Ultima sfidare
Condamnat la moarte pentru crime de război în octombrie 1946, după ce a pus la îndoială legitimitatea tribunalului de la Nürnberg și a apărat până în pânzele albe al treilea Reich, Göring a refuzat să se lase spânzurat.
Pe 15 octombrie, în ajunul executției, un paznic l-a văzut ducându-și mâna la gură și apoi înecându-se. Când a sosit medic, Reichsmarschall-ul Hermann Göring era deja mort. La o examinare minuțioasă, în gura liderului nazist s-au descoperit bucăți de sticlă și urme de cianură.
De altfel, era clar că e vorba de o sinucidere. Göring lăsase o notă adresată autorităților de ocupație aliate.
„Nu aș fi avut nicio obiecție să fiu împușcat. Cu toate acestea, nu voi facilita executarea Reichsmarschall-ului Germaniei prin spânzurare! Pentru binele Germaniei, nu pot permite acest lucru.
Mai mult, nu simt nicio obligație morală de a mă supune pedepsei dușmanilor mei.
Din acest motiv, am ales să mor ca marele Hanibal”.
Mărturia unui gardian american
Întrebarea cum a reușit nazistul să-și procure otrava i-a preocupat decenii pe istorici. Abia în 2005, un fost gardian american a mărturisit că el este cel care, în calitate de complice neintenționat, i-a furnizat lui Hermann Göring fiola.
Herbert Lee Stivers le-a declarat ziariștilor de la Los Angeles Times că o tînără nemțoaică pe nume Mona l-a păcălit să-i ducă lui Göring fiola ascunsă într-un stilou, spunându-i că e vorba de un medicament.
Stivers a explicat că a întîrziat să-și spună povestea pentru a fi sigur că a intervenit prescripția pentru infracțiunea pe care a comis-o.
Fiind unul dintre gardienii cu cască albă din procesele de la Nürnberg, Stivers, pe atunci în vârstă de 19 ani, spune i s-a permis să discute cu faimoșii prizonieri naziști și recunoaște că a ajuns să-l placă pe Göring.
„Göring era un tip foarte plăcut. Vorbea o engleză destul de bună. Vorbeam despre sport, jocuri cu mingea. Era un aviator și am vorbit despre Lindbergh”, a declarat el pentru Los Angeles Times. Înainte de război, Göring îi acordase o medalie lui Charles Lindbergh, primul om care a zburat singur, fără oprire, peste Atlantic.
Cherchez la femme
Stivers spune, totuși, că nu a vrut să ajute sinuciderea, Pur și simplu, a fost abordat în fața unui club pentru ofițeri de o fată drăguță, cu părul negru, care i-a spus că se numește Mona.
Tânăra l-a tachinat când a aflat că este paznicul căpeteniilor naziste, spunând că nu arăta ca unul. Pentru a dovedi că spune adevărul, a doua zi, Stivers i-a cerut lui Göring un autograf și i l-a dat fetei
A doua zi, Mona l-a condus într-o casă și i-au fost prezentați doi bărbați, care s-au prezentat drept Erich și Mathias. Ei i-au spus că Göring e „foarte bolnav” și nu i se dau medicamentele de care avea nevoie.
Stivers recunoaște că a transportat și miște bilețele ascunse într-un stilou înainte de a-i duce lui Göring fiola despre care i se spusese că este medicament.
Cât despre noua sa iubită nemțoaică, aceasta a dispărut rapid după ce fiola ucigașă a ajuns la Reichsmarschall. „Nu am mai văzut-o niciodată pe Mona. Cred că m-a folosit”, a recunoscut Stivers.
„Nu mă gândeam la sinucidere când i-am dus fiola lui Göring. Nu era niciodată într-o stare de spirit proastă. Nu părea că se va sinucide N-aș fi transportat niciodată cu bună știință ceva dacă aș fi știut că va fi folosit pentru a ajuta pe cineva să evite spânzurarea. M-am simțit foarte rău după sinuciderea lui. Am avut un sentiment ciudat, ; nu credeam că există vreo modalitate prin care ar fi putut să ascundă fiola pe corpul său.”
Istoricii au și acum rezerve
„Problema a fost ca un puzzle pe care nimeni nu l-a rezolvat cu adevărat”, declara Michael Marrus, profesor la Universitatea din Toronto.
Marrus a scris o istorie documentată a proceselor de la Nürnberg.
„Este această poveste (a lui Stivers n.r.) plauzibilă ? Ei bine, abia dacă este. Vom ști vreodată cu siguranță ce s-a întâmplat? Aproape sigur că nu.”
Ce-i drept și Göring a făcut t0t posibilul să-i protejeze pe gardieni. Alături de scrisoarea de adio a lăsat și o notă către comandantul închisorii spunând că niciunul dintre gardieni nu este de vină pentru că nu a găsit fiola de cianură, deoarece o adusese cu el în închisoare ascunsă într-un borcan cu cremă de păr.
Ancheta oficială, extrem de neglijentă, a acceptat în cele din urmă explicația lui Göring.
„A fost, evident, o anchetă foarte ușoară. Nu există nicio modalitate de a ști dacă a existat o mușamalizare deliberată. „, a susținut prof. Marrus.
Există și alte piste
În cartea sa Misterul sinuciderii lui Hermann Goering, un istoric pe nume Ben Swearingen a speculat că un locotenent al armatei americane, Jack Wheelis, care avea o relație bună cu șeful Luftwaffe, i-ar fi permis lui Goering să-și recupereze cianura din efectele sale personale. Pentru acest serviciu Göring l-ar fi mituit pe Wheelis cu ceasul său de aur, stiloul și tabachera sa.
Mai mult, în 2003, Petronella Wyatt, editorialista publicație Spectator, a anunșat că un bărbat din Florida pe nume Ned Putzell, un veteran al Biroului SUA pentru Servicii Strategice (precursor al CIA) i-a declarat că el i-a dat lui Göring o pastilă de cianură . Problema cu această poveste este că Göring s-a otrăvit cu o fiolă din sticlă, iar relatarea lui Stiver pare să se potrivească mai bine.
