Carol cel Mare contruise de-a lugul coastei fortificații care au asigurat pacea şi prosperitatea insulei, dar după moartea lui, în anul 814, sistemul de apărare a început să decadă, la fel ca şi Imperiul Carolingian.
Vikingii au atacat prima oară Parisul în ziua de Paşte a anului 845, atunci când Ragnar a condus o flotă de 120 de vase şi mai mult de 4.000 de bărbaţi pe Sena.
După ce au învins trupele trimise de către Regele Carol cel Chel, vikingii au jefuit şi au ocupat Parisul, până când monarhul le-a oferit 7.000 de kilograme de argint pentru a părăsi târgul.
Regele era preocupat mai mult de apărarea tronului, căci fraţii săi voiau să îl detroneze, şi de reprimarea unor rebeliuni, așa că a ales să le plătească războinicilor nordici tribut, banii fiind colectaţi de la locuitorii Parisului, dar această metodă a încurajat şi mai mult raidurile.
Episcopul Gauzelin lasă crucea pentru arme
Vikingii au asediat Parisul iarăși în anul 856 şi l-au incendiat din nou cinci ani mai târziu.
Când a-au întors în 885, la opt ani după moartea lui Carol cel Chel, oraşul era mult mai bine apărat.
Două poduri din lemn, care legau Ile de la Cite de ambele maluri ale Senei preveneau trecerea vaselor inamice, iar un zid construit sub supravegherea lui Gauzelin, Episcopului Parisului, încercuia insula.
Conducătorul vikingilor, Sigfried, a mers în Paris pentru a îi cere lui Gauzelin dreptul de liberă trecere pentru a jefui regiunea.
El promitea, în schimb, să nu distrugă zidurile oraşului, dar Gauzelin l-a refuzat.
În dimineaţa următoare, vikingii au atacat Parisul cu catapultele şi au încercat să deschidă porţile de intrare în oraş.
Episcopul s-a alăturat parizienilor care luptau împotriva vikingilor, atacându-i cu săgeţi de la înălţime şi turnând asupra lor ulei încins, smoală şi ceară.
Oștenii lui Sigfried au renunţat şi nu au mai atacat Parisul până în luna ianuarie a anului 886, când inundaţiile au devastat Petitie Pont.
Vikingii puteau înainta, dar au continuat să asedieze Parisul.
În octombrie 886, împăratul Carol III, noul împărat al Franciei, a trimis trupe pentru a pune capăt asediului.
În cele din urmă, acesta le-a oferit asediatorilor 700 de kilograme de argint şi privilegiul de a tranzita Sena. Astfel, parizienii s-au simţit trădaţi de către regele lor.
Cu toate că vikingii nu au cucerit niciodată pe deplin Parisul, aceste asedii au marcat decisiv istoria Franţei.
Imposibilitatea regelui de a îşi proteja bogăţiile a accelerat declinul autorităţii regale şi a condus la dispariţia Imperiului Carolingian.
După ce Carol III a fost detronat în anul 887, în noiembrie, Francia de Vest a trecut sub controlul lui Odo, iar, în timpul său, atacurilor vikingilor în regiune au cunoscut un declin considerabil, iar sistemul defensiv al Parisului a împiedicat atacurile lor ocazionale.
„Reacţia slabă a lui Carol III a fost un factor care a contribuit la dispariţia Imperiului Carolingian şi la apariţia Regatului Franţei”, este concluzia lui Haywood.
