A făcut parte din echipa națională de tineret a României, care s-a clasat pe locul 3 la Campionatul Mondial de Fotbal pentru Tineret – ediția Australia 1981, câștigând finala mică împotriva echipei Angliei, prin golul înscris de Romulus Gabor.
La același campionat, Gabor a obținut trofeul Balonul de aur și a fost declarat cel mai bun jucător al competiției, performanță încă neegalată de un alt fotbalist român.
Tot ca jucător, de această dată în echipa națională de seniori, a participat la Campionatul European de Fotbal, ediția din Franța, 1984, performanță pentru care în martie 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a.
La Scornicești
Întrebat de Ovidiu Ioanițoaia, la Emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” dizuzată pe www.GSP.ro, dacă a avut oferte de la Steaua și de la Dinamo, s-au de la Securitate, marele fotbalist al Corvinului Hunedoara Romulus Gabor a povestit două întâmplări halucinante al cărui protagonist a fost înainte de decembrie 1989:
-N-am avut oferte. Doar în armată ne-a chemat să ne spună că dacă auzim pe cineva care vrea să plece din unitate să-i zicem. Dar, în rest, n-am avut…
– Dar ai avut probleme mari cu ei.
– Am avut un incident când jucam la Scornicești (echipa Viitorul din satul natal al lui Nicolae Ceaușescu fusese promovată în Divizia A – nota Ev. Istoric). Conduceam cu 2-0 și la un moment dat nu știu ce altercație a fost. Eu nu i-am zis nimic arbitrului, dar mi-a dat cartonașul roșu. N-am comentat nimic, nu pricepeam ce are cu mine. M-am dus pe bancă. Nu aveai voie nici atunci să stai pe bancă, dar nu mi-a zis nimeni nimic. Mi-am dat ghetele jos că era cald, vară și mă uitam la meci.
Prin minutul 70 și ceva a mai eliminat un jucător de la noi și s-a creat o busculadă. Eu, cum stăteam pe bancă, m-am trezit cu doi civili, nu știu ce grad aveau, dar ca fizic arătau bine.
M-au luat de brațe, m-au băgat într-un ARO cu o singură ușă în spate.
Chiar mă luase frica!
Erau și doi soldați cu pistolul-mitralieră. M-am dus direct în echipament, dar cu ghetele în mână. Meciul s-a terminat 3-2, ne-au bătut. La miliție m-au pus în sala de așteptate.
Am stat. Timp de 20-30 de minute nu m-a băgat nimeni în seamă. După perioada asta m-au dus înapoi la stadion, unde mă aștepta echipa.
– Dar nu ți-era teamă de situație?
– De ce să-mi fie? Acolo totul era controlat de familia Ceaușescu. Probabil că m-au lăsat să plec după ce-au văzut că echipa lor a câștigat meciul.
– Dar care au fost motivele arestării?
– Nici acum nu știu motivele pentru care am fost arestat. Nu m-au pus să dau absolut nicio declarație, dar acolo erau mai mulți cu probleme… În presa vremii nu s-a scris nimic pentru că nu era voie. Eu m-am bucurat că mi-au dat drumul, că poate nu mai auzea nimeni de mine.
Lucescu ascultat de Securitate
– Țin minte că la Hunedoara ai mai avut un incident cu Securitatea.
– Eu? Ce incident?!
– Aveai o garsonieră și când te-ai mutat în apartamentul lui Mircea Lucescu…
– Incredibil! Pe asta de unde o știți?! Aveți dreptate! Când a plecat Lucescu, m-am mutat în apartamentul lui și eu am vrut să-mi trag numărul de telefon de unde stăteam eu. Niște etaje mai sus. Între geamuri a fost o cutie. Se asculta telefonul…
– Așa.
– La un moment dat, în cantonament fiind, m-au chemat de la Securitate la Hunedoara. Soția mea era deja dusă acolo, dar eu nu știam. La fel și un prieten care m-a ajutat să-mi tragă telefonul. Le dispăruse semnalul! Arată ca o cutie de plastic care era între geamuri. Pe soție au ținut-o vreo trei ore p-acolo, pe mine cel mai puțin. Nu știau unde e aparatul respectiv. Le-am spus să-l caute în gunoi. Totul era pus ca să-l asculte pe nea Mircea.
– Înainte cine stătuse acolo?
– Era un apartament unde cam toți antrenorii stăteau. Eu aveam o simplă garsonieră, dar după ce m-am căsătorit mi-au dat mie apartamentul lui. Nu mă așteptam să aibă dispozitive de ascultat!
