Deși crimele în masă pe motive religioase, etnice sau sociale au avut loc de multe ori de-a lungul istoriei, nu a existat o denumire pentru ele până în 1944, scrie Washington Post.
Avocatul Raphael Lemkin, un polonez evreu, cel care va inventa termenul „genocid”, avea doar 21 de ani atunci când a văzut articolele din ziare despre procesul lui Soghomon Tehlirlan, acuzat de asasinarea liderului otoman Mehmet Talaat, creierul din spatele masacrelor împotriva armenilor.
Într-o discuție cu unul dintre profesorii săi despre proces, Lemkin a fost șocat să afle că nu există legi pentru crimele în masă.
Ideea că Tehlirlan era judecat pentru o crimă, dat Talaat scăpase nepedepsit pentru peste un milion de crime i se părea absurdă.
Ulterior, el va scrie în autobiografia sa:
„Un popor a fost ucis iar persoanele vinovate au fost lăsate libere. De ce asasinarea unui milion de oameni reprezintă mai puțin decât uciderea unui individ?”
Deși Raphael Lemkin a început să caute legi împotriva genocidelor, nu a găsit exemple, nici contemporane, nici mai vechi care să pedepsească această practică.
Acest lucru l-a inspirat să scrie o lege specială el însuși. Lemkin a evocat nu doar crimele în masă bazate pe identitate rasială, religie, naționalitate sau orice altă bază socială sau etnică, dar și distrugerea culturii acestor grupuri.
Germania s-a opus
Când Lemkin și-a prezentat conceptul în 1933 în cadrul unei conferințe a unor lideri internaționali, acesta nu a fost bine primit, în special de către germani.
Când Germania a invadat Polonia în 1939, Lemkin a fugit în Statele Unite. Patruzeci și nouă dintre membrii familiei sale nu au fost atât de norocoși și au murit de mâna naziștilor, scrie Washington Post.
Lemkin a recunoscut similitudinile dintre masacrarea armenilor și holocaust. Atunci când Winston Churchill a declarat: „Suntem în prezența unei crime fără nume”, Lemkin a avut ideea de a-i da el un nume.
Când și-a publicat în 1944 cartea „Axis Rule in Occupied Europe: Laws of Ocupation, Analysis of Governement, Proposals for Redress”, el a inventat termenul „genocid”, derivat din cuvântul grec „genos” (rasă, trib) și cel latin „cide” (a ucide), definindu-l ca „distrugerea unei națiuni sau a unui grup etnic”.
După Al Doilea Război Mondial, Raphael Lemkin a scris un eseu în American Scholar îndemnând Națiunile Unite „să încheie un tratat internațional care să califice genocidul drept o crimă internațională, prevăzând prevenirea și pedepsirea sa pe timp de pace sau de război”.
A reușit, iar genocidul a fost recunoscut pentru prima dată în 1946 și apoi pe 8 decembrie 1948, odată cu adoptarea „Convenției pentru Prevenirea și Pedepsirea Infracțiunii de Genocid”.