Cum a încercat Franța să facă din România un scut împotriva bolșevismului?
Dacă în 1912, România avea o suprafață de 130.177 km², cu o populație de 7.160.682 de locuitori, în 1920 a ajuns la o dimensiune de 295.049 km², cu 15.541.424 de locuitori, fiind a zecea țară din Europa ca suprafața și a doua din Europa Centrală, ca mărime și populație, după Polonia. Transilvania și Banatul dispuneau de o bază industrială semnificativă, iar zăcămintele de petrol din Vechiul Regat promiteau să devină o importantă sursă de venit pentru dezvoltarea țării.
Problema germană din perspectiva francezilor
La Conferința de pace de la Paris din 1919, obiectivul principal al Franței a fost slăbirea Germaniei. Istoricul Robert Gerwarth amintește despre „Găsirea unei soluții la „problema germană”, care bântuia Parisul de atâta timp, era considerată atât o chestiune de securitate colectivă, cât și de justiție: în timpul Marelui Război, zece departamente franceze au avut de suferit direct din cauza luptelor și a ocupației, regiuni imense din nord-estul țării fiind distruse. În plus, Franța pierduse un sfert din populația masculină cu vârste cuprinse între 18 și 27 de ani. Dintre toți aliații occidentali, Franța a fost țara cea mai profund afectată de conflict”
„Întăriți România, pentru că nu aveți doar o armată, ci un guvern și un popor.”
În ciuda relației tumultoase dintre premierul francez George Clemenceau și premierul român Ionel Brătianu, Franța a susținut în 1919 consolidarea și recunoașterea unei Românii puternice. Când regimul lui Bella Kun a fost instalat în Ungaria, Consiliul Suprem nu știa ce atitudine să aibă față de acesta. Generalul francez Foch s-a prezentat cu o hartă uriașă în fața Consiliului și a arătat că România era un element cheie pentru a împiedica crearea unui front bolșevic puternic în Europa Centrală. Foch a spus: „Uitați de albii din sudul Rusiei, oricum au pierdut deja. De aceea subliniez: întăriți România, pentru că nu aveți doar o armată, ci și un guvern și un popor”.
Dar interesul Parisului pentru România nu a fost dictat de așa-numitul „cordon sanitar” împotriva bolșevicilor ruși. În 1919-1920, foarte puțini ar fi putut prezice viitoarea evoluție a regimului bolșevic din Rusia. Pentru Franța, România prezenta un interes, în primul rând, din perspectiva construirii unui flanc estic anti-german. Încă din secolul al XVI-lea, când Franța s-a aliat cu otomanii împotriva Imperiului German, Parisul a căutat în mod constant un aliat în Orient, pentru a-i forța pe germani să lupte pe două fronturi. După declinul Imperiului Otoman, Franța a înlocuit aliatul otoman cu Rusia. În urma revoluției bolșevice, Rusia a fost înlocuită de Polonia, Cehoslovacia, România și Iugoslavia. La baza acestei alianțe a stat solidaritatea necesară pentru a menține status quo-ul decis la Versailles. Aceste patru țări din Europa Centrală și de Sud-Est apăruseră sau realizaseră unitatea națională la sfârșitul războiului, fiind recunoscute sau consacrate prin tratatele de pace din 1919-1920. În principiu, Franța și aliații săi din Est trebuiau să acționeze solidar în apărarea noilor lor frontiere și, ca atare, era în interesul Franței ca aceste țări, inclusiv România, să fie cât mai puternice.
