orală.
„Fototeca online a comunismului românesc”. Cota arhivistică: 1/1967
Conţinut: Nicolae Ceauşescu expunând cuvântarea cu prilejul împlinirii a 5 decenii de la Epopeea Naţională de la Mărăşeşti. (12 august 1967)
