Canalul Panama a fost deschis oficial pe 15 august 1914
Mulțimi de panamezi au sărbătorit transferul canalului de 50 de mile, care leagă oceanele Atlantic și Pacific și care a fost deschis oficial când SS Arcon a trecut prin el la 15 august 1914. De atunci, peste un milion de nave au folosit canalul.
Interesul pentru găsirea unei scurtături de la Atlantic la Pacific a luat naștere odată cu exploratorii din America Centrală, la începutul anilor 1500. În 1523, Sfântul Împărat Roman Carol al V-lea a comandat un studiu al Istmului Panama și au fost elaborate mai multe planuri pentru un canal, dar niciunul nu a fost pus în aplicare. Interesul Statelor Unite pentru construirea unui canal a fost stârnit odată cu expansiunea Vestului american și cu goana după aur din California din 1848. (În prezent, o navă care se îndreaptă de la New York la San Francisco poate economisi aproximativ 7.800 de mile parcurgând Canalul Panama în loc să navigheze în jurul Americii de Sud).
În 1880, o companie franceză condusă de constructorul Canalului Suez a început să sape un canal peste Istmul Panama (pe atunci o parte a Columbiei). Peste 22.000 de muncitori au murit din cauza bolilor tropicale, precum febra galbenă, în această primă fază a construcției, iar compania a dat în cele din urmă faliment, vânzând drepturile asupra proiectului Statelor Unite în 1902 pentru 40 de milioane de dolari. Președintele Theodore Roosevelt a susținut canalul, considerându-l important pentru interesele economice și militare ale Americii. În 1903, Panama și-a declarat independența față de Columbia, în urma unei revoluții susținute de SUA, iar SUA și Panama au semnat Tratatul Hay-Bunau-Varilla, prin care SUA au fost de acord să plătească Panama 10 milioane de dolari pentru un contract de închiriere a terenului pentru canal, plus 250.000 de dolari pe an chirie.
Peste 56.000 de persoane au lucrat la canalul Panama între 1904 și 1913, iar peste 5.600 și-au pierdut viața
Când a fost finalizat, canalul, a cărui construcție a costat SUA 375 de milioane de dolari, a fost considerat o mare minune inginerească și a reprezentat apariția Americii ca putere mondială.
În 1977, ca răspuns la aproape 20 de ani de proteste panameze, președintele american Jimmy Carter și generalul panamez Omar Torrijos au semnat două noi tratate care au înlocuit acordul original din 1903 și au prevăzut transferul controlului asupra canalului în 1999. Tratatul, ratificat la limită de Senatul american, a acordat Americii dreptul permanent de a apăra canalul împotriva oricăror amenințări la adresa neutralității sale. În octombrie 2006, alegătorii panamezi au aprobat un plan de 5,25 miliarde de dolari pentru dublarea dimensiunii canalului până în 2015, pentru a putea găzdui mai bine navele moderne.
Navele plătesc taxe de trecere pentru a utiliza canalul, în funcție de mărimea și volumul de marfă al fiecărei nave. În mai 2006, nava Maersk Dellys a plătit o taxă record de 249.165 de dolari. Cea mai mică taxă de trecere din toate timpurile – 36 de cenți – a fost plătită de Richard Halliburton, care a traversat canalul înot în 1928.
Canalul Panama
